Calea, Adevărul șă Viața / Întâmpinarea Domnului

Fecioara Maria și Iosif vor aduce ca jertfa o pereche de turturele, semn că Domnul Se născuse într-o familie săracă, dar trebuie să reținem că ei nu aduc pentru curățire și răscumpărare un miel de jertfă, întrucât Pruncul Însuși este Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii. Astfel, Fecioara Maria și Iosif au respectat rânduială iudaică de a pune la opt zile numele pruncului, odată cu rânduiala tăierii împrejur (Luca 2, 21), pe aceea de a aduce la templu pe primul născut de parte bărbătească (Luca 2, 22), iar mai târziu, la vârsta maturității, când Domnul vine la Ioan să se boteze, spunând: „că așa se cuvine nouă ca să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15), Hristos Se supune Legii pe care El a dat-o și pe care noi am încălcat-o neîncetat, ca să ne arate că ascultarea este calea împăcării cu Dumnezeu.

În Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana. Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul „fecioară” cu „femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor. În momentul în care acesta Îl ia în brațe pe Hristos, rostește: „Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit.

Din cântările specifice acestei sărbători, aflăm că el pleacă spre a vesti și morților că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat. Părintele Teofil Pârâian spune că „noi suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființa noastră și să-L purtam în noi nu numai câteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie întreagă”. Prorocița Ana simbolizează Legea și Proorocii, cele care se vor împlini în persoana lui Hristos.

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă și la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățire a lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserică și, în numele familiei, aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar. Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mama și pe prunc, apoi, punând epitrahilul și mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, spune rugăciuni începătoare și tropar (al zilei sau al Întâmpinării Domnului), citește cele cinci molifte din Agheasmatar. Mama și pruncul închipuie în acest moment pe Maica Domnului cu Iisus în brațe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor „curățirii” femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face și cuvenita referire la împărtășirea mamei cu Sfintele Taine.

În ce privește pruncul, preotul se roagă că Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze și să-l sfințească, rânduindu-i, după aceasta pregătire, luminarea botezului.