Calatorie prin realitate, cu Dorel Topan

Pentru a patrunde mai bine in spiritul si atmosfera create de Dorel Topan in noua sa expozitie Contempimago (organizata de Muzeul Judetean de Arta si gazduita zilele acestea la Galeria de Arta a U.A.P. Baia Mare), pentru a lua pulsul „realismului artistic contemporan”, suntem invitati sa (re)descoperim esenta a ceea ce semnifica pop art-ul, realismul magic si hiperrealismul in ecuatia istorica a artelor contemporane: Pop Art-ul si-a facut simtita prezenta in a doua jumatate a secolului XX. A fost unul din cele mai importante curente de dupa cel de al doilea razboi mondial, intra pe scena istoriei in Anglia sfarsitului anilor ’50, insa gaseste o mai mare priza la public in America patrunsa de frenezia contestatara a miscarii flower power. Acest curent isi manifesta opozitia fata de expresionismul abstract, atentia indreptandu-se spre obiecte, evenimente si personalitati publice, in general asupra a ceea ce inseamna „alfabetul societatii de consum”. Prin pop art (= arta „populara”) cultura occidentului a promovat valorile unui tip de arta strict urbana, cu un larg caracter de masa („mass culture”) (nicidecum o arta aflata in stransa determinare cu folclorul, asa cum identificam noi semantica termenului de „popular”). Iar miza repertoriului motivistic specific s-a concentrat asupra acelor obiecte si personaje care sunt usor de recunoscut in realitatea inconjuratorare. Considerat ca fiind derivat din pop art, hiperrealismul este o miscare artistica nascuta in jurul anului 1970 pentru ca mai apoi, in deceniul urmator, sa se raspandeasca in toata Europa. Distinctia intre hiperrealism si curentul pop art consta in predilectia hiperrealismului pentru detaliu. In versiunea actualizata si personalizata a picturii lui Dorel Topan, realitatea minutios reprezentata este abordata pornind de la secventialisme de tip filmic. Prin supradimensionare, elementele motivice sunt apoi transferate in campul picturalitatii cat mai fidel fata de pretextele extrase din realitatea obiectuala si sunt „recompuse” in cate un scenariu subiectiv, premeditat. Dorel Topan a acumulat o activitate expozitionala bogata, care variaza de la lucrari de arta monumentala, lucrari de scenografie si expozitii de pictura. Dupa expozitia de licenta a absolventilor Universitatii de Nord – sectia pictura (iunie 2005) a urmat expozitia personala Fete infatisari si alte in-chipuiri (februarie 2006), manifestare in care artistul a dezvoltat solutii stilistice care merg de la abstractionismul liric la realismul contemporan, atingand la un moment dat accente suprarealiste. Preponderente au fost compozitiile complexe populate cu motive portretistice, precum si portrete de expresie, spre deosebire de expozitia de acum, unde un loc central il ocupa natura statica. Memento Mori, Vanitas, Nescafe sau Poveste mioritica sunt „secvente iconice” care prezinta un spectacol „scenografic” fabulos, meticulos gandit si realizat cu instrumente picturale pline de culoare vitala (chiar si atunci cand tonurile cromatice evita tensiuni contrastante). Un rol important in formarea personalitatii sale de artist l-a avut monumentalismul artei scenografice teatrale, aceasta stimulandu-l sa elaboreze si sa compuna pe suprafete ample. Dupa cum precizeaza artistul insusi, titlul expozitiei Contempimago are o dubla denotatie: poate fi asociat fie cu insasi imaginea realului transfigurat, fie cu contemplarea metafizica a amprentelor iconice pe care acest real le proiecteaza in imaginarul nostru vizual. Tocmai de aceea lucrarile sunt clar premeditate, evitand transmiterea unui sentiment spontan. Putine la numar, peisajele devin un instrument de lecturarea a unei societati si a unui habitat urbanistic pe care orasul nostru le releva de cele mai multe ori intr-un mod haotic atat vizitatorilor, cat si locuitorilor. Obiectul prezent in expozitie si intitulat Prizonierul noptii reflecta cel mai bine experienta scenografica a artistului: metaforele cu obiecte duc inspre suprarealism prin transpunerea unei anumite stari create, prin asocierea materialelor care compun obiectul. Prin panzele sale, Dorel Topan se apropie in mod evident de „cultura populara” a orasului: titluri de filme, personalitati politice (de anvergura locala si/sau mediatic „globalizante” !), papusi, masini sau manechine, populeaza – literar vorbind – o „ruptura” concreta in raport cu normele (sau, poate, cu traditia cutumizata?) unei arte bazate pe conventionalisme estetice. Intregul material expozitional fixeaza pasii unei calatorii prin care metafora dobandeste consistenta, iar mesajul implicit dezvolta certitudinea ca „locuim in tablou, ne invartim in el si putem privi in profunzimea lui”. Raluca OCEAN, studenta, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie, sectia istoria artei. Raluca OCEAN