Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Breasla olarilor de Baia Sprie
Localitatea Baia Sprie nu este celebră numai prin istorie şi minerit. Ci şi prin cultură. Încă din secolul al XVII-lea în Baia Sprie exista un centru de ceramică, alcătuit din bresle de olari. În 1780 în oraş erau 50 de olari, ca după aproape 160 de ani, în anul 1938, numărul acestora să scadă la 7. Aceştia locuiau pe strada Olarilor, stradă ce-şi păstrează denumirea şi astăzi. Prelucrarea lutului şi tehnica modelării vaselor nu se deosebeşte mult de tehnica celorlalte centre de ceramică din ţară. Ca elemente de decor, predomină formele geometrice şi cele vegetale. Centrul de ceramică de la Baia Sprie se încadrează în familia ceramicii româneşti smălţuita şi nesmălţuită.
Astăzi cel mai de seamă reprezentant al breslei olarilor din Baia Sprie este Leş Daniel, care în ciuda tinereţii lui a ajuns să fie recunoscut în ţară şi străinătate, prin creaţiile de excepţie pe care le modelează cu atâta talent şi suflet.
Daniel Leş s-a născut în 1972 în familia pictorului şi ceramistului Ioan Leş.
Încă de la 5 ani era în atelierul tatălui său, care i-a şi modelat talentul pentru desen şi ceramică. Din această fericită îmbinare între roata olarului şi desen s-a născut arta lui Daniel Leş: ceramica figurativă. Începând din 1997, Daniel a fost invitat să expună originalele sale lucrări la Muzeele de Etnografie şi Artă din ţară, în spaţii expoziţionale din ţară şi din străinătate, unde a fost premiat în numeroase ocazii cu Diploma de excelenţă, premii pentru originalitate, Premiul Special al Juriului.
Din 2000 începe să fie recunoscut ca un continuator şi promotor al artei olăritului pentru generaţiile mai tinere, fiind adeptul metodelor tradiţionale de prelucrare a lutului.
Primele lui personaje sunt din satul copilăriei lui şi poartă numele celor care l-au inspirat.
În 2005 deschide Pensiunea Casa Olarului, unde cei care doresc să-l viziteze pot fi găzduiţi în camere decorate rustic. Oaspeţii pot asista la demonstraţii de olărit şi modelaj şi au posibilitatea de a lua lecţii şi de a cumpăra lucrări din ceramică la preţ de atelier.