Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Natiune, naratiune, fictiune
Tocmai pe cand se intorceau vacile din ciurda si cobora clopotarul din turla bisericii cu urechile infundate de zgomotul clopotului mare (caci inserarea se descrie cu imagini vizuale si auditive) se apropia si lelea Nastasie de poarta. Acolo o astepta, stand cuminte pe bancuta, cu mainile in poala, moasa Ileana. Nastasie s-a asezat si ea, si-a compus o mina preocupata si-a asteptat tacuta sa treaca ciurda satului. Abia pe urma, oftand, i-a spus colegei de banca, de parca ar fi continuat dialogul de seara trecuta: „Uita-te si la vacile lui Petre din Parau. Numa’ pielea-i de ele, nu stiu cum de mai pot umbla”. „D-apoi si vacile is ca stapanii, nu le vezi si pe fetele lui Petre cum umbla, cat is de dezmatate cu flendurile cele pe ele? Da’ n-ar iesi odata in ulita fara sa-si festeasca buzele... cum crezi ca mai au vreme si de vaci. Ca pe ceea mare a lui Petre o cunosti de cum sa scoboara de pe cursa de 8, dupa cat si-o festit de tare buzele. Si-apoi sta tata sara si se intinde cu toti prascaii la poarta la tata-sau. Pe asta io am mosit-o... avea buzele taiate cand s-o nascut. Din vina mamelor se nasc copii cu buza de iepure, caci acelea, pe vremea cand erau insarcinate, au taiat lemne pe prag ori in zi de duminica. Tot astfel se intampla cand o femeie insarcinata sade pe prag si cineva, din dusmanie, vine sa infiga toporul in prag. E de ajuns ca cineva sa infiga un cutit in pamant dinaintea unei femei insarcinate, pentru ca aceasta sa nasca un copil cu buza taiata. Da’ uita-te la ea cum umbla amu...” Nastasia, mai surda de felul ei, a prins din zbor doar partea cu buzele si-a intervenit promt: „Pe vremea mea, bunica le spunea celor care au buzele crapate sa sarute oala cu unt luni dimineata, in saptamana postului mare care urmeaza dupa duminica lasatului de branza. Tot astfel, in Bucovina se crede ca e bine sa sarute un brotac, ca-i va trece. Asta din cauza ca, dupa cum broasca purifica apa in care sta, tot astfel va absorbi si veninul din buzele umflate. Pentru a scapa de guturai, e bine ca bolnavul sa sarute pe cineva pe spate, fara ca acesta sa stie (I. A. Candrea).” Moasa deveni vizibil suparata de ploaia asta de pupaturi si riposta: „Amu’ nu-i fi stiind tu mai bine ca mine... Mai lasa-ma cu atatea tucaruri. Io-s moase si stiu: Nu e bine sa se sarute un copil cand doarme, caci i se ia somnul. Sa nu se pupe talpile copiilor mici caci nu cresc repede. Copilul mic sa nu se sarute pe ceafa, caci se va face talhar. Nu e bine ca mama sa-si sarute copilul pe ceafa, caci se va face rau. Si mai mult, copilul mic sa nu se sarute niciodata la sezut, caci, facandu-se mare, va intoarce dosul celui ce l-a pupat. Dupa mintea ta de baba surda, toti ar trebui sa se pupe toata ziua. De asta am ajuns unde am ajuns... ca am o pensie de la colectiv de nu-mi pot lua nici oloi si zahar”. Noroc ca lelea Nastasie n-a auzit-o, altfel se declansa iar un scandal de proportii ca acela de la Eurovision, cand moasa sustinea ca bunica din piesa moldovenilor de la Zdob si Zdub e Elvira Dobasului, iar ea o tinea sus si tare ca nu poate fi alta decat lelea Letitia, plecata prin ‘86 din sat, in Banat, la lucru. Seara se lasa bland peste sat: „Iar ma dor picioarele, maine a ploua...”
Emanuel LUCA
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.