Bursa vorbelor: Bucati de dulce-amar

Ma uit in jur. Observ ca toata lumea se grabeste. Priviri incruntate, fixe, parca golite de viata. Un om imbracat saracacios asteapta la semafor, sa treaca limuzina „Top 300”. Ajung acasa, ma privesc in oglinda si vad in mine poverile culese de pe drum. Ma simt obosita sa mai gandesc. Prefer sa caut acea stare de bine care da iluzia fericirii, dar imi dau seama ca m-as simti putin jenata s-o consum fara s-o impart cu cineva. Ma intorc cu gandul la extremele vietii, dureroase pentru unii, fericite pentru altii. Ma regasesc in ambele ipostaze si nu e niciun paradox in asta. Culeg amintiri din prezent si traiesc un viitor fericit. Speranta imi schimba expresia fetei si acum ma pot privi din nou in oglinda, fara teama ca voi gasi pe chipul meu urme adanci, preluate din durerea lumii. Maine, cand voi privi din nou in jur, voi observa, poate, ca lumea nu se mai grabeste sa-si epuizeze prezentul. Privirile, alta data fixe, vor regasi bucuriile pierdute, iar limuzina „Top 300” va opri la zebra, ca sa treaca strada omul imbracat saracacios. Nu e nimic nebunesc in lumea pe care o vad cu ochii sufletului meu, in oglinda sperantei mele. Am o singura temere. Ca acel maine fericit va „pica” intr-o zi de poimaine sau intr-una de sarbatoare, in care nimeni nu munceste, nici macar ingerul aducator de bine. De multe ori, viata aduce a pamflet. Amar. Tot ce vedem in jurul nostru suntem chiar noi. Uneori, indiferenti, trecem cu limuzina personalitatii noastre prin fata celor care plang de dorul bunatatii noastre. Alteori, noi suntem cei pierduti de soarta si ignorati de semeni. Transformarea pe care o dorim in altii se ascunde, de fapt, in noi insine! Si nu maine ori azi e nevoie de noi, ci mereu. Si oriunde… Monika KRAJNIK monika@gazetademaramures.ro