Bursa vorbelor: I had a dream

Se facea ca traiam linistiti. Se facea ca, uneori, ne incerca senzatia ca ne apropiem de fericire. Ori macar de mirajul ei. Se facea ca nu aveam grija zilei de maine, nici cea a zilei de azi. Se facea ca nu aveam amintirea mohorata a zilei de ieri. Se facea ca respectam cuvantul dat, promisiunile facute, ca incercam sa facem bine pentru toti, fara exceptie. Exceptia care vine mereu, sa confirme regula… Se mai facea ca nu cunosteam minciuna, frustrarile date de senzatia de incapabilitate de a le face pe toate. Se facea ca nu stapaneam arta de a dezamagi oamenii dragi, insa detineam goasele pentru a picta lumea in culori vii, curate, puternice. Se facea ca stiam, oricat de greu ar fi fost, sa recunoastem adevarurile care dor. Se facea ca stiam sa vorbim si sa ascultam. Se facea ca nu ne temeam de cuvinte precum „iubire”, „dor”, „speranta”. Se facea ca ne puteam asuma responsabilitati, ca eram capabili sa recunoastem cand greseam si sa cerem iertare, atunci cand simteam nevoia s-o facem. Se facea ca stiam sa intelegem, sa uitam, sa iertam. Se facea ca nu plecam mai departe, lasand in urma ruinele a ceea ce tot noi insine incercaseram a construi candva, caramida cu caramida, doar pentru ca eram prea lasi pentru a infrunta propriile noastre greseli. Se facea ca era primavara. Se facea ca lumea era dreapta, simetrica si ordonata, in felul ei haotic de existenta. Se facea ca oamenii erau, toti, liberi. In cuget, simtire, actiune. Se facea ca toate aveau un rost pe pamantul asta. Pacat ca m-am trezit.