Calea, Adevărul şi Viaţa / De voiește cineva să vină după Mine

Pornind de la aceste cuvinte ale Mântuitorului, am putea înțelege că Hristos își selecționează interlocutorii. Cei ce voiesc să ia aminte, cu aceia vreau să stau de vorbă. Cei ce nu voiesc, facă ce vor! Însă, celor ce voiesc, acelora am a le spune ceva deosebit.
Trebuie să remarcăm, înainte de orice, că a merge după Hristos, adică a-I urma învățăturile, este la voia noastră. Este la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El, sau să ne vedem de treburile noastre. Suntem liberi. Este marele privilegiu care ne-a fost dat la creație. Este marea taină a lumii oamenilor. Ea, lumea oamenilor, poate chiar să-și imagineze că este autonomă, că a apărut de la sine, și că poate să se organizeze în mod liber, după legi pe care și le creează ea însăși.
Pe de altă parte, este de la sine înțeles că libertatea pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor, nu este o libertate fără termeni de alegere, fără arătarea căilor care stau în fața libertății, a opțiunilor. Dumnezeu le-a arătat oamenilor calea spre Sine și le-a descoperit cum se merge pe ea și unde se ajunge. Ba mai mult: i-a îndemnat să meargă pe ea, avertizându-i că aceasta este calea cea bună. Le-a lăsat însă libertatea să meargă și pe calea spre altceva, spre ce vor alege ei, avertizându-i și de data aceasta că spre orice altceva vor merge, își vor pierde mântuirea. „Alegeți-vă acum cui veți sluji” (Iosua 24,15), dar fiți atenți: „Cine părăsește calea (Domnului) este aspru pedepsit” (Prov. 15,10). Asemenea texte abundă în Sfânta Scriptură, însă, niciodată nu capătă sens de constrângere, de limitare a libertății.
Credem că Dumnezeu a găsit în acordarea libertății forma ideală a unei omeniri care să se simtă demnă și independentă, până la riscul de se priva chiar de El. Pe această libertate s-a clădit sistemul creației, lăsând la libera alegere a oamenilor asumarea răspunderii de a fi cu Sine, sau nu. Cine își asumă răspun­derea de a nu fi cu Dumnezeu, este treaba lui. Tuturor le-a pus la îndemână, pe lângă libertate, și mijloacele care să-i orienteze în opțiunile libertății.
Așadar, libertății i se oferă posibilitatea de opțiune, iar cuvintele „De voiește cineva” ale Mântuitorului, oferă opțiu­nea urmării Sale. Îl scoate pe cel liber de sub dilemele opțiunilor, oferindu-i o orien­tare. Și îi oferă criteriile opțiunii pe care El o consideră a fi optimă, în pers­pectiva scopului și destinului ultim al creației. Dar nu operează cu sila. Sila ar întuneca viața. L-ar umili pe om. L-ar degrada la starea de animal.
Tot așa i-a spus și tânărului bogat: „De voiești să fii desăvârșit” (Matei 19,21). Acolo era însă vorba de desăvârșire, de o stare a celor ce se vor mai deosebiți, care presupune o opțiune între a câștiga mai mult sau mai puțin. Însă, aici în textul nostru, opțiunea este între a pierde și a câștiga, pentru că a nu urma pe Hristos înseamnă a nu te mântui.
Însă, chiar și în această situație, Mân­tuitorul Hristos nu restrânge libertatea nimănui. Oamenii se nasc liberi, adică cu libertatea de a decide ei înșiși încotro să o ia, ce să aleagă.
Este drept și este bine să fie liberi? Fără în­doială. Pentru că dacă n-ar fi liberi, n-ar pu­tea să fie responsabili pentru faptele lor.