Calea, adevărul ș viața. Patriarhul Iacov

 În Evanghelia celei de-a cincea duminici de după Paști, patriarhul Iacov este pomenit de mai multe ori (Ioan cap. 4, vers. 5,6 și 12). De altfel, Sfânta Scriptură ne spune și alte multe lucruri despre acest patriarh. În primul rând, că el a fost un om al lui Dumnezeu care s-a învrednicit de întâlniri cutremurătoare cu Dumnezeu, întâlniri care au constituit momentele culminante ale vieții sale. Iar, Iacov a ținut să marcheze într-un chip deosebit aceste momente.

          Astfel, a construit o fântână în ținutul Samariei, făcându-i recunoscători pe locuitorii Siharului pentru faptul că acesta le-a lăsat o sursă de apă atât de prețioasă pentru acele locuri, care nu seacă niciodată, păstrând până azi un volum important de apă, chiar și în anotimpul secetos.

          Cel mai frecvent mod de a marca acele întâlniri ale patriarhului Iacov cu Dumnezeu a fost acela de a ridica altare. Probabil că a ridicat mai multe altare, în fiecare loc al întâlnirilor sale cu Dumnezeu, însă Cartea Facerii ne vorbește în chip explicit de două altare pe care el le-a ridicat:

-         Facere 33, 18-20: „Întorcându-se Iacov din Mesopotamia și ajungând cu bine la Salem, o cetate din ținutul Sichem, din pământul Canaan, s-a așezat în fața cetății. Apoi și-a cumpărat partea de câmp pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem. A înălțat acolo un jertfelnic și i-a pus numele El-Elohe-Israel”.

-         Facere 3, 6-7: „Sosind Iacov cu toți oamenii cei ce erau cu el la Luz, adică la Betel, în țara Canaanului, a zidit acolo un jertfelnic și a numit locul acela El-Bet-El, pentru căci acolo i se arătase Dumnezeu, când fugea el de Isav, fratele său”.

Ridicând altare, Iacov se arată, în primul rând, un om credincios bunei tradiții a părinților săi. Întrucât și Avraam, bunicul său, a construit altare pentru Dumnezeu la Sichem, între Betel și Ai, la Hebron și pe Moria, unde a adus jertfă un berbec în locul fiului său Isaac (Fac. 12, 6-8; 13, 18; 22, 9), iar Isaac, tatăl lui Iacov, a ridicat un altar la Beer-Șeba (Fac. 26,25).

Înaintașii noștri au avut și ei conștiința că trebuie să ridice altare. Bisericile de pe  plaiurile românești constituie cea mai valoroasă comoară lăsată nouă de strămoși. Multe biserici noi se ridică și în vremurile noastre. Ceea ce este important este faptul că o biserică nu se ridică oricum și de către oricine. Patriarhii ne pot fi pildă în această privință. Așa după cum spuneau, ei ridicau altare spre pomenirea întâlnirilor lor deosebite cu Dumnezeu.

La fel și azi, ridicarea unui sfânt locaș de închinare este și trebuie să fie un eveniment duhovnicesc; el trebuie săvârșit de oameni duhovnicești, cu mjloace duhovnicești și cu un scop duhovnicesc.