Calea, adevărul și viața. Bunătatea oferă mai multă înțelepciune

Nu este greu de constatat faptul că mulți oameni au deprinderea de a vorbi de celălalt, de a se plânge de semeni și chiar de a-i judeca.
Un lucru care trebuie să ne preocupe este comportamentul nostru față de cel de lângă noi, care nu este, de cel mai multe ori, cel mai potrivit. Purtarea aspră și impulsivă față de celălalt înseamnă dispreț, iar oamenii pot răstălmăci foarte ușor lucrurile și sunt răniți sufletește.
Există un mit străvechi despre vânt și soare, care, luându-se la ceartă cine este mai puternic, au pus rămășag că cel ce îl va face pe păstorul, care în clipa aceea urca muntele, să-și scoată mantia, este cel mai puternic. Vântul a suflat, a tot suflat, însă păstorului i s-a făcut frig și s-a înfășurat și mai strâns în mantia sa. A ieșit soarele din nori, împrăștiind în jur bunătate și căldură, iar ciobanul s-a încălzit și și-a scos mantia. Atunci soarele i-a strigat vântului: „Ai văzut cine este cel mai puternic dintre noi doi?” De fapt, așa este, pe om nu-l câștigi cu asprimea, ci doar cu bunătatea.
Sfântul Porfirie Kasokalyvitul spunea: „Măi, dacă cerți pe cineva care este de vină, el ce o să facă atunci? Nu doar că nu o să te asculte, ci va încerca să se apere și să-ți dovedească contrariul. Iar sufletul i se va închide și mai tare. Dar dacă îl lași în pace și nu îl cerți, nu-l iei la rost, sufletul se înmoaie, vă împrieteniți, și, încet-încet, vine el spre tine și-ți spune ceea ce i-ai fi spus tu”.
De aceea, este potrivit să îi spunem lui Dumnezeu ceea ce vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca semenul nostru să se schimbe, să se transforme, să se căiască? Să-i spunem aceasta lui Dumnezeu, iar noi să îl iubim.
Când atragem cuiva atenția, este bine să alegem vorbe blânde, așa încât să nu existe nicio fărâmă de dușmănie. Marea armă în slujba mântuirii tuturor, după cum spunea Părintele Cleopa, este răbdarea. Pentru că Dumnezeu este îndelung-răbdător și mult-milostiv, iar mila care vine asupra noastră de la Dumnezeu trebuie să o dăm și noi celorlalți în semn de recunoștință.
Acestea sunt deprinderile bune ce trebuie dobândite de fiecare dintre noi, ce trebuie să devină o constantă pe tot parcursul vieții noastre: când îndreptăm pe cineva în privința unui lucru, să o facem cu blândețe, bunătate și dragoste, să ne rugăm neîncetat lui Hristos, iubindu-L pe El și pe oameni, să nu spunem nimic rău de ceilalți, să ne facem obicei în a merge la biserică și să citim Evanghelia ca să ne lumineze Dumnezeu. Abia de aici încolo se poate vorbi de înțelepciune.