Calea, Adevărul şi viaţa / Calea, Adevărul şi Viaţa / Rugăciune folositoare - rugăciune nefolositoare

Mulţi creştini se supun unor osteneli trupeşti vrednice de toată lauda, pornind pe drumul cel bun al dobândirii Împărăţiei Cerurilor. Fie călugări, fie mireni, toţi ştim că multe păcate se răscumpără prin astfel de osteneli, precum postul şi rugăciunea, şi alte nevoinţe care ne curăţă sufletele şi ne îndrumă spre o viaţă mai plăcută lui Dumnezeu. Toţi cei care îşi rânduiesc astfel viaţa dovedesc o deosebită simţire duhovnicească, o credinţă puternică şi bună intenţie în a-şi reface legăturile cu Dumnezeu şi a reintra în atenţia Lui.

A dobândi adică iertare, milă şi, desigur, şi mai multă purtare de grijă faţă de noi şi de nevoile noastre, de destinul nostru pământesc şi de cel etern, ceresc.

Când este vorba de rugăciune, aceasta trebuie făcută ca şi cum Dumnezeu ar fi de faţă şi ne-ar căuta cu ochiul Lui, ştiind faptul că rugăciunea nu ne poate mântui prin ea însăşi, ci numai puterea lui Dumnezeu, înaintea căruia se săvârşeşte aceasta. La toate acestea mai trebuie să adăugăm că şi cererea noastră, prin rugăciune, trebuie să fie de bun simţ şi în concordanţă cu voia lui Dumnezeu.

Din păcate, vremurile pe care le trăim ne distrag atenţia, în primul rând de la Dumnezeu, neavând timp pentru dialog cu El prin rugăciune, iar când o facem, dorim ca cererile noastre să se împlinească cât mai repede, ghidându-ne după expresia: „eficienţă maximă cu efort minim”.

Am dorit să ajung la această tristă realitate, mai ales pentru faptul că în zilele trecute mi-a fost dat să aud la ştirile unui post de televiziune despre o aşa-numită rugăciune pentru slăbit(!?). Iată până unde poate să ajungă o gândire nesănătoasă. Pe lângă faptul că cuvintele folosite nu prea aveau multe puncte în comun cu o rugăciune a Bisericii, eu cred cu tărie că Dumnezeu nu are cum să asculte o astfel de rugăciune, cu atât mai mult să o şi împlinească, deoarece această rugăciune nu are nimic în comun cu grija pentru dobândirea mântuirii sufletului, ci interesează doar aspectul fizic al omului, aspect care, oricât ne-am strădui, este trecător.

Analizând această „rugăciune”, ne putem trezi că mâine-poimâine îi vine unuia ideea să scoatem din Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru) pasajul „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, că şi aşa ni se spune să eliminăm pâinea din hrana noastră, dacă vrem să scăpăm de câteva kilograme.

Dacă suntem serioşi, atunci ne dăm seama uşor că noi trebuie să fim preocupaţi în a dobândi virtuţi pentru a fi pe placul lui Dumnezeu, iar acestea nu se pot dobândi decât printr-o continuă grijă faţă de suflet, prin cele două arme împotriva puterii diavolului: post şi rugăciune. Oare, dacă un om ar ţine rânduielile postului dintr-un an nu ar ajunge la o cumpătare în toate, fapt ce i-ar oferi echilibru atât sufletesc cât şi trupesc, nemaifiind nevoie de „reţete spirituale pentru slăbit”?

Virtuţile adevărate şi echilibrul sufletesc şi trupesc se cuceresc greu, iar la înţelepciunea duhovnicească nu se ajunge uşor, însă se ajunge. Cei care persistă, ajung.