Deschiderea sezonului de păstorit

În cadrul sărbătorii oraşului Borşa, se reitinerează momente ce ţin de tradiţia păstoritului, care se mai păstrează în zonă, anume: sfinţirea caşului, marcarea debutului de an pastoral, anunţat de localnici prin trâmbiţe etc. Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, patronul Borşei, înseamnă şi trecerea animalelor de la hrana de bază (fân) la iarbă. În această perioadă se fac înţelegerile dintre proprietari şi păstori şi are loc deschiderea oficială a sezonului pastoral.

La sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai (22 aprilie-1 mai) apare în Calendarul Popular un scenariu ritual, tipic, de înnoire a timpului, a cărui sărbătoare centrală o reprezintă Sângiorzul sau Sfântul Gheorghe.

Sângiorzul este o divinitate a vegetaţiei, protectoare a cailor, vitelor cu lapte şi holdelor semănate, identificată cu un zeu autohton, Cavalerul Trac, peste care Biserica creştină a suprapus pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

În tradiţia populară, Sângiorzul, deschizătorul anului şi al verii pastorale şi Sâmedru, deschizătorul iernii pastorale, ar purta la brâu cheile anului cu care primul înfrunzeşte codrul, al doilea îl desfrunzeşte. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte; dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângiorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru, dacă de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe arbori. Dacă Sângiorzul este opus lui Sâmedru, prin atribuţii şi dată de celebrare, el prezintă evidente asemănări cu Sântoaderul cel Mare, celebrat în sâmbăta din Săptămâna Caii lui Sântoader. Atât Sângiorzul, cât şi Sântoaderul au, în folclorul şi iconografia românească, trăsături comune cu Cavalerul Trac: sunt divinităţi hipomorfe, purtate în spate de cai (Sângiorzul) sau având ei înşişi copite şi cozi de cai (Sântoaderul cel Mare, Caii lui Sântoader); omoară balaurul, purifică spaţiul de forţele malefice, încuie iarna şi descuie vara.

Moartea şi renaşterea simbolică a timpului la Sângiorz, Anul Nou Pastoral este redat prin sărbători, obiceiuri şi practici magice de un rar arhaism.

Anul Nou pastoral

În structura Anului Nou Pastoral (23 aprilie pe stil nou sau 6 mai pe stil vechi) se poate decodifica sacrificiul în trei ipostaze: cea fitomorfă (Ramura Verde), cea zoomorfă (mielul sau iedul) şi cea antropomorfă (Sângiorzul). Ultima ipostază este bineînţeles simbolică. Elementele primordiale – APA și FOCUL – dețin roluri importante în obiceiurile și gesturile rituale practicate în această zi. Focul deţine un rol esenţial în purificarea oamenilor şi animalelor, în prepararea alimentelor rituale (colacii de Sângiorz). Apa apare ca agent de purificare (practica udării sau stropirii), iar metamorfozată în vin roşu amestecat cu pelin devine băutură rituală. Alte gesturi ritualice constă în alungarea spiritelor malefice (moroi şi strigoi) prin strigăte şi sunete de trâmbiţe, tulnice şi buciume; sorcovitul oamenilor şi vitelor cu urzică, leuştean sau pelin; slobozirea vitelor, în special a vacilor cu lapte, să pască pe unde doresc, inclusiv prin lanurile de grâu.

Există credinţa că în noaptea de Sângiorz ard comorile, se deschid porţile cerului, vorbesc animalele, etc. Activităţile practice şi economice ale sărbătorii sunt: alesul oilor şi formarea turmelor pentru vărat, înţărcatul mieilor, angajarea ciobanilor şi văcarilor, însemnatul oilor, prepararea Unsorii Oilor, medicament obţinut din plante şi grăsimi animale pentru vindecarea vitelor pe timpul verii, tunsul şi urcarea oilor la munte