Biblioteca de idei. Ziua Națională a Lecturii!

Din acest an avem o nouă „Zi națională”. La 15 februarie 2022 vom sărbători pentru prima dată Ziua Națională a Lecturii. Nu va fi „zi liberă”, ci o zi dominată de manifestări culturale cu o astfel de verticalitate.

Când am aflat vestea am trăit sentimente încărcate de multe contrarietăți. E bine că între 15 ianuarie, Ziua Culturii Națio­nale, și 23 aprilie, Ziua Bibliotecarului și a drepturilor de autor se mai fixează un reper de „dinamizare” în domeniu. Pe de altă parte, nu e deloc bine să vorbim în cazul lecturii doar de o zi! Căci LECTURA este cea mai importantă cale de hrănire a spiritului. Așa ne-a creat Dumnezeu, trup și suflet. Iar dacă trupul este hrănit de mai multe ori pe zi, sufletul poate trăi numai dacă beneficiază de hrana sa specifică tot în regim… cotidian. Deci în fiecare zi e nevoie de alimentație spirituală. Iar dintre formele de asumare și asimilare pentru acest scop, cea mai importantă este LECTURA. Și vă spune asta un om care a trecut de 70 de ani, dintre care cei mai mulți sub semnul lui Homo doctus. Adică sub imperiul cunoașterii. Iar sursele de cunoaștere sunt func­ționale pe tot parcursul vieții. O rugăciune, o închinare, un cântec dedicat Creatorului sau creației Sale, o admirare a naturii, un dialog armonios, o asimilare de cunoștințe noi, o învățare folositoare, un joc inteligent, o educare a voinței, o lectură eminamente doctă ș.a.m.d. Evident că aș putea enumera mult mai multe forme de asumare și asimilare, de completare și complinire, de învățare și inventare, de ascultare a muzicii creației și de creare a unor noi muzicalități, de descoperire și dezvoltare etc.

Ce mă supără la această lege nouă, ca om care slujește profesional – cultural de peste 50 de ani, n-aș fi vrut să mărturisesc în tableta de față, spre a nu întreține ideea că aș fi invidios. Am fost timp de patru ani (1992-1996) senator al României și dacă aș fi inițiat-o ar fi trecut urgent, chiar dacă n-ar fi fost o reglementare sub semnul urgenței. M-am zbătut pentru „altele”, căci „altele” erau prioritățile în cultură. Ca director de bibliotecă ajuns parlamentar mă îngrijorau multele „reparații” ce trebuiau făcute prin lege pentru starea și dotarea bibliotecilor, legea depozitului legal, reglementarea achizițiilor, regimul editării, circuitul intern și internațional al publicațiilor ș.a.m.d. Probabil că acum, după ce au trecut două decenii de la adoptarea Legii bibliotecilor, ar fi nevoie de câteva modificări pentru a face ca această lume a cărții și lecturii să nu moară. Căci sunt câteva sute de biblioteci comunale ce nu mai funcționează, câteva mii de școli fără biblioteci și/ sau bibliotecari, fără achiziții recente, fără fonduri de întreținere ș.a. Nu știu nimic despre toate acestea senatorii și deputații noștri, iar abuzurile făcute în domeniu de colegii lor de partid preșe­dinți de consilii județene sau primari fie nu sunt cunoscute fie sunt trecute la „realizări”! Se vorbește enorm despre analfabetism funcțional, dar unii dintre acești oratori ai zilei de azi sunt chiar ei în această situație. Căci a nu vedea, spre exemplu, că primarul tău din comuna X, care are soția bibliotecară, n-a mai achiziționat nici o carte pentru biblioteca din comună de opt-zece ani, nu poate fi apreciat decât analfabetism funcționăresc sau managerial! Ca să nu mai vorbim că sunt primari care, pe motiv că „nu se mai citește” refuză până și donațiile de carte care li se oferă.

Prin aceste câteva elemente „dubitative” („Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum”, adică „Mă îndoiesc, deci cuget, cuget deci exist”) nu vreau să arunc niciun fel de umbră asupra inițiatorului, care, după câte am citit are, deși tânăr, un palmares de viață impresionant. Mi-a plăcut justificarea cu ziua de 15 februarie, gân­dită cu această nouă semni­ficație, căci e ziua de naștere a lui Spiru Haret și Titu Maiorescu. Dar e și ziua în care a ve­nit pe lume „părintele științei moderne” Galileo Galilei (1564), a cărturarului V. A. Urechia (1834), a pictorului Ion Andreescu (1850) și (de ce nu?) a UNITER (1990), care a dinamizat cu adevărat Lumea Teatrului Românesc. Să ne fie de folos noua „zi națională”, dar pentru adevă­rații servitori publici ai lecturii fiecare zi e foarte importantă, căci Măria Sa Cititorul Nostru se hrănește zilnic și nu o dată pe an, când instituțiile din domeniu „pot” organiza o zi deosebită ca activitate.