Bibliotecă românească, din dragoste pentru româno-poloni

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a deschis, în ultimii 20 de ani, Biblioteci cu carte românească în multe ţări din Europa, fiind, probabil, cea mai puternică instituţie de cultură din Maramureş şi nu numai, şi datorită faptului că această activitate de a duce cuvântul românesc în comunităţile de români de prin lumea largă este un legământ de suflet şi pentru suflet. Ultima astfel de „ctitorie” va avea loc în Cracovia, al doilea oraş ca mărime din Polonia.

Directorul Bibliotecii băimărene, Teodor Ardelean, este legat sufleteşte de acest „colţ” de carte românească din Polonia. A dorit să ofere românilor, nu foarte numeroşi, posibilitatea de a citi în limba maternă, deoarece sunt nişte oameni extraordinari, oameni cu poveşti de viaţă extraordinare. Pentru a înţelege corect un demers cultural şi de suflet, Ardelean a făcut un scurt istoric al activităţii Bibliotecii în rolul ei de mesager al României în lumea largă.

„Având în vedere activităţile din ultimii 20 de ani, care au vizat acoperirea cu hrană spirituală a românilor din jurul României şi de pretutindeni, în care ne-am înscris şi noi cu o anumită prioritate, şi constanţa crezului în importanţa acestei chestiuni majore pentru cultura română am reuşit, în ultima perioadă cu deosebire, câteva performanţe de excepţie. În august 1991, împreună cu colegii directori de la Bibliotecile Judeţene din Cluj-Napoca şi Tg. Mureş, puneam bazele primei biblioteci din străinătate, la Chişinău, Biblioteca Transilvania. A urmat o perioadă de acalmie pe frontul acesta, mai mult invizibil decât vizibil, în sensul că au încercat şi alţii să facă acelaşi lucru, unii reuşind, alţii nu. Dintre cei care au reuşit, amintesc Constanţa, Alba Iulia şi Tg. Mureş, care şi-a edificat o proprie filială în Chişinău.

După ce am revenit la conducerea Bibliotecii, în 2002, am demarat procedurile pentru a înfiinţa o filială proprie în Chişinău, pe care am botezat-o Maramureş, ea devenind cea mai frumoasă şi mai modernă dintre filialele româneşti, de acolo. Au urmat solicitări din partea altor comunităţi, astfel încât a urmat Biblioteca de la Biserica Albă, din păcate singura care funcţionează ca Bibliotecă Publică românească în Ucraina, făcută de români. Apoi, cea de la Institutul Cultural din Budapesta, Biblioteca „Mihai Eminescu”, pe care am dotat-o cu cărţi, dar şi echipamente, calculatoare şi soft.

Ar veni Viena, o încercare nereuşită. Fondul de carte există şi acum, dar nu funcţionează. În 2006 a fost un vârf al acestor realizări. În Spania am deschis nu una, ci patru Biblioteci cu carte românească pentru comunităţile de români de acolo. A fost o poveste realmente fantastică toată această perioadă, ceea ce m-a determinat să public şi o carte: „Din Hiperboreea…în Iberia: primele biblioteci româneşti în Spania”. Îmbucurător este că ele sunt folosite şi acum şi de români, dar şi de studenţii spanioli care învaţă limba română.

Nu am reuşit să facem nici o Bibliotecă în Italia datorită faptului că nu s-a putut agrega o stare combinată între entuziasm şi bună organizare. Românii din marile comunităţi de acolo, din păcate, îşi doreau mai mult petreceri româneşti decât carte românească. Dar am deschis în Scoţia, la Glasgow, Biblioteca „Ioan Alexandru”. O acţiune la care am trudit mult, dar a meritat.

După aceea, am fost provocaţi, noi, românii, să deschidem o Bibliotecă în Montreal, în Canada. Noi, cei din Baia Mare, am dat cea mai mare parte a fondului de carte pentru această Bibliotecă ce încă se pregăteşte.

Din păcate, venirea crizei economice a stopat, în parte, aceste activităţi. Românii au mai pierdut din sentimentul de solidaritate, dar un fapt pozitiv este acela că îşi concentrează mai mult dorinţele spre edificarea unor organizaţii religioase, inclusiv spre consolidarea unor biserici. Este minunat ceea ce s-a întâmplat cu structura Bisericii Ortodoxe Române, înfiinţarea şi reînfiinţarea şi multiplicarea Mitropoliilor, dar cu deosebire a Episcopiilor în lume. Sunt: Episcopie pentru Spania şi Portugalia, pentru Europa de Nord, pentru Italia, pentru Noua Zeelandă şi Australia.

În acest climat, într-un fel ciudat, căci lupta pentru existenţă a crescut în amploare şi darurile sufletului au intrat într-un con, relativ de umbră, neastâmpărul ce mă caracterizează m-a determinat să fac o schimbare de paradigmă.

E din ce în ce mai complicat să faci gesturi de eroism, se găsesc din ce în ce mai puţini oameni care să sprijine, instituţii, astfel că am început să mă gândesc şi la lucruri mai simple, care să fie de folos, mai ales în comunităţile mai mici de români, din străinătate. Gândul acesta m-a marcat de vreo doi ani încoace şi primul experiment a fost în Portugalia, un proiect în curs de realizare.

A urmat Polonia, după ce profesorul universitar doctor Cornel Munteanu de la Universitatea de Nord a ajuns lector de limba română la Universitatea Jagellona din Cracovia. Am decis deschiderea primului „colţ” românesc la Biblioteca voievodală din Cracovia, din mai multe motive. În primul rând, pentru că acest oraş, Cracovia, capitala voievodatului cel mai important şi mai semnificativ pentru toată istoria Poloneză: Malopolska (Polonia mică), capitala regalităţii poloneze. În al doilea rând, pentru că acest oraş este capitală culturală permanentă a Europei, alături de marile oraşe europene.

În al treilea rând pentru dragostea pe care o am pentru poporul polonez, care şi-a pierdut de trei ori statalitatea şi cu toate acestea, la ora actuală este cel mai viguros popor din UE.

Un popor care munceşte, care ştie lecţia vieţii”, a spus Ardelean.

Directorul Ardelean continuă povestea fascinantă a demersului cultural din Polonia.„Dar, chiar şi pentru că acest oraş ar fi putut fi cândva oraş românesc. Se ştie că în încercarea sa de redobândi împrumutul pe care îl făcuse bunicul său, Alexandru cel Bun, polonezilor, care aveau nevoie de bani pentru a urca pe tron, Ştefan cel mare a purces la „recoltarea” birurilor. În acel moment, Cracovia era capitala Poloniei. Ştefan a ajuns până acolo şi putea cuceri oraşul într-un moment negativ pentru poporul polonez. Ştefan, cu oastea lui suplă, avea deja 100 de mii de robi şi a preferat să vină la Suceava cu robii şi au lăsat Cetatea poloneză în pace. În istoria poloneză acest episod nu este cunoscut, dar în istoria noastră se ştie. Nu se învaţă în şcoală…Dar mai sunt câteva argumente.În Cracovia mai sunt în viaţă 10 persoane dintre cei care din Cracovia sau din zonă fiind s-au refugiat în 1939, odată cu cucerirea Poloniei de către Germania nazistă, în România. Rămânând o bucată de vreme aici, au învăţat româna pe care au dus-o înapoi când ş-a sfârşit războiul şi au purtat-o cu ei cu sfinţenie, ca un fel de mulţumire pentru modul în care au fost trataţi în România. A devenit pentru ei o limbă sfântă! În 1947, aceşti români din Cracovia şi împrejurimi au avut inspiraţia să se organizeze într-o Asociaţie polono-română, ce desfăşura încă de atunci, trei-patru activităţi pe an. De ziua naţională a românilor, de ziua naţională a Poloniei şi cu ocazia altor sărbători. Se adunau, vorbeau româneşte, se hrăneau cu hrană spirituală românească. Au făcut o jertfă de dragoste pe altarul limbii române cum nu ştiu dacă s-a mai întâmplat undeva în lume. S-au mai adunat şi cei care au studiat în România. În fruntea acestei organizaţii este acum un bărbat tânăr, Ignat Timar, de loc din Bistriţa, dar cu rădăcini părinteşti în Apa, căsătorit cu o poloneză. Are doi copii ce vorbesc şi româna şi poloneza. Este un miracol ce se întâmplă în rândul românilor din Cracovia. Sunt de ordinul sutelor şi participă la activităţile româneşti. Pentru ei vom face acest „colţ” românesc la Cracovia, în Biblioteca Publică Voievodală. Vor fi 500 de volume, ilustrate, obiecte de simbolistică, de expresie, de identitate, din Maramureş şi din România. În data de 9 mai va avea loc deschiderea festivă”, a spus Ardelean.