Calea, Adevărul şi Viaţa / Colindul sfânt şi bun

De obicei, de la sărbătoarea Sfântului Ie­rarh Nicolae se încep pregătirile pentru seara de Crăciun, repetându-se, atât de cei mici cât şi de cei mari, tot ce ţine de obi­ceiu­rile şi tradiţiile româneşti legat de eve­nimentul Naşterii Fiului lui Dumne­zeu.
Creştinismul este mai întâi de toate taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, precum şi strădania şi bucuria omului de a răspunde acestei iubiri. Taina Dumne­zeului Cel Veşnic devenit Om din iubire de oameni dă sens întregii existenţe, întrucât Iisus Hristos a adus omului nu doar o învăţătură nouă, ci şi o viaţă nouă – viaţa veşnică.
Această iubire nesfârşită şi mai presus de înţelegere a lui Dumnezeu pentru oa­meni a inspirat opere de artă, literatură şi muzică, atât cultă cât şi populară. Una din expresiile cele mai vii ale felului în care poporul a teologhisit şi cântat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru om  se regăseşte în colinde. La români, colindele se remarcă prin profunzimea teologiei şi simplitatea formei. În ele nu este cu nimic micşorată dumnezeirea Fiului, după cum nu este uitată omenitatea Lui.
Colindele reprezintă expresia cea mai vie a culturii teologice şi duhovniceşti populare a românului creştin ortodox. Ele sunt un memorial şi o prelungire a Liturghiei şi a slujbelor de Crăciun au­zite în biserică. Ele sunt un ecou de rodire a slujbei şi sfinţeniei Bisericii în sate şi oraşe, în casele creştine, întrucât inimile credincioşilor au devenit bise­rică, peşteră din Betleem transfor­mată în sălaş primitor pentru cer, casă de oaspeţi în care Pruncul este preamărit de magi înţelepţi.
Colindele noastre sunt bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
În ţara noastră, creştinii sunt cei care au conştiinţa vie că în fiecare an colindele pe care le cântă nu le cântă numai împreună cu contemporanii, ci într-o neîntreruptă legătură duhovnicească cu moşii şi strămoşii.
Drept urmare, trebuie să rămânem neclintiţi, noi şi urmaşii noştri, în Bise­rica care a plămădit, cultivat, păstrat şi transmis de la inimă la inimă, din veac în veac, colindul sfânt şi bun, pentru ca azi, mâine şi în Ziua de Apoi să-l putem cânta cu sfinţii şi strămoşii în cor.