Calea, Adevărul şi Viaţa. Bunele deprinderi

Am intrat în binecuvântatul Post al Crăciunului, o perioadă ceva mai lungă, pe care trebuie să o gândim nu doar ca o renunțare la anumite mâncăruri, ci și ca renunțare la dorințele și metehnele rele care ne afectează liniștea sufletească.
Un lucru care trebuie să ne preo­cupe este comportamentul nostru față de cel de lângă noi, care nu este, de cel mai multe ori, cel mai potrivit. Purtarea aspră și impulsivă față de celălalt înseamnă dispreț, iar oamenii pot răstălmăci foarte ușor lucrurile și sunt răniți sufletește.
Există un mit străvechi despre vânt și soare, care, luându-se la ceartă cine este mai puternic, au pus rămășag că cel ce îl va face pe păstorul, care în clipa aceea urca muntele, să-și scoată mantia, este cel mai puternic. Vântul a suflat, a tot suflat, însă păsto­rului i s-a făcut frig și s-a înfă­șurat și mai strâns în mantia sa. A ieșit soarele din nori, împrăș­tiind în jur bunătate și căldură, iar ciobanul s-a încălzit și și-a scos mantia. Atunci soarele i-a strigat vântului: „Ai văzut cine este cel mai puternic dintre noi doi?” De fapt, așa este, pe om nu-l câștigi cu asprimea, ci doar cu bunătatea.
Sfântul Porfirie Kasokalyvitul spunea: „Măi, dacă cerți pe cineva, care este de vină, el ce o să facă atunci? Nu doar că nu o să te asculte, ci va încerca să se apere și să-ți dovedească contrariul. Iar sufletul i se va închide și mai tare. Dar dacă îl lași în pace și nu îl cerți, nu-l iei la rost, sufletul se înmoaie, vă împrieteniți și încet-încet vine el spre tine și-ți spune ceea ce
i-ai fi spus tu.” De aceea, este potrivit să îi spunem lui Dumnezeu ceea ce vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca semenul nostru să se schimbe, să se transforme, să se căiască? Să-i spunem aceasta lui Dumnezeu, iar noi să îl iubim.
Când atragem cuiva atenția este bine să alegem vorbe blânde, așa încât să nu existe nici o fărâmă de dușmănie. Marea armă în slujba mântuirii tuturor, după cum spunea Părintele Cleopa, este răbdarea. Pentru că Dumnezeu este îndelung-răb­dător și mult-milostiv, iar mila care vine asupra noastră de la Dumnezeu, trebuie să o dăm și noi celorlalți în semn de recu­noș­tință.
Acestea sunt deprinderile bune ce trebuie dobândite de fiecare dintre noi, într-o perioadă atât de potrivită ca cea a postului: când îndreptăm pe cineva în privința unui lucru, să o facem cu blândețe, bunătate și dra­goste, să ne rugăm neîncetat lui Hristos, iubindu-L pe El și pe oameni, să nu spunem nimic rău de ceilalți, să ne facem obicei în a merge la biserică și să citim Evanghelia ca să ne lumineze Dumnezeu.