Calea, Adevărul şi Viaţa / Actualitatea Sfântului Prooroc Ilie

După Sfântul Ioan Botezătorul, dintre toate personalităţile Vechiului Tes­tament, personalitatea Sfântului Proo­roc Ilie Tesviteanul s-a bucurat de cea mai mare cinste din partea Bise­ricii Ortodoxe, dedicându-i chiar o zi cu prăznuire în ca­lendar (20 iulie).
Pentru a ne putea face o părere cât mai cuprinzătoare  despre Sfântul Ilie, precum şi despre ceea ce a însemnat el în istoria religioasă a po­porului evreu, trebuie să cunoaştem mai întâi contextul istoric în care a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea.
Epoca în care i-a fost dat să trăiască, res­pectiv sec. al IX-lea î. Hr., se carac­terizează printr-o contaminare aproape totală a religiei monoteiste a evreilor cu credinţele politeiste ale neamurilor cu care se învecinau. A fost, cu siguranţă, perioada cea mai întunecată din întreaga lor istorie, întrucât ajunseseră într-o stare de părăsire aproape completă a credin­ţei în Dumnezeul cel adevărat. Mo­mentul de culme al decăderii şi, totodată, cel mai întunecat dintre toate se înregistrează sub domnia lui Ahab, fiul lui Omri, care „a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului şi a fost mai nelegiuit decât toţi cei dinaintea lui” (III Regi 16,30), el fiind al optulea rege, în ordine crono­logică, după divizarea regatului Israel. Starea de relativă prosperi­tate în care a preluat conducerea ţării i-a permis să se afunde şi mai mult în idolatrie şi desfrânare, încât Israelul, poporul ales al lui Dumnezeu, ajunsese sub conducerea lui o gloată sinistră de idolatri.
Fără îndoială că un rol important în rătăcirea regelui Ahab şi a poporului său l-a avut şi soţia sa, Izabela, care, străină de neamul evreu şi de cre­dinţa lui mono­teistă, l-a convins cu destulă uşurinţă pe soţul său să zidească în Samaria un templu dedicat zeului Baal, unde slujeau 450 de preoţi.
Pentru a-şi salva poporul de la pierzare, Dumnezeu avea nevoie de un bărbat care să lupte împotriva celor ce i-au dus pe evrei în rătăcire. Cel care va întoarce poporul din rătăcire şi va restabili cultul Dumne­zeului celui viu şi adevărat a fost Sfântul Ilie. Dând dovadă de un curaj rar întâlnit, demn de un ade­vărat om al lui Dumnezeu, Sfântul Prooroc a mers în faţa regelui infam, amintindu-i că, pentru marea rătăcire în care a căzut, Dumnezeu va pedepsi Israelul printr-o secetă aspră, care a durat peste trei ani.
Cunoaştem care a fost rodul lucrării Sfântului Prooroc Ilie, fapt pentru care a fost omagiat de însuşi Mântuitorul Hristos, pomenindu-l în mod expres (Luca 4, 24-25), însă ceea ce se poate vedea din această relatare este, din păcate, puternica asemănare dintre acele vremuri şi cele pe care le trăim noi astăzi. Oare, nu ne înstrăinăm tot mai mult de Hristos Fiul lui Dumnezeu celui adevărat? Oare, nu avem un comportament tot mai idolatru şi iubitor de destrăbălare? Oare, nu se doreşte şi azi o con­taminare a credinţei noastre stră­moşeşti? Lucrurile par să fie identice.

Însă, nu trebuie să fim disperaţi pentru că Dumnezeu are puterea să mai găsească un „Ilie” al vremurilor noastre, care să ne poată dovedi că Dumnezeu este „Ace­laşi, ieri şi azi şi-n veci” (Evrei 13,8).