Calea, adevărul și viața. Actualizarea poruncilor în Hristos

Vechiul Testament conține, în afară de referințe despre Facerea lumii, despre originea universului, despre originea omului, date despre istoria poporului ales și îndrumări morale. Foarte multe dintre îndrumările morale se referă la felul cum trebuia să se poarte acest popor ales, menit ca din sânul său să se nască Fiul lui Dumnezeu.
Aceste legi morale au fost sintetizate în zece porunci de către Moise, însă în tot Vechiul Testament există mult mai multe decât cele zece. Unele din ele erau prevăzute și cu pedepse, dacă poruncile nu erau îndeplinite, iar pe­­dep­sele erau adesea foarte grele. Aplicarea Legii era asigurată de un corp religios, condus de un mare preot, care-și moștenea funcțiunile ereditar. Acesta avea drept atât de judecată bisericească, cât și de judecată civilă, putând chiar să pronunțe sentințe de condamnare la moarte pe baza Legii.
În vremea aceea, centrul spiritual al iudaismului era templul din Ierusalim. Acolo se aduceau jertfele. În rest, în alte localități, erau sinagogi, iar în sinagogi exista câte un șef care conducea rugăciunile, cântările, citirile și tâlcuirile din Cartea Sfântă. Această situație a găsit-o Mântuitorul. El a venit cu Legea Sa cea nouă, punând față în față vechiul cu noul: „Ați auzit că s-a zis celor de demult”; „Ci Eu vă spun...”.
Oare ce voiau să însemne aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos? De pildă, în Legea veche se spunea: „Să nu ucizi!”. Hristos n-a spus că trebuie să ucizi. Nu. A păstrat porunca, dar i-a adăugat ceva: „Ci Eu vă spun că cel care vorbește de rău pe aproapele lui îl ucide”. Deci, este ucidere nu numai uciderea propriu-zisă, trupească, ci ucidere este și cea sufletească, pentru că, dacă i-ai distrus onoarea cuiva, dacă l-ai făcut de râs în fața comunității, a aproapelui, a fraților lui, nu este ca și cum l-ai fi ucis? Deci porunca a rămas, dar a căpătat un înțeles nou, mai larg și mai exact. Sau: „S-a zis să nu faci desfrânare. Ci Eu vă spun că cel care s-a uitat cu gând păcătos la o femeie, a și făcut desfrânare în inima lui”. Prin urmare, se ia acum în calcul nu numai fapta propriu-zisă, ci și gândul. Gândul trecea în rândul faptelor.
Era, fără îndoială, o înțelegere nouă a poruncilor de către Hristos. Nouă, dar nu total diferită. De aceea Hristos a spus: „Eu
n-am venit ca să stric Legea. Ci am venit s-o împlinesc”, s-o completez, s-o explic, în așa fel încât să o înțelegeți așa cum trebuie.
Nu toți l-au primit pe Hristos cu bunăvoință, deși îi ajuta pe cei săraci, îi vindeca pe cei bolnavi și făcea numai bine! Nu l-a putut nimeni vreodată vădi de păcat. Și, totuși, nu L-au primit bine. Oare de ce? Unul din răspunsuri este tocmai despre ceea ce vorbeam mai înainte. Pentru că nu reușeau să înțeleagă partea spirituală a poruncilor lui Dumnezeu. Ei se legau numai de partea lor materială.
Cei care nu L-au înțeles pe Hristos, nu L-au înțeles, pentru că nici nu făceau efortul de a-L înțelege. Pentru că erau prea legați de litera Legii, nu de scopul ei. Pentru că El trecea înțelesul de pe literă pe spirit, de pe practicile Vechiului Testament pe sensul lor. Tradiția formelor era veche și ajunsese o rutină. Unii uitaseră complet de ce se făceau anumite lucruri. Hristos i-a întors la sens. Unii L-au înțeles. Alții n-au putut și L-au răstignit. Dar El a înviat și a dovedit că „litera omoară, iar duhul te face viu” (II Cor. 3,6).