Blocada Berlinului

* La 24 iunie 1948, razboiul rece inregistra inceputul blocadei Berlinului, blocada ce avea sa se prelungeasca pana in 12 mai 1949. Uniunea Sovietica a blocat toate caile de acces terestru si fluvial spre Berlinul de Vest, dar occidentalii au reusit sa aprovizioneze orasul cu ajutorul unui pod aerian. Dupa al doilea razboi mondial, in vreme ce puterile occidentale incercau sa stearga urmele nazismului si sa restaureze un regim asemanator celui al Republicii de la Weimar din perioada interbelica, Uniunea Sovietica aplica aceeasi metoda ca in cazul vecinilor ei, „tarile-satelit”. Cu aceleasi metode se instala in Berlinul de Est un regim comunist devotat in intregime Moscovei. Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a prins trupele sovietice si pe cele occidentale (americane, britanice si franceze) pe pozitii arbitrare, pe un aliniament ce trecea prin centrul Europei. In cadrul Conferintei de la Potsdam, Puterile Aliate victorioase au ajuns la o intelegere in legatura cu soarta Europei postbelice, impartind Germania invinsa in patru zone de ocupatie. Dupa acelasi model, Berlinul a fost si el impartit in patru zone de ocupatie. Sectoarele francez, american si britanic (Berlinul de Vest) constituiau o enclava in zona de ocupatie sovietica si un punct de acumulare a tensiunilor corespunzatoare prabusirii aliantei occidentale cu Uniunea Sovietica din timpul razboiului. Tensiunile s-au accentuat in momentul in care sovieticii au cerut despagubiri de la uzinele din vestul Germaniei, zona controlata de Aliati, desi acest lucru nu facea parte din intelegere. Evident, Harry S.Truman a refuzat sa consimta la despagubirile sovieticilor, motiv pentru care Stalin a hotarat separarea sectorului ocupat de sovietici din Germania intr-un stat comunist. La 18 iunie 1948, cele trei sectoare occidentale au promulgat legi, intrate in vigoare la 20 iunie, care scoteau din circulatie marca germana, pentru a efectua presiuni asupra lui Stalin, scopul fiind acela de a reunifica Germania si a impulsiona reconstruirea tarii. Sovieticii s-au opus acestei masuri; dupa ce au fost invadati de doua ori de Germania in ultimele trei decenii, sovieticii isi doreau o Germanie demilitarizata, asemenea Japoniei, inainte ca reunificarea sa aiba loc. In plus, sovieticii au considerat ca aceasta actiune incalca prevederile Conferintei de la Potsdam, potrivit carora Germania urma sa fie tratata ca o singura unitate economica. „Germania rasariteana, zisa Republica Democrata Germana (RDG), izbutea datorita traditionalei discipline germane, sa obtina rezultate economice mai bune decat celelalte tari-satelit. Dar aceasta dominare a Germaniei de Est nu parea Moscovei deplina atata vreme cat in chiar miezul ei subzista enclava Berlinului de Vest, vitrina, in ochii germanilor, a modelului occidental”, afirma istoricul Neagu Djuvara. Sovieticii au decis sa puna la incercare fermitatea occidentalilor, in principal a americanilor, intrerupand toate legaturile dintre Berlin si Germania de Vest. Berlinezii din partea vestica a orasului, situata in sfera de influenta occidentala, nu au mai putut intretine legaturi cu germanii din apus, riscand sa fie, cu incetul, infometati. Puterile occidentale omisesera sa negocieze cu sovieticii un pact care sa garanteze dreptul la libera circulatie spre Berlinul de Vest. In timpul discutiilor purtate la Conferinta de la Londra, sovieticii au respins argumentele occidentalilor, potrivit carora dreptul de ocupare a Berlinului si utilizarea drumurilor in precedentii trei ani au oferit Occidentului dreptul de a folosi la discretie reteaua rutiera si feroviara. Pentru a creste presiunea, sectoarele occidentale ale Berlinului au fost izolate de la reteaua electrica a orasului, oprind accesul locuitorilor la energia electrica in scopuri casnice sau industriale. Americanii au reactionat rapid, incepand masive transporturi aeriene de alimente si carbuni spre enclava Berlinului de Vest. Comandantul zonei de ocupatie americane din Germania, generalul Lucius D.Clay, a propus trimiterea unei coloane blindate spre vestul Berlinului, o coloana care sa fie capabila sa faca fata unui eventual atac sovietic. Presedintele american Harry S.Truman a considerat aceasta optiune ca un factor de risc ce ar putea duce la izbucnirea unui nou razboi, astfel ca i s-a cerut generalului Clay sa lucreze impreuna cu generalul Curtis LeMay, comandantul Fortelor Aeriene ale SUA din Europa, pentru a constitui un pod aerian pentru aprovizionarea Berlinului de Vest. Organizarea si comanda podului aerian i-a revenit locotenent-generalului William H.Tunner, datorita experientei acestuia in organizarea podului aerian efectuat in cel de-al doilea razboi mondial peste Himalaya, intre India si China. Primele produse parasutate au fost cartofi si mere uscate. Podul aerian a durat 462 de zile, actiunea primind numele de Operatiunea Vittles. Sute de avioane americane si britanice, botezate Rosinenbomber („raisin bombers”) de catre berlinezi au fost folosite pentru a transporta o gama larga de provizii si produse, inclusiv 45 de milioane tone de carbune (alimentarea orasului cu energie electrica era restrictionata, iar locuintele se incalzeau numai cu carbuni; fiecare cartier al Berlinului de Vest primea curent electric maximum doua ore pe zi). La apogeul operatiunii, la 16 aprilie 1949, un avion aliat ateriza in Berlinul de Vest in fiecare minut. Alaturi de containerele mari au fost parasutate in Berlinul de Vest pachetele minuscule cu bomboane si ciocolata destinate copiilor. Avioanele erau detinute si aprovizionate de SUA, Marea Britanie si Franta, dar pilotii si ceilalti membri ai echipajelor proveneau si din alte tari (Canada, Australia, Africa de Sud si Noua Zeelanda). Podul aerian a devenit, in cateva saptamani, atat de intens, incat, in fata inutilitatii masurii, sovieticii au incetat blocada dupa zece luni si jumatate, sovieticii permitand sosirea ajutoarelor americane, franceze si britanice in Berlinul de Vest. Cu toate ca blocada fusese ridicata, occidentalii au continuat zborurile inca doua luni, natiunile vestice dorind sa se asigure ca Berlinul de Vest are suficiente provizii in cazul in care sovieticii ar fi instituit blocada din nou. In total, podul aerian a insemnat, intr-un an, peste 278.000 de transporturi aeriene. Blocada Berlinului a fost una dintre primele crize majore internationale ale razboiului rece si una dintre cele mai mari blocade din istorie. Berlinezii cinstesc in fiecare an memoria celor 80 de piloti care s-au prabusit in timpul operatiunilor podului aerian asigurat pentru a aproviziona 2,5 milioane de vest-berlinezi deveniti prizonieri in propriul oras. In memoria pilotilor care si-au pierdut viata in timpul misiunilor de aprovizionare a Berlinului occidental a fost dezvelita o placa comemorativa pe aeroportul Tempelhof. Primul bluff sovietic „Blocada Berlinului n-a facut, in cele din urma, decat sa grabeasca usurarea conditiilor politice si economice impuse germanilor de cele trei puteri occidentale: renuntarea, in 1948, la limitarea productiei industriale decise la inceput si crearea unei monede nationale, marca germana, care ingaduie renasterea spectaculoasa a economiei. Landurile germane federalizate sunt autorizate sa creeze Republica Federala Germana, care, in septembrie 1948, il alege cancelar pe cel care fusese, inainte de inaugurarea regimului nazist, primar al orasului Köln, Konrad Adenauer. Va sta la putere mai mult de paisprezece ani. Alta consecinta cu bataie lunga a pericolului sovietic: semnarea, la Washington, la 4 aprilie 1949, de catre douasprezece state (Marea Britanie, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Portugalia, Danemarca, Islanda, Norvegia, Statele Unite ale Americii si Canada) a Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), cu sediul la Bruxelles. Acestea au fost, asadar, principalele rezultate ale primului bluff incercat de URSS pentru a testa rezistenta Occidentului.” – Neagu Djuvara, Razboiul de saptezeci si sapte de ani si premisele hegemoniei americane (1914-1991). Un aranjament ambiguu Si o pozitie vulnerabila „In mod uimitor, in pofida statutului sau clar, de oras controlat de patru puteri, un aranjament lipsit de ambiguitate, privind accesul in Berlin nu fusese niciodata negociat. Desi cele patru puteri stabilisera diferitele drumuri si coridoare aeriene care urmau a fi folosite pentru a se ajunge la Berlin, ele nu cazusera de acord in mod explicit asupra mecanismelor de trecere. In 1948, Stalin incercase sa profite de aceasta lacuna instituind blocada Berlinului, pe motiv ca drumurile de acces erau in reparatie. Dupa un an de functionare a podului aerian occidental, accesul a fost restabilit, dar autoritatea legala a fost la fel de vaga. In anii imediat urmatori blocadei, Berlinul s-a dezvoltat, devenind un important centru industrial, cu nevoi care, in caz de urgenta, nu ar mai fi putut fi rezolvate printr-un pod aerian. Desi din punct de vedere teoretic Berlinul era inca orasul celor patru puteri si Uniunea Sovietica raspundea de acces, satelitul est-german era cel care controla in realitate soselele dinspre capitala sa, Berlinul de Est. Pozitia Berlinului era prin urmare extrem de vulnerabila. Legaturile rutiere, feroviare si aeriene puteau fi usor supuse unor intreruperi aparent intr-atat de lipsite de importanta, incat cu greu li se putea rezista prin forta, desi prin insumare ar fi putut ameninta libertatea orasului. In mod teoretic, intregul trafic militar trebuia sa se faca printr-un punct de control sovietic, dar aceasta era o fictiune; in realitate, o garda est-germana controla portile, iar cativa ofiteri sovietici pierdeau vremea intr-o baraca din apropiere, pentru a interveni in cazul vreunei neintelegeri”. – Henry Kissinger, Diplomatia. Zidul rusinii Echilibrul precar de forte a dus la impartirea Berlinului in doua zone distincte: Berlinul de Vest si Berlinul de Est, acesta din urma capitala a Republicii Democrate Germane (infiintata in octombrie 1949). La 13 august 1961, RDG a finalizat asa-numitul „zid al Berlinului”, pentru a impiedica exodul continuu al locuitorilor din Berlinul de Est inspre vest. In incercarea de a trece „zidul rusinii”, numerosi germani au fost ucisi de paznicii de la granita. Berlinul divizat si-a castigat faima de a fi „capitala spionilor”, iar zidul Berlinului nu a schimbat aceasta imagine a orasului. Zidul a fost daramat in noiembrie 1989, in momentul de maxima criza a regimului comunist din Germania de Est. Berlinul si-a recapatat treptat rolul de capitala a Germaniei unite, dupa decizia Bundestagului din 20 aprilie 1991. Ioan BOTIS