Biblioteca de idei / Universul Icoanei!

O expoziție de icoane închinată Dumi­nicii Ortodoxiei mi-a oferit plăcutul prilej de a alcătui un mic excurs de cunoaștere în acest univers mirabil și admirabil. La Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare, Sala-Muzeu „Sfinții Martiri Brâncoveni” au expus 20 de iconari și pictori bisericești, care au lucrat în Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Icoane pe lemn, tempera cu ou, în manieră arhaic populară sau artistică, respectiv stilistică, reprezentând chipul lui Iisus Mântuitorul, pe cel al Maicii Domnului sau pe ale unor sfinți apostoli și mucenici, alături de repre­zentări ale Sfintei Treimi, ale Bunei Ves­tiri, ale Botezului Domnului ș.a. O de­monstrație reală că icoanele constituie cel mai bun auxiliar bisericesc și duhovni­cesc pentru găsirea drumului spre Mân­tuire. Căci prin icoane creștinii contemplă Împărăția lui Dumnezeu și intră într-un dialog autentic cu Divinitatea.
Marele savant român Dumitru Stăniloae, probabil cea mai autorizată piatră de temelie într-o documentare tematică, definea metaforic icoana drept o „fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”. O dialectică subtilă și adevărată, căci prin icoană vedem lucrarea minunată a Creatorului Lumii și tot aici și Tatăl Ceresc poate identifica pe cei care „îi aparțin”.
Într-o astfel de incintă, gândul zboară spre zeci de universuri apropiate prin seria denominatoare: iconografie, icono­mie, ico­nofilie, iconofobie, iconoclaști și ico­no­duli. Gustul pentru icoane și programele iconografice. Iconomia mântui­rii și icono­tropismele. Decorurile iconice și cele aniconice. Artele somptuoase… iconice și ani­conice. Zugravii de icoane și canoanele iconografice. Iconografia bizantină… etc.

S-a spus și s-a scris că ICOANELE sunt, în fapt, o Sfântă Liturghie tradusă în ima­gini. Alții au zis că o imagine face cât o mie de cuvinte, dar se pare că o imagine icoană aduce la sine mii și zeci de mii de cuvinte din suflet pentru a fi drept rugă la Tatăl sau la cei ce prin Tatăl au dreptul să ne asculte rostirile. De aceea, o vreme, icoanele au fost considerate „Biblia neștiutorilor de carte”. Trebuie știut că cea mai importantă dimensiune ontologică și cognologică din „universul icoanei” este ERMINIA. Și „tâlcuire”, și „interpretare”, și „expli­cație”. Dar și „tehnică” și „stil”, „canoane”, și „proporții”. Erminiile sunt în esența lor „manuale de pictură bisericească”. Diacronic vorbind, cel mai mare erminolog creștin a fost Dionisie din Furna, lucrarea sa are în limba română traducere de mai bine de un secol, iar recent cartea „Erminia picturii bizantine” a fost scoasă la Editura Sophia din București.
Preocupări hermeneutice și erminologice au avut (surprinzător!): Mihail Kogăln­i­ceanu, într-un studiu din 1882 în „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, Tzigara Samurcaș (în 1904), arhim. Macarie de la Căldărușani, Nicolae Iorga, Miron Cristea (în 1905), acad. Vasile Grecu, care l-a și tradus pe Dionisie din Furna în românește. Mai aproape de noi acad. Virgil Vătășianu și urmașul său direct, acad. Marius Porumb.
Sunt mii de pagini de „manual”, „ghid”, „îndreptar” sau „rețetar”. De sinteze sau „orteze”, pentru a așeza lucrurile în canoanele „dreptei credințe”.
Universul icoanei – un univers în creștere, tot mai necesar de asumat și asimilat pentru toți cei care cred în „chip” și „asemănare”!