Bomba sub mostenirea Steinhardt

GAZETA a intrat in posesia unor documente care redeschid problema controversatei mosteniri culturale si spirituale lasate de Nicu Aureliu Steinhardt, monahul care si-a semnat ultimele opere cu numele de Nicolae Delarohia. Fara a avea pretentia de a da un verdict in acest caz, prin acest demers jurnalistic nu ne dorim decat sa readucem in discutie posibilitatea ca opera completa a monahului de la Rohia sa-si faca intrarea asa cum se cuvine in cultura romana. „Greu este a vorbi despre N. Steinhardt pentru cineva care nu a apucat intalnirea astrala cu calugarul de la Rohia. Au facut-o deja acei scriitori, prieteni, apropiati, in masura sa dea glas experientelor personale si pentru care textele monahului nu se citesc, ci se asculta, coborand pana la detaliu fin al inflexiunilor vocii steinhardtiene. Numele lui Steinhardt tinde sa devina – si totusi, parca inca pentru prea putini – o marca inregistrata”, afirma Adrian Muresan, intr-un articol dedicat monahului Steinhardt, aparut in revista de cultura „Aisberg”. Doua scrisori si urmarile lor In 24 martie 1989, Nicu Aureliu Steinhardt i-a trimis redactorului de la Editura Dacia, Virgil Bulat, o scrisoare in care precizeaza: „Manastirea imi este mostenitoare”. Textul integral al scrisorii a fost publicat in „Cuvantul inainte” al volumului „N. Steinhardt. Monologul polifonic”, aparut postum la Editura Dacia, in 1991. Dupa trei zile, in data de 27 martie 1989, monahul Nicu Aureliu Steinhardt a trimis o alta scrisoare, de aceasta data preotului Ioan Pintea din Bistrita, prin care spunea, printre altele, urmatoarele: „O duc din ce in ce mai greu cu angina pectorala. Crize din ce in ce mai dese si mai dureroase. Se prea poate sa nu mai am decat putin, foarte putin de trait. Am rugat pe parintii Iustin si Emanuel sa-ti remita toate dosarele ramase in camera mea. Nu cuprind noutati, ori lucruri prea importante, te rog totusi sa le preiei tu, sa nu fie azvarlite la gunoi...” In 30 martie 1989, Steinhardt a murit si, dupa inmormantare, cei doi parinti amintiti in scrisoare, Iustin si Emanuel (in prezent arhiepiscopul vicar al Maramuresului, Iustin Sigheteanul, respectiv staretul de la manastirea Bixad, Emanuel) i-au predat preotului Pintea dosarele cu manuscrisele din camera sa. Preotul Pintea a facut demersuri catre Editura Humanitas din Bucuresti, pentru a pregati spre publicare o serie de autor Steinhardt. In decembrie 2004, dupa 15 ani de la moartea monahului, Manastirea „Sfanta Ana” din Rohia s-a adresat unui notar public din Bucuresti, solicitand eliberarea certificatului de mostenitor in baza art. 194 si urmatoarele din Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949. Apoi, Manastirea Rohia, prin reprezententii sai, in calitate de mostenitoare a lui Steinhardt, conform certificatului de mostenitor nr. 111/8 decembrie 2004, eliberat de biroul notarului public Gavrila Vasilescu din municipiul Bucuresti, a atentionat printr-o scrisoare Editura Humanitas ca prin demersurile prin care se pregateste spre editare o serie de autor Steihardt i se incalca drepturile conferite prin certificatul de mostenitor nr. 111/2004, raportat la prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. „Cum acordul nostru pentru respectiva editare nu a fost dat, va invitam la sediul nostru pentru a stabili conditiile concrete de editare si pana la un eventual acord sa sistati orice lucrare in acest sens”, se arata in scrisoarea respectiva (28 decembrie 2004). In acelasi timp, manastirea l-a rugat pe preotul Pintea sa-i restituie toate manuscrisele lui Steinhardt care se gasesc asupra lui, asa dupa cum dorinta monahului a fost exprimata in scrisoarea din „Monologul polifonic”. Doua argumente si o singura mostenire Pentru a-si justifica drepturile asupra mostenirii culturale lasate de Steinhardt, reprezentantii manastirii Rohia invoca doua texte de lege. Conform „Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane”, art.196 si „Regulamentului pentru organizarea vietii monahale si functionarea administrativa si disciplinara a Manastirilor”, art.118, manastirea este mostenitoarea bunurilor monahilor care si-au trait ultimii ani de viata in manastirea respectiva, iar averea monahilor adusa cu dansii in manastiri si cea dobandita in orice mod in timpul monahismului ramane intreaga la manastirea de care tine! In replica, parintele Ioan Pintea, apeleaza si el la un text de lege. Potrivit art. 921 Cod civil, in cazul testamentelor succesive (in absenta unui veritabil testament, cele doua scrisori pot fi considerate testamente, indeplinind conditiile prevazute de Codul civil, respectiv sunt scrise, semnate si datate de mana lui Steinhardt) un legat posterior il revoca sau il modifica pe cel anterior si ultima manifestare de vointa este valabila! Ca urmare, preotul Pintea sustine ca din momentul predarii manuscriselor a dobandit dreptul de proprietate asupra lor si in calitatea sa de proprietar de buna credinta tot lui i se cuvin toate fructele si interesele ce decurg din dreptul sau de proprietate, inclusiv dreptul de autor. Acelasi preot Pintea sustine ca predandu-i manuscrisele, manastirea nu a facut altceva decat sa respecte ultima dorinta a lui Steinhardt si nu poate reveni asupra acestui fapt dupa 15 ani, nu poate pretinde returnarea documentelor, nu se poate opune publicarii lor postume si nici nu poate conditiona publicarea operei de incheierea unui contract cu editura, favorabil manastirii. In aparenta, ambele parti au dreptate (cele doua parti invocand texte de lege), dar cum adevarul nu poate fi decat unul singur, si in acest caz nu poate fi decat un singur mostenitor. Este adevarat ca publicarea operelor lui Steinhardt poate aduce venituri apreciabile celui care detine drepturile de autor, dar pare nefiresc ca aceasta lupta pentru recuperarea operei steinhardtiene sa se duca intre un preot si o manastire. Dupa 16 ani, aceasta problema isi mai asteapta rezolvarea... Monahul de la Rohia Nicu Aurelian Steinhardt s-a nascut la 12 iulie 1912, in comuna Pantelimon, langa Bucuresti. Tatal sau, Oscar Steinhardt, inginer si arhitect, conducea o mica fabrica de mobila si cherestea. Intre 1919 si 1929, a invatat la scoala „Clementa”, dupa care a urmat cursuri in particular, apoi Liceul „Spiru Haret”. A frecventat cenaclul „Sburatorul”. In 1934, si-a luat licenta in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti, iar in 1936 doctoratul, cu o teza de drept constitutional: „Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional”. Si-a continuat studiile la Paris si Londra, colaborand in acelasi timp cu diferite reviste (a fost redactor la „Revista Fundatiilor Regale”). Din 1948, a inceput confruntarea cu comunismul, confruntare care nu se va incheia pana la moarte. A fost dat afara din barou, silit sa execute diferite slujbe marunte, iar scrierile sale au fost interzise. In ianuarie 1959, a refuzat presiunile Securitatii de a depune marturie impotriva lui Constantin Noica si a fost condamnat la 12 ani de munca silnica. La 15 martie 1960, ieromonahul Mina Dobzeu l-a botezat intru Hristos, in camera 18 de la Jilava. Steinhardt a fost eliberat in august 1964, in urma gratierii generale a detinutilor politici. Botezul primit in inchisoare si l-a desavarsit prin mirungere la biserica Schitul Darvari. O vreme a lucrat ca incarcator-descarcator pe un camion de „Alimentara”. In 1968, a suferit un grav accident de circulatie, fiind spitalizat la „Pantelimon” pana in martie 1969. In 1973, Noica l-a instiintat ca i-a gasit „locul potrivit”: Manastirea Rohia. Intalnirea cu Rohia a capatat pentru Steinhardt proportiile unei revelatii. La 16 august 1980, a fost calugarit de catre staretul Serafim Man, primind ascultare de bibliotecar si clopotar. Argumentele preotului Pintea „Toata povestea asta este sustinerea noastra legala la editura Humanitas. In ceea ce priveste Manastirea Rohia, cei de acolo nu au vrut nici cum ca opera lui Steinhardt sa apara la aceasta editura. Eu puteam, de pilda, sa public la Parohia mea din Chintelnic, sa imi fac editura acolo, dar nu acesta este rostul. Steinhardt trebuie, dupa parerea mea, sa apara la o editura prestigioasa. Locul lui Steinhardt este la Humanitas, acolo unde a aparut Noica, Cioran, unde a aparut generatia lui. Domnul Liiceanu a vorbit direct cu Iustin Sigheteanu si i-a spus: Domnule, va platim... Eu le-am spus ca renunt si la drepturile de autor, care mi s-ar cuveni. Nu ma intereseaza drepturile de autor! Sa mearga la Rohia! Eu nu ma lupt sa castig dupa Steinhardt, ca nici nu am castigat. Nu acesta e problema mea, eu vreau sa apara opera lui asa cum se cade. Cel mai elocvent exemplu este cu „Daruind vei dobandi”. Din nou a scos Rohia editia asta „Daruind vei dobandi” dupa prima editie, absolut inadecvat la cuprinsul lui Steinhardt. Noi am facut o editie ca lumea, cu note, cu tot ce trebuie. E editia pe care si-ar fi dorit-o Steinhardt. Rohia a incurcat aparitia lui Steinhardt la Humanitas. Singurul lor argument este ca opera lui Steinhardt trebuie sa apara la editura de la Rohia. Din pacate, cei de la Manastire nu inteleg ca Steinhardt nu apartine numai Rohiei, el apartine culturii romanesti. Legat de manuscrise, ele mi-au fost date de Iustin si de Emanuel. Se stie ca eu am fost cel care am primit ultima scrisoare trimisa de Steinhardt. Cand am ajuns la Rohia, Iustin mi-a aratat un bilet… Steinhardt a mai lasat doua bilete, unul lui Iustin si unul lui Emanuel de la Bixad, staretul de acolo, ca sa fie sigur ca voi primi manuscrisele. Iustin Sigheteanu a fost cel care mi-a dat manuscrisele si acum tot el le revendica. Pana la urma, eu vreau sa restitui manuscrisele Manastirii Rohia, locul lor acolo este, cu conditia ca Manastirea sa faca ceva adecvat pentru Steinhardt. Daca eu mut manuscrisele de pe raftul meu pe raftul de la manastire sau biblioteca, nu am facut nimic. In afara de manuscrise, mai sunt si multe dactilograme cu corectura lui de mana… Sigur ca mai sunt manuscrise la Rohia, ceea ce dovedeste ca nu mi s-au dat toate. Mai este corespondenta lui Steinhardt pe care am lasat-o acolo, chiar am convenit cu Iustin sa ramana la Rohia si, cand vom avea timp, ne vom uita peste ea, pentru a scoate un volum cu corespondenta lui. Manuscrisul „Jurnalului fericirii” a fost dat, nu a fost lasat Manastirii, manuscrisele lui mi-au fost date mie, adica au fost date cuiva dinafara Manastirii. Oare de ce ?”, ne-a declarat parintele Ioan Pintea. Apelul lui Iustin Hodea Sigheteanul La 21.04.2005, arhiepiscopul vicar al Maramuresului, Iustin Hodea Sigheteanul, ii adresa o scrisoare ministrului culturii din acea vreme, Mona Musca. Dorinta manastirii de a recupera manuscrisele lui Steinhardt, ca si argumentele pe care se sprijina aceasa revendicare, razbat din textul scrisorii. „In mai 1984, cand Steinhardt era deja monah la Rohia, manastirea a fost vizitata de un grup masiv de scriitori-membri ai Uniunii Scriitorilor (...). Steinhardt le-a aratat un loc ascuns din biblioteca, in care tinea volumele scriitorilor romani din exil (Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Cioran, Eliade, Ionescu) si altii cu care parintele coresponda si primea pe diferite cai lucrarile lor. A doua zi s-au prezentat doi domni de la Securitate, au mers direct la locul tainic, au cerut sa fie deschis si s-au confiscat toate volumele. Cine l-a tradat? Calugarii n-au facut-o niciodata. Morala: nu scriitorii, nu Uniunea Scriitorilor ori alte personalitati din lumea culturala au drepturi asupra operei N.Steinhardt, ci institutia-manastirea in care a ales sa vietuiasca, care l-a primit, l-a ocrotit si i-a oferit privilegiul de a trai in liniste si a scrie (...). Manastirii ii apartine viata, biografia vietii lui, lucrarea lui monahala si culturala precum si mormantul care ii adaposteste osemintele. Nu cred ca ar putea exista o institutie, cu atat mai putin o persoana trecatoare, care sa fie in stare sa-i cinsteasca si invesniceasca numele si viata lui precum Biserica ortodoxa, respectiv manastirea lui – Rohia, care va aduna intreaga opera N. Steinhardt intr-un tezaur sacru pentru generatiile ce vin”, se arata in scrisoare. Pozitia oficiala a manastirii Rohia Pentru o mai buna intelegere a ce s-a intamplat cu mostenirea marelui Nicu Steinhardt am luat legatura si cu Manastirea Rohia. Am vorbit cu parintele Macarie, cel insarcinat de PSS Iustin Sigheteanu sa ne ofere informatii legate de acest subiect. „Tot ce va spun este pozitia oficiala a manastirii. Scrisoarea pe care o are preotul Pintea este datata, dar mai este scrisoarea din 24 martie care a fost trimisa la Cluj, redactorului de la editura Dacia, Virgil Bulat, cu care a fost coleg la inchisoare, in care spune ca «Manastirea imi este mostenitoare», scrisoarea a aparut in volumul „Monologul Polifonic”. Lui Pintea nu i-a lasat acele manuscrise drept mostenire. Sa arate Pintea unde scrie ca el este mostenitorul. S-a discutat mult despre motivul pentru care noi ne revendicam ca mostenitori. In primul rand este Statutul BOR, apoi este acea scrisoare din 24 martie. In scrisoarea lui Pintea, nu se mentioneaza asa ceva. Il roaga sa verifice redactarea unui manuscris si sa vegheze ca acestea sa ajunga la cei la care a dorit sa ajunga. De ce atunci manuscrisele au fost date lui Pintea, iar acum Manastirea le revendica? Este simplu! Atunci, in 1989, era pericolul, asa cum scrie si in scrisoarea adresata lui Pintea, ca manuscrisele sa fie aruncate. De cine? De Securitate! Cei de la Securitate au si venit si au cautat, dar nu au mai gasit nimic deoarece staretul manastirii a protejat manuscrisele care au mai ramas la Rohia. Nu am putut sa protejam toate manuscrisele lui Steinhardt, deoarece dorinta lui a fost ca o parte a acestora sa fie luate de Pintea. Dar, subliniez, niciunde nu se spune ca el ar fi mostenitor. Acum noi i-am spus la parintele Pintea: Ati publicat ce ati publicat, foarte bine! Dar acum este moral si de drept ca sa revina Manastirii manuscrisele. Pintea, in 2002, a incercat, fara sa se inteleaga cu noi, desi discutasem in prealabil, sa realizeze o intelegere cu domnul Liiceanu, cu editura Humanitas, pentru a scoate o serie Steinhardt. Liiceanu a vorbit si cu noi si cand a aflat ca nu exista un acord al Manastirii nu a mai vrut sa editeze nimic. Anul acesta am format un colectiv pentru redactarea seriei Steinhardt. Am fost personal la Bistrita la parintele Pintea si i-am propus sa faca parte din acest colectiv. Nu a spus nimic. Am vorbit si cu domnul Liiceanu: „Bine, daca vreti sa scoateti o serie Steinhardt, sa facem o intelegere, un contract”. Domnul Liiceanu ne-a oferit un procent de 10%. Atunci cand i-am spus ca editura Dacia a oferit 40 %, Liiceanu a exclamat ca vrem sa il ducem la faliment… Noi nu vrem, nu pentru bani, dar sa existe un echilibru… Parintele Pintea nu a vrut sa faca parte din acest colectiv care ar fi facut ca Steinhardt sa ramana la Rohia. Daca nu vom reusi sa recuperam manuscrisele lui Steinhardt pe cale amiabila, ramane de vazut cum vom proceda. Am auzit si noi ca se vorbeste de un testament al lui Steindhart. La noi nu este, nimeni nu stie de el. Poate a fost luat de Securitate atunci cand a fost la Rohia. Mai sunt unele lucruri luate de securisti de care nu stie nimeni unde se afla”, ne-a spus parintele Macarie. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro