Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Biblioteca de idei / Unde realitatea bate închipuirea!
În comuna Fundata din judeţul Braşov, situată la cea mai mare altitudine fizică (peste 1300 m.), se respiră cel mai curat aer din România. Din aceste cauze, deviza comunei sună foarte simplu, dar şi deosebit de expresiv: „Suntem la înălţime”. Iar realitatea bate închipuirea!
Comuna este la „înălţime” şi prin istoria sa. De aici au început bătăliile militare ale românilor în 1916 şi tot aici a căzut la datorie şi primul militar român, în primul război mondial, colonelul Gheorghe Poenaru Bordea. Monumentul din centrul Fundatei stă mărturie peste veacuri în acest sens.
Am cunoscut şi pe unul din bătrânii satului, domnul George Stoian, de 88 de ani, care ştie din povestirile tatălui său cum era înainte de „prima mare bătaie”. Graniţa dintre Imperiul Austro- Ungar şi Regatul României trecea aiurea prin mijlocul satului. Unii treceau graniţa ilegal, ieşind din casă spre a da mâncare la vite „în grajd”. Curiozităţi de felul acesta interesează prin caracterul lor inedit, dând un „standard de înălţime” pentru documentarişti. Astfel, realitatea bate închipuirea!
Satul Fundata şi satele aparţinătoare, Şirnea şi Fundăţica, au casele foarte răsfirate, ocupând cu cele peste 700 de „fumuri” un teritoriu uriaş de mulţi kilometri pătraţi. Din păcate, multe case sunt goale, prin plecările în străinătate. Altele, cele mai noi, sunt tot goale, pentru că au fost ridicate de către persoane cu domiciliul la Bucureşti sau în alte localităţi care vin aici doar în concediu.
Într-o astfel de situaţie şi cu un buget foarte mic, Primăria Fundata se zbate să existe şi să reziste. S-a reuşit obţinerea unui microbuz pentru şcolari, căci unii au de parcurs şi 10-12 km până la şcoală. Nu există nici bibliotecă comunală, iar comuna n-are o monografie. Culmea ironiei, aici, la Fundata, unde nici nu s-a auzit de Biblionet, a avut loc Reuniunea directorilor bibliotecilor judeţene din ţară, destinată stabilirii detaliilor pentru închiderea Programului Biblionet.
Astfel spus, şi Programul Biblionet a ajuns „la cea mai mare altitudine”! Aici, la Fundata! Unde realitatea bate închipuirea!