Calea, Adevărul şi Viaţa / Crucea ca semn

Până la Hristos, Crucea era socotită nu numai instrument de tortură, ci şi obiect de batjocură. În Vechiul Testament se spunea: „Blestemat este cel spânzurat pe lemn”(Deut. 21,13).

Cum se face totuşi că din obiect de blestem a devenit „puterea lui Dumnezeu”, obiect de cinstire, ba mai mult, obiect de închinare? Este simplu. Ştim cu toţii. A devenit obiect de închinare şi de cinstire pentru că pe ea s-a răstignit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru că El a înviat. Aşa a transformat-o din semn al morţii şi al batjocurii, din semn al blestemului, în semn al Învierii, în semn al biruinţei asupra morţii şi al binecuvântării.

Din toate aceste motive ea a devenit emblema creştinismului. De aceea Crucea se află pe toate bisericile, se află pe casele creştinilor, o purtăm la pieptul nostru şi ne închinăm, însemnându-ne sub forma ei. Crucea a devenit semnul lui Iisus Hristos şi semnul solidarizării noastre cu El, semnificând identitatea noastră creştină. Cel care îşi face cruce, pe dată îşi mărturiseşte identitatea, ca şi cum ar spune prin cuvinte: „Eu sunt creştin”.

Aşadar, semnul crucii este semnul mărturisirii credinţei noastre în Dumnezeu. De aceea, atunci când ne facem cruce, spunem: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Mărturisim credinţa în Sfânta Treime.Semnul crucii este şi chemarea ajutorului lui Dumnezeu către noi. Când ne însemnăm pe frunte, cerem ajutor pentru mintea noastră, ca să ne-o lumineze Cel de sus, ca să gândim bine şi să ne dea harul credinţei. Gândirea corectă este condiţia primordială a corectitudinii faptelor. Gândirea cu credinţă este semnul acceptării criteriilor „de sus”, adică a orientării noastre potrivit poruncilor dumnezeieşti.

Apoi ducem mâna la piept, cerând lui Dumnezeu să ne dea inimă bună, să ne dea, cum spune Sf. Ap. Pavel: „simţirea lui Hristos”(Filipeni 2,5), şi sănătate trupului. Iar mai pe urmă ducem mâna la umeri, ca să cerem lui Dumnezeu să ne întărească braţele pentru a ne putea câştiga prin muncă „pâinea cea de toate zilele”, dar şi pentru a ne putea face toate cele de trebuinţă.

În felul acesta ne simţim mintea, inima şi braţele, gândirea, simţirea şi puterea lor sub ocrotire divină.

Crucea este un fel de declaraţie de respect faţă de Dumnezeu. Când trecem pe lângă o biserică ne închinăm, deoarece este un fel de a-L saluta pe Dumnezeu, de a-I declara respectul, iubirea şi supunerea noastră. Aşa cum ne salutăm şi unii pe alţii. Aşa cum obligatoriu se salută militarii între ei, gradele inferioare pe cele superioare. Semnul crucii în faţa bisericii este şi un angajament de fidelitate, o recunoaştere a autorităţii divine, a poruncilor dumnezeieşti.