Calea, adevărul și viața. Cum este bine să ne spovedim?

Cel puțin două pot fi motivele abordării acestui subiect: în primul rând faptul că ne aflăm în perioada Postului Crăciunului, când suntem chemați pentru primenirea sufletească și, în al doilea rând, faptul că aceste rânduri le scriu tocmai în ajunul zilei de pomenire (2 decembrie) a Sfântului Porfirie Kavsokalyvitul, unul dintre sfinții noștri contemporani, iar ceea ce doresc să transmit nu sunt altceva decât cuvinte de folos sufletesc luate din experiența sa duhovnicească.
După cum bine știm, nu numai omul este de vină pentru greșe­lile sale. Cei din jurul lui pot să aibă partea lor de vină. Greșelile, păcatele și patimile nu sunt doar trăirile și experiențele personale ale celui ce se spovedește. De pildă, fiecare om poartă în sine și trăirile și experiențele părinților, mai ales ale mamei, adică felul în care mama a trăit în perioada prenatală (dacă se întrista, dacă sistemul nervos era obosit, dacă era cuprinsă de bucurie etc.).
Întregul ei sistem nervos a in­fluen­țat sistemul nervos al em­brio­nului. Astfel că, după ce copilul se va naște și va crește, păstrează în sine și trăirile ma­mei, adică ale unei alte persoane, creându-se în sufletul omului, din pricina părinților, o stare pe care o va purta cu sine toată viața, care va lăsa urme, iar multe lucruri care se vor petrece de-a lungul vieții sale vor fi urmarea acestei stări. Așa încât copilul crește, se formează, dar nu se îndreaptă, ceea ce înseamnă că aici se află o mare parte din răspunderea pentru starea duhovnicească a omului.
Totuși există un mod prin care omul poate scăpa de acest rău. Acesta este spovedania generală, care se face prin harul lui Dumnezeu. Se poate, cu alte cuvinte, să-ți spună duhovnicul:
- Cât de mult mi-aș fi dorit să fi fost într-un loc liniștit, să nu fi avut nimic de făcut și să-mi fi vorbit despre viața ta de la început, de atunci de când ai simțit pentru prima dată că ești conștient de sine; toate evenimentele pe care ți le amintești și felul în care te-ai raportat la ele, nu doar cele neplăcute, ci și pe cele plăcute, nu doar păcatele, ci și virtuțile. Și izbânzile, și nereușitele. Toate. Toate câte alcătuiesc viața ta!
Sfântul Porfirie spune că, în clipa în care îi vorbești părintelui duhovnic, vine harul dumnezeiesc și te eliberează de toate trăirile urâte, de răni, de traumele sufletești, de vinovății; întrucât, în momentul mărturisirii lor, părintele duhovnic se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea ta. Pentru că în preotul duhovnic există har, iar când acesta se roagă pentru penitent, în momentul spovedaniei, atunci vine harul și îi vindecă rănile sufle­tești, care îl chinuie de ani de zile, fără să știe cauzele lor.
De aceea, este bine să îi vorbești părintelui duhovnic cum simți, pentru ca el să poată privi în sufletul tău, să vadă cum ești, ca apoi, rugându-se, să îți transmită harul lui Dumnezeu în vederea ușurării și vindecării sufletești.
Acestea fac parte din categoria lucrurilor duhovnicești, specifice religiei noastre, și care, în realitate este „psihanaliză dumnezeiască”.