Bucătăreasa - Lucian Grigorescu (1894-1965)

Pictorul Lucian Grigorescu s-a născut la Medgidia în 1 februarie 1894 şi a trăit până în 28 octombrie 1965, când a încetat din viaţă la Bucureşti. Între anii 1912 - 1915 a studiat pictura la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti cu G. D. Mirea şi Gabriel Popescu. Din cauza războiului a întrerupt studiile pe care
le-a reluat apoi între anii 1918-1920. Există mărturii că în acest ultim an al studiilor din ţară (1920), Lucian Grigorescu a fost prezent, împreună cu alţi colegi, la Baia Mare, în colonia studenţească bucureşteană, efectuând studii de desen şi pictură în cadrul Şcolii Libere de Pictură, sub îndru­mările şi corecturile profesorilor Ipolit Strâmbu şi János Thorma. Pictorul şi-a continuat formarea sa artistică la Roma (1921-1923) şi la Paris (1924). Încă de tânăr s-a integrat în mişcarea artistică din ţară unde a participat la Saloanele Oficiale din Bucureşti, la manifestările expozi­ţio­nale organizate de Tinerimea Artistică, Grupul nostru şi altele. La vârsta de cincizeci şi patru de ani (1948) Lucian Grigorescu a devenit membru corespondent al Academiei Române şi cu un an înainte de a muri (1964) i s-a acordat titlul de Artist al Poporului.

Eugen Schileru spunea despre Lucian Grigorescu:

„Este unul din acei oameni, mereu mai rari, care par a iradia, fără întrerupere, o vitalitate fascinantă, cuceritoare, ca şi cum, printr-un proces misterios, numai în ei viaţa ar fi ajuns să atingă o concentraţie şi o intensitate absolut excepţionale. Acest dobrogean rămâne atât prin comportamentul cotidian, cât şi prin pictura lui un meridional complet şi fără impurităţi.”

Bucătăreasa este o operă de tinereţe a pictorului care, la acea vreme, avea douăzeci şi şase de ani şi era beneficiarul unei burse la Roma. Lucrarea este realizată în tehnica ulei pe carton şi din anul 2010, printr-o inspirată achiziţie de la o casă de licitaţii din capitală, îmbogă­ţeşte patrimoniul Colecţiei de pictură a muzeului nostru. Datorită frumuseţii intrinseci a picturii şi a importanţei ei în contextul argumentativ al evoluţiei picturii din «Centrul Ar­tistic Baia Mare», lu­crarea şi-a găsit la scurt timp un binemeritat loc în expoziţia perma­nentă Repere euro­pene între tradiţii şi inovaţii.
Imaginea plastică a tabloului este dominată de reprezentarea motivului antropomorf feminin „figură întreagă” prezentată din profil, aşezată pe marginea unei somiere într-un interior sărăcăcios, în ipostaza specifică femeii care munceşte la pregătirea zilnică a mâncării.
Cadrul interiorului este aproape un gros-plan. Pe lângă reprezentarea personajului feminin, tabloul mai cuprinde un taburet pe care este aşezat un vas metalic de bucătărie cu formă semi­sferică, o porţiune a unei uşi şi un fragment de perete pe care se profilează o fereastră îngustă. Modul în care sunt dispuse toate aceste elemente constitutive ale imaginii plastice definesc tipologia organizării compoziţiei ca fiind una „deschisă” pe toate laturile picturii. La organizarea spaţiului pictu-­ral din punct de vedere al mişcării, definitorie este dispunerea personajului în forma literei „S” pe traseul diagonalei descendente stânga sus - dreapta jos. Imaginea personajului este com­pletată de un întreg eşafodaj de linii, când verticale, când orizontale, care generează o structură liniară rectan­gulară. Toate acestea însumate, defi­nesc caracterul „static” al compoziţiei.

Centrele majore de interes, prezente în spaţiul plastic, sunt patru² portretul, mâinile, vasul şi fereastra. Pornind de la portret, privirea coboară pe un traseu semicircular până la mâini, apoi îşi schimbă direcţia care devine uşor ascendentă până la vasul metalic, după care se verticalizează şi iese din cadru prin partea dreapta-sus a tabloului, pe un traseu ce desenează o spirală care porneşte din zona portretului şi care are rolul vădit de a dinamiza structura compoziţiei.
Mai există un centru secundar de interes (pantofii personajului) aflat în afara celor patru enumerate anterior. Acesta este amplasat adiacent, în afara „spiralei” şi are în compoziţie un rol contrapunctic. Toate centrele de interes sunt evidenţiate cu preponderenţă prin accente de tuşe generatoare de vibraţii cromatice şi valorice care, prin dispunerea lor în câmpul vizual al tabloului, generează un necesar şi im­por­tant echilibru în spaţiul compoziţional.
O analiză din punct de vedere al structurării maselor valorice din compoziţie reliefează situarea ansamblului pictural în marea lui majoritate într-o zonă a valorilor medii. Există totuşi câteva tente în tonalităţi mai închise, folosite de pictor în partea stângă la redarea personajului şi în partea dreaptă la redarea peretelui care este mai închis şi se găseşte în contrast valoric cu deschisul folosit la redarea fereastrei. Desăvârşitul simţ al echilibrului compoziţional, de care dă do­vadă pictorul, este din nou pus în valoa­re prin dispunerea zonelor valorice închise şi deschise în ansamblul mediu-valoric al tabloului. Prin tonurile va­lorice multiple şi prin modul persona­lizat de tratare a formelor în culoare, prin folosirea tuşelor libere, dezinvolte, ce creează o savuroasă vibraţie pictu­rală a ansamblului, Lucian Grigorescu îşi pune în valoare puternica expresivitate plastică ce-i caracterizează încă de timpuriu pictura.
Chiar dacă, în această perioadă, cromatismul exacerbat nu este încă dominant în creaţia pictorului, tuşele libere, pline de energie, ce se manifestă cu o frenezie tipic latină, denotă imensa lui plăcere de a picta. Tonurile de albastru, care dau tonalitatea de ansamblu a imaginii, se încălzesc treptat prin subtile treceri gradate, realizate atât pe paletă dar şi direct pe suportul picturii, prin ruperea succe­sivă a tentelor de albastru, care trec cu dezinvoltură înspre tonuri de oranj şi în diverse ocruri derivate. Cu toate aceste treceri şi interferenţe coloristice repetitive, an­samblul cromatic al picturii ră­mâne în permanenţă proaspăt şi vibrat, fără ostentaţie.

Bucătăreasa lui Lucian Grigorescu este o extraordinară demonstraţie aplicată de virtuozitate picturală de sorginte postimpresionistă, în care armonizarea cromatică a complementarelor albastru-oranj este „distilată” până la esenţă şi în care albastrul este dominant fără a subjuga oranjul, într-o armonie vie, vivantă şi vibrantă deplin lipsită de ostentaţia tentelor pure.