Calea, Adevărul şi Viaţa / De ce o Duminică a Tuturor Sfinţilor?

Fiecare zi a calendarului bisericesc este consacrată cinstirii unuia sau a mai multor sfinţi. Ar putea părea oarecum nea­ve­nit faptul că Biserica Ortodoxă a rânduit ca una din Duminicile de peste an, respectiv prima după Rusalii, să fie închinată cinstirii tuturor sfinţilor.
Cel puţin două sunt motivele care stau la baza acestui lucru. Mai întâi, este acela că numărul sfinţilor cuprinşi în calendar este cu mult mai mic decât cel real, pe care numai Dumnezeu îl cunoaşte cu adevărat. Celălalt motiv constă în aceea că Biserica, trupul tainic al lui Hristos, care cuprinde în sine întreaga umanitate, este un organism viu, care prin puterea Duhului, îşi sfinţeşte neîncetat mă­dularele alcătuitoare, lucrare ce nu se va încheia decât atunci când istoria însăşi se va încheia, astfel că mereu se vor ivi noi şi noi sfinţi, îmbogăţind numărul celorlalţi.
Pentru a înţelege cât mai bine rostul cinstirii sfinţilor, va trebui să ne clarificăm asupra câtorva aspect legate de acest act religios. Ştim din învăţătura Bisericii, fundamentată temeinic pe revelaţia din Sfânta Scriptură, că sfinţenia este un atribut exclusiv al Divinităţii, ea fiind acordul perfect între voinţa şi libertatea lui Dumnezeu. Ce este în esenţa ei, nu vom reuşi niciodată să exprimăm pe deplin, întrucât mintea ome­nească se vădeşte limitată, iar cuvintele prea sărace în faţa inefabilului Său.
Însă, sfinţenia divină nu este o însuşire divină neîmpărtăşibilă, pentru că nici Dumnezeu nu este o entitate cir­cumscrisă Sieşi, ci Fiinţă în deschidere către cealaltă fiinţă din univers, omul, căruia doreşte să i se comunice şi să-i dăruiască din preaplinul Său.
Prin revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, Dumnezeu se descoperă ca Persoană doritoare să intre în comuniune cu persoana umană. Cincizecimea a fost ploaia de har revărsată asupra lumii însetată de sens, care, altfel, s-ar fi sufocat în propria ariditate. Această îmbelşu­gată revărsare de lumină, izvorâtă din plinătatea cerească, ar fi rămas un fapt de prisos fără roadele întruchipate de sfinţi. Ei sunt răspunsul umanităţii la provocarea divină deoarece fără ei focul Duhului Sfânt s-ar fi înăbuşit în cenuşiul materiei. Dacă ar lipsi răspunsul omului, chemarea divină n-ar mai fi decât un act arbitrar. Nu numai noi avem nevoie de Dumnezeu, ci şi El de noi, pentru a avea cui se comunica.
Duminica Tuturor Sfinţilor este replica omului la provocarea divină, o Cincize­cime întoarsă, avându-şi sensul de jos în sus, în care, focul Duhului Sfânt metamorfozat în roadele omenescului în­duhov­nicit a ţâşnit apoi spre sursa ge­nuină, căutându-şi originea.