Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 14 Iulie , 2008
Bucurestiul si Chisinaul, sub lupa Moscovei
Chisinaul si Bucurestiul, care in ultimul timp isi clarificau relatiile de la inaltele tribune europene, au acum sansa de a se impaca. Aceasta sansa a capatat contur in timpul recentei intrevederi dintre secretarul general al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jaap de Hoop Scheffer, si presedintele Romaniei, Traian Basescu.
Dupa aceasta intrevedere, liderul roman a declarat ca in problema privind statutul neutru al Republicii Moldova s-a pus punct si ca aceasta chestiune nu va mai fi repusa in discutie. Respectiva afirmatie a liderului roman i-a facut pe experti sa vorbeasca despre o imblanzire a climatului din cadrul negocierilor moldo-romane. Acest pronostic a fost confirmat si de vizita ministrului de externe al Romaniei, Lazar Comanescu, in capitala Republicii Moldova, noteaza cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citat de Rompres. Relatiile Romaniei cu Republica Moldova s-au deteriorat dupa ce la Bucuresti au inceput sa se faca auzite declaratii privind inevitabila unire a celor doua tari in cadrul Uniunii Europene (UE), precum si afirmatii potrivit carora o asemenea perspectiva ar fi dictata de faptul ca pe ambele maluri ale Prutului traiesc reprezentanti ai unuia si aceluiasi popor: poporul roman. O asemenea premisa nu era acceptata de conducerea moldoveana si, potrivit Nezavisimaia Gazeta, de o mare parte a cetatenilor Republicii Moldova, care se considera moldoveni (la ultimul recensamant al populatiei Republicii Moldova doar 2 la suta dintre cetateni s-au declarat romani, in timp ce potrivit Ambasadei Romaniei la Chisinau, circa un milion de cetateni moldoveni au obtinut si cetatenia romana). Disputa cu privire la cine populeaza teritoriul Republicii Moldova - moldoveni sau romani - a pus sub semnul intrebarii faptul existentei statului moldovean. Astfel, procesul de negocieri dintre Chisinau si Tiraspol a fost subminat. Nezavisimaia Gazeta aminteste ca, la vremea sa, tocmai apelurile la unirea Republicii Moldova cu Romania au dus la izbucnirea conflictului transnistrean armat. Reanimand lozinca reunirii celor „doua Romanii”, liderii de la Bucuresti i-au facut practic un deserviciu presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care si-a trasat drept scop readucerea Transnistriei sub jurisdictia Chisinaului. Voronin s-a plans de omologul sau roman peste tot unde s-a putut: la Uniunea Europeana (UE), la NATO, la SUA, scrie Nezavisimaia Gazeta. Recent, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a discutat la Bruxelles cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, pe marginea conflictului transnistrean. In urma acestei intrevederi, Scheffer a declarat: „In programul cu NATO, Republica Moldova inregistreaza progrese (...) Totusi, NATO nu joaca si nu aspira sa joace vreun rol in solutionarea problemei transnistrene”. Potrivit directorului Institutului European de Studii Politice Europene de la Chisinau, Viorel Cibotaru, aceasta intrevedere ar putea marca inceputul unei apropieri intre Chisinau si Bucuresti. In opinia politologului moldovean, inainte Chisinaul se adresase, la sugestia Moscovei, tarilor europene si SUA cu rugamintea de a confirma prin declaratii oficiale statutul de stat neutru al Republicii Moldova. Cibotaru considera ca acest lucru ar fi constituit pentru Federatia Rusa o garantie privind neaderarea Republicii Moldova la NATO, cel putin nu intr-o perspectiva apropiata. Statutul Republicii Moldova de tara aflata in afara blocurilor politico-militare reprezinta una dintre conditiile pe baza carora Moscova a acceptat sa influenteze Transnistria in vederea unui compromis cu partea moldoveana. Astfel, declaratia lui Scheffer referitoare la pozitia NATO fata de conflictul transnistrean este una cheie, si nu doar pentru relatiile pe care Chisinaul le are cu Moscova si Tiraspolul, ci si pentru relatiile dintre Chisinau si Bucuresti. Potrivit Nezavisimaia Gazeta, vizita la Chisinau de luni (7 iulie) a ministrului roman al afacerilor externe, Lazar Comanescu, precum si faptul ca seful diplomatiei romane a fost primit de oficiali de cel mai inalt rang ai Republicii Moldova, confirma pronosticurile expertilor. Liderii de la Chisinau spera sa reia negocierile cu Bucurestiul pe marginea Tratatului de Baza, care, pana la aceasta ora, nu a fost semnat de cele doua parti, de altfel, la fel ca si un alt document important - Acordul de frontiera, scrie ziarul rus in finalul articolului.
Nezavisimaia Gazeta
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.