BUCĂTĂRIA ca artă, pasiune și tradiţie

Maria Botoș are 87 de ani, dar nimeni nu i-ar da mai mult de 70. E aprigă, iute în mișcări și plină de viață. Am găsit-o în curte cu o lopată în mână, dând zăpada la o parte. Nu s-a dat niciodată la o parte de la munca grea și nu i-a fost frică să-și asume responsabilități. Iar gătitul pentru 500-1000 de nuntași, pe plită, nu e nici lucru puțin și nici ușor.

 

Cum a început cariera de bucătăreasă a Mariei Botoș? Dintr-o întâmplare: „În tinerețe am fost femeie de serviciu la Dispensarul uman, iar la un moment dat am răcit și am făcut aprindere de plămâni. A trebuit să mă internez în spital unde a trebuit să stau 6 luni. După 3 luni am fost operată, iar apoi am început să mă vindec. Dar n-am mai putut lucra ca și înainte. Așa că am început să mă gândesc ce pot să fac să nu stau degeaba. Știam să fac de mâncare și știut că pot să-mi fac un viitor din asta, să fiu bucătăreasă la nunți. Am strâns bani cum am putut și mi-am cumpărat veselă pentru nunți. Și acum o am depozitată în pod. Am cumpărat veselă pentru 1000 de persoane. Pe atunci era ceva să ai veselă de porțelan. Am fost bucătăreasă pentru tot ce însemna meniul la o nuntă, mâncare, prăjitură, tot. Nu eu cumpăram cele necesare pentru masa de nuntă, le lua omul, dar eu coordonam tot ce însemna mâncare. Responsabilitatea era foarte mare, pentru că eu răspundeam de mâncare, dar și de sănătatea oamenilor. Așa mi s-a dus vestea că la un moment dat am făcut un calcul și mi-am dat seama că sunt bucătăreasă de nunți pe patru județe”.Cum „recuzita” era voluminoasă, de la veselă și tacâmuri, la plită și oale, Maria Botoș spune că familia nuntașilor trebuiau să trimită o mașină mare și se mergea „în convoi” cu vesela, oale, cratițe și tot ce presupune să faci de mâncare pentru o nuntă. Meniul era pregătit în funcție de cerere. Bucătăreasa spune că, meniul clasic cuprindea aperitiv, supă, sarmale sau friptură: „Pe atunci se făcea supă de găină și oamenii tăiau câte o vacă, o junincă și un porc. Pentru o oală de supă aveam nevoie de vreo 3 găini dacă erau frumoase. De obicei făceam cam 4 oale mari de supă, în funcție de câți invitați erau”. La capitolul prăjituri, cel mai des făceam cu miere de albine. Iar cantitățile, pentru toate, se făceau prin înmulțire. Și acum, bucătăreasa calculează repede, în minte, de câte ouă e nevoie la 10 porții de prăjitură: „Era nevoie de două ouă la o porție (făceam cam 10 porții). Deci 20 de ouă, 40 de linguri de miere de albine, tot atâta lapte, câte o lingură de unsoare la o porție. Toată compoziția o fierbeam pe sobă și când era gata o lăsam la răcit și adăugam făina. Apoi frământam. Ieșeau patru bucăți mari de aluat. Făceam „bebi tort”, pișcoturi pentru torturi etc.”. Pare greu? După 37 de ani de experiență, Mariei Botoș nu i se pare greu deloc: „Nu mi s-a părut greu pentru că știam cantitățile pentru o porție și înmulțeam în funcție de numărul de invitați. Și acum m-aș descurca, numai că nu mai am putere ca și înainte. Este adevărat că mi-a trebuit curaj să fac de mâncare pentru atâta lume.”.Pe atunci, nunțile aveau cam 5-600 de invitați, dar Maria Botoș a pregătit masa și pentru nunți cu 1000 de persoane. Pentru fiecare nuntă, avea ajutoare, femei din satul mirilor care se ofereau să o asiste pe bucătăreasă. Dar responsabilitatea era în întregime a sa: „Ca bucătăreasă era responsabilitatea foarte mare pentru că și pe atunci erau controale de la Sanepid. Trebuia să dau eșantion din fiecare mâncare. O dată am avut 7 feluri când am avut control, dar niciodată n-am avut niciun fel de problemă. Controalele veneau în special unde se știa că gazdele sunt mai murdare, dar pentru mine a fost o regulă că oriunde mergeam făceam prima dată curat și apoi mă apucam de mâncare. Reclamații n-am avut niciodată, dimpotrivă, mi s-a dus faima de bucătăreasă din gură-n gură, pentru că cei la care am lucrat erau mulțumiți. Eu am văzut petreceri și la cort și la restaurante, dar cel mai bine se distra lumea în cort. Că acolo era destul spațiu și putea dansa fiecare unde vroia”. Din păcate însă, odată cu moda restaurantelor, meseria de „socăciță” la nunți nu a mai fost atractivă. Așa că, Maria Botoș nu a avut nicio ucenică care să-i ducă faima mai departe. Acum, după 37 de ani de experiență în acest domeniu, dacă e întrebată cum a fost, Maria Botoș nu răspunde „greu”, „obositor”. Pentru oamenii care își iubesc meseria, la această întrebare există un singur răspuns: frumos.