Calea, adevărul și viața. Câtă nevoie este și azi de Sfântul Proroc Ilie

După Sfântul Ioan Botezătorul, dintre toate personalitățile Vechiului Testament, cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul s-a bucurat de cea mai mare cinste din partea Bisericii Ortodoxe, dedicându-i chiar o zi cu prăznuire în calendar (20 iulie).
Pentru a ne putea face o părere cât mai cuprinzătoare despre Sfântul Ilie, precum şi despre ceea ce a însemnat el în istoria religioasă a poporului evreu, trebuie să cunoaștem mai întâi contextul istoric în care a trăit şi şi-a desfășurat activitatea.
Epoca în care i-a fost dat să trăiască, respectiv sec. al IX-lea î.Hr., se caracterizează printr-o contaminare aproape totală a religiei monoteiste a evreilor cu credințele politeiste ale neamurilor cu care se învecinau. A fost, cu siguranță, perioada cea mai întunecată din întreaga lor istorie, întrucât ajunseseră într-o stare de părăsire aproape completă a credinței în Dumnezeul cel adevărat. Momentul de culme al decăderii şi, totodată, cel mai întunecat dintre toate se înregistrează sub domnia lui Ahab, fiul lui Omri, care „a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului şi a fost mai nelegiuit decât toți cei dinaintea lui” (III Regi 16,30), el fiind al optulea rege, în ordine cronologică, după divizarea regatului Israel. Starea de relativă prosperitate în care a preluat conducerea țării
i-a permis să se afunde şi mai mult în idolatrie şi desfrânare, încât Israelul, poporul ales al lui Dumnezeu, ajunsese sub conducerea lui o gloată sinistră de idolatri.
Fără îndoială că un rol important în rătăcirea regelui Ahab şi a poporului său l-a avut şi soția sa, Izabela, care, străină de nea­mul evreu şi de credința lui monoteistă, l-a convins cu destulă ușurință pe soțul său să zidească în Samaria un templu dedicat zeului Baal, unde slujeau 450 de preoți.
Pentru a-şi salva poporul de la pierzare, Dumnezeu avea nevoie de un bărbat care să lupte împotriva celor care i-au dus pe evrei în rătăcire. Cel care va întoarce poporul din rătăcire şi va restabili cultul Dumnezeului celui viu şi adevărat a fost Sfântul Ilie. Dând dovadă de un curaj rar întâlnit, demn de un adevărat om al lui Dumnezeu, Sfântul Proroc a mers în fața regelui infam, amintindu-i că, pentru marea rătăcire în care a căzut, Dumnezeu va pedepsi Israelul printr-o secetă aspră, care a durat peste trei ani.
Cunoaștem care a fost rodul lucrării Sfântului Proroc Ilie, fapt pentru care a fost omagiat de însuși Mântuitorul Hristos, pomenindu-l în mod expres (Luca 4, 24-25), însă ceea ce se poate vedea din această relatare este, din păcate, puternica asemănare dintre acele vremuri şi cele pe care le trăim noi astăzi. Oare nu ne înstrăinăm tot mai mult de Hristos Fiul lui Dumnezeu celui adevărat? Oare nu avem un comportament tot mai idolatru şi iubitor de destrăbălare? Oare nu se dorește şi azi o contaminare a credinței noastre strămo­șești? Lucrurile par să fie identice.
Însă, nu trebuie să fim disperați, pentru că Dumnezeu are puterea să mai găsească un „Ilie” al vremurilor noastre, care să ne poată dovedi că Dumnezeu este „Acelaşi, ieri şi azi şi-n veci” (Evrei 13,8).