Calatorul duhovnicesc

Stefan Cristian e constient de rolul pe care il are un preot care e si dascal, in acelasi timp: Daca e normativ in materie de credinta si teologie pentru Biserica si doctrina ortodoxa, el trebuie sa fie tot asa in materie de educatie si cultura. De aceea crede in rolul benefic al impletirii armonioase dintre credinta si stiinta, educatorul având “rolul gradinarului in tratamentul aplicat florilor si pomilor tineri”. Carte de vizita S-a nascut la 16 ianuarie 1967, in localitatea Calan, judetul Hunedoara. Tatal sau a primit o parohie in Baia Mare si asa a ajuns in orasul de pe Sasar. In 1985 a absolvit Liceul “Vasile Lucaciu”. In perioada 1988-1992, a urmat cursurile Facultatii de Teologie “Andrei Saguna” din Sibiu. A fost hirotonit in 1993, pe seama parohiei Surdesti, unde a fost preot pâna in 2004. Din 1994 a devenit cadru universitar la catedra de Teologie ortodoxa a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii de Nord Baia Mare. Si-a sustinut teza de doctorat – “Misiunea crestina in Apus si Rasarit (secolele V-X)” – in anul 2001. In prezent, este lector universitar si director la Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Iosif Marturisitorul” din Baia Mare. Reporter: Cum va pregatiti sa intâmpinati marea sarbatoare a Crestinatatii? Stefan Cristian: Pregatirea incepe o data cu postul, numai ca, din pacate, s-a pierdut sensul autentic al postului. El trebuie privit ca o calatorie, insa in sens duhovnicesc; o calatorie care conduce spre marele praznic al Invierii Mântuitorului Iisus Hristos. Din punct de vedere al scolii teologice, prima si ultima saptamâna a postului sunt saptamâni duhovnicesti, când se pune mai mult accent pe viata religios-morala decât pe cea didactica. Prima saptamâna are rolul de a introduce o stare deosebita in constiinta omului, iar ultima saptamâna se justifica de la sine, pentru ca este Saptamâna Patimilor. Asta nu inseamna ca restul perioadei este mai putin importanta. Invierea este marele praznic anual al Crestinatatii si, tinând seama ca in fiecare duminica sarbatorim ziua Invierii, atmosfera pe care ne-o ofera postul cel mare ar fi bine s-o prelungim tot restul anului. Rep.: De când exista Episcopie ortodoxa in Maramures? S.C.: Date istorice concrete avem incepând cu secolul al XVII-lea, dar, conform unei scrisori a Patriarhului Antonie al Constantinopolului, scrisoare datata in 1391, la manastirea Peri a fost instalat calugarul Pahomie ca si exarh, amintindu-se in scrisoare si de “arhiereii locali”. Dintre cei mai de seama episcopi din secolele XVII – XVIII, trebuie amintit Iosif Stoica (1690-1705), care a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române in 1992. Astazi, noi il numim Sfântul Iosif Marturisitorul si Ocrotitorul Maramuresului. Rep.: Cum se impaca ratiunea cu credinta? S.C.: Rolul ratiunii este precumpanitor in procesul de educatie, atât dinspre partea educatorului, cât si dinspre partea celui educat, intrucât ratiunea este chipul lui Dumnezeu in om. Rep.: Ce va doriti de Sfintele Pasti? S.C.: Imi doresc ca Invierea Mântuitorului Iisus Hristos sa lumineze sufletul fiecaruia dintre noi. Intreitul rol al icoanei Rep.: Dintre numeroasele realizari artistice religioase, care va este cea mai aproape de suflet? S.C.: Icoana bizantina, pentru ca imbina foarte bine cele trei aspecte: estetic, didactic si sacramental. Din pacate, atât preotii, cât si credinciosii nu vor sa inteleaga acest intreit rol al icoanei, pierzând, fara sa-si dea seama, darurile pe care ea le poate oferi. Persista, spre exemplu, pictura facuta in biserici de diletanti, numai pentru ca este mai ieftina. In plus, in numeroase biserici se vad tot felul de adausuri si inflorituri venite din partea credinciosilor, gen stergare de prost gust. Rep.: Aveti vreo lectura favorita? S.C.: In general, citesc lucrari din domeniul teologic. Din literatura universala, imi place Dostoievski. Poate si pentru ca in romanele lui credinta este omniprezenta. Rep.: Care considerati ca este marea realizare a Bisericii de-a lungul istoriei? S.C.: Faptul ca nu s-a pierdut propovaduirea si s-a mentinut credinta in Iisus Hristos, fara de care nu exista Mântuire! Rep.: Care e marea problema cu care se confrunta astazi Biserica? S.C.: E aceeasi dintotdeauna: lupta impotriva pacatului, indiferent de forma in care acesta se manifesta si indiferent de orânduirea sociala in care se petrece. Rep.: Ce presupune o buna educatie religioasa? S.C.: Toata educatia trebuie facuta in mod intuitiv. S-a spus pe drept ca nimic nu ajunge si nu se mentine in inteligenta, daca nu a trecut intâi prin simturi. Cei educati trebuie sa aiba privirea clara si precisa a lucrurilor; numai asa se poate forma o conceptie realista despre lume, despre suflet, despre Dumnezeu. Posibilitatea unificarii Bisericilor Rep.: S-a vorbit mult in ultima vreme de unificarea Bisericilor crestine. Credeti in aceasta posibilitate? S.C.: Nu stiu ce sa zic. E foarte greu sa se realizeze. Nu pentru ca n-ar exista dorinta, dar e o problema ce tine in special de traditia liturgica a celor doua Biserici. S-au facut pasi de apropiere intre Biserica Apusului si cea a Rasaritului, care s-au declarat Biserici-surori, iar cele sapte taine sunt considerate valabile in ambele Biserici. Insa, din punct de vedere liturgic, exista diferente destul de mari si ar fi foarte greu sa impui uneia traditiile celeilalte. O alta problema este cea privitoare la jurisdictie, marul discordiei fiind primatul papal. Partea ortodoxa considera ca este mai potrivit ca o singura persoana sa devina egala cu celelalte, decât sa treaca mai multi sub conducerea unuia singur. Rep.: Care ar fi modalitatile prin care s-ar putea atinge acest deziderat? S.C.: In primul rând, ar trebui ca orice hotarâre de natura dogmatica sa se ia de comun acord. De moment, s-ar impune ca fiecare Biserica sa-si urmeze traditia liturgica. Probabil ca, in timp, s-ar ajunge la o armonie intre cele doua parti, respectându-se reciproc. Ioan BOTIS