Blestemul focului

Plutonierul Borsila a ajuns intr-un suflet langa ceea ce fusese cu o ora inainte vila primarului. Acum se transformase intr-o valvataie mai mare decat vazuse la Ziua silvicultorului, cand padurarii au aprins o piramida de brazi (pe care, tot el i-a recuperat de la infractori). N-a apucat nici sa ridice o galeata abandonata pe jos si sa dea o mana de ajutor, ca primarul l-a prins de mana: „lasa mai Borsila, daca n-ai venit pana acum... de-acum e tarziu... tu te intorci in crasma, da’ io unde mai stau?”. Plutonierul a scapat galeata din mana... doar in tampla dreapta, ii batea ca un ciocan, ecoul intrebarii nerostite: „Care ati fost, ma? Ma, va aflu io si-n gaura de sarpe... Se poate, ma? Tocmai la domn’ primar?” Isi lua chipiul in maini, si-si recompuse o mina de inmormantare: „Domn’ primar, mie imi pare tare rau... da’ stiu eu cum sa-i prind... Cine da foc la o casa, da fara voia lui Dumnezeu. Mare pacat ie a da foc! Aceluia care a dat, ii arde umbra in foc, si nu mai are umbra cum are tot omul bun. Umbra omului e sufletul, daca-i arde umbra, el suflet nu mai are, a ars. De te uiti in foc, atunci cand arde, indata il cunosti pe cel ce ti-a dat foc, vazandu-i in foc umbra. Jandarii chiar indata il iau si-l inchid. Cine da foc noaptea nu are noaptea umbra; cine da ziua, ziua nu are.” Primarul il privea de jos, de pe un scaun ce-l salvase din casa, ca un copil. Borsila isi drese glasul, prinzand curaj deasupra primarului: „Da’, imi cer voie sa vorbesc liber... poate nu au fost talhari, poate cineva din casa; din nestiinta, din neglijenta, din... cate nu se intampla intr-o casa mare ca a dumneavoastra? Cu focul trebuie sa stii tare bine cum sa te porti; vatra trebuie sa o maturi cu o maturita curata; Doamne fereste sa maturi cu matura de pe jos! Sunt femei care nu baga in sama aceasta. Da’ vai de capul lor! Pe foc trebuie sa-l tii in cinste, ca si el in cinste te tine si iti da minte. Pe foc sa nu-l blastemi, ca daca il manii se aprinde si te arde. Nu vezi cum din senin se aprinde si arde cate ceva? Focul singur da foc. Focul e talhar, el singur sa fura si arde. Sara, cind te culci, focul nu-l lasa asa imprastiat, ci invaleste-l frumusel si-i zi buna sara, adeca in casa zici, si apoi mergi de te culca. Caci focurile de la doua case se intalnesc si se intreaba unul pe altul: Cum te tine pe tine? Pe mine ma cinsteste, ma invaleste, ma tine bine! Dar pe tine? Pe mine nu ma invaleste, ma lasa de bajocura; am sa-l ard! Asa zic eu domn’ primar... ca poate noi, oamenii suntem de vina... unul ca mine si ca... tine (isi permise Borsila sa se apropie de primar si sa-l ia de dupa umeri, vazandu-l cum scanceste ca un copil). No’, n-a fi nimic... un vinovat tot gasesc eu...” S-a ridicat incet de langa omul ce scormonea cu un bat in jarul casei sale si l-a batut usor pe umerii cazuti... Poate si noi suntem de vina, domn’ primar. Emanuel LUCA