Calea, adevărul și viața. Adormirea Maicii Domnului – mutare la viață

Sărbătoarea Adormirii Maicii Dom­nului este mai mult decât o comemorare a morții Maicii Domnului. În 15 august sărbătorim atât moartea și îngroparea Maicii Domnului, cât și înălțarea ei la cer. Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarmeˮ (Luca: 8,52).
Sfântul Maxim Mărturisitorul, cel care a redactat „Viața Maicii Dom­nului”, spune că Arhanghelul Gavriil întinzându-i ramura de finic, i-a grăit: „Fiul și Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, așa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, așa vei bucura pe oștirile cerești prin urcarea ta, cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă și mai mult sufletele sfinților”.
După ce a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică, Fecioara Maria i-a întărit pe cei apropiați prin cuvintele: „Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu, Cel ce dăruiește tuturor ființa și viața. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mij­locesc pentru voi, pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă, în milostivirea Sa, să se milostivească de toți cre­dincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții, iar pe cei necredincioși să-i întoarcă și să-i facă pe toți o singură turmă a Bunului Păstor, care Și-a dat sufletul pentru oile Sale și le cunoaște și ai Săi îl cunosc!”.
Din cântările închinate acestei sărbători aflăm că mormântul ei devine o scară către cer. De vreme ce ea este cea care L-a născut pe Hristos, Cel care a biruit moartea, se cuvenea ca nici ea să nu rămână în moarte. Mutarea ei la cer ne descoperă cât de mult prețuiește Dumnezeu trupul celei din care Fiul Său S-a născut.
Trupul Maicii Domnului a fost străin de stricăciunea care urmează morții. În iconografie, Hristos este Cel care ia în brațe sufletul Maicii Sale, iar după puțină vreme, îngerii duc în ceruri trupul ei. Mutarea Născătoarei de Dumnezeu la ceruri nu s-a făcut prin propria sa putere, ci prin lucrarea Fiului ei. Vorbim despre ea ca izvor al vieții, pentru că din ea a luat trup Fiul lui Dumnezeu, Viața în adevăratul sens al cuvântului.
Adormirea Maicii Domnului, fiind mutare la viață, nu este zi de întristare, ci de bucurie. Cântările pentru această sărbătoare sunt de bucurie, pentru că Maica Domnului s-a bucurat atunci când i s-a vestit mutarea la ceruri de către Arhanghelul Gavriil, dar și pentru că ea nu rămâne în moarte. Odată cu Adormirea Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu devine Maica noastră, care se roagă pentru toată Biserica: „Bucură-te cea plină de dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!ˮ.
Părintele Alexander Schmemann spunea: „Nu știm nimic despre ceea ce s-a întâmplat la moartea Mariei, Maica lui Iisus Hristos. Diferite istorisiri, împodobite cu dragoste și gingășie copilărească, au ajuns până la noi din creș­tinismul primar, dar tocmai din pricina varietății lor nu suntem constrânși în niciun fel să apărăm «istoricitatea» vreuneia dintre ele. La Adormire, pomenirea și dra­gostea Bisericii nu se concentrează asupra contextului istoric, asupra faptelor, nici asupra datei și locului în care această femeie unică, această Maică a tuturor maicilor, și-a încheiat viața pământească. Indiferent unde și când s-ar fi petrecut, Biserica e preocupată mai degrabă de esența și sensul morții ei, comemorând moartea celei al cărei Fiu, potrivit credinței noastre, a biruit moartea, a înviat din morți și ne-a făgăduit învierea și biruința vieții veșnice”.