Biblioteca de idei. Traniș – o nouă carte de identitate (II)

Translatând viziunea aceasta gustiană în direcția monografiei concrete ce o ținem cu drag între palmele-suport-de-lectură nu facem decât să punem în relație modelul clasic și cercetarea actuală, căci monografiile au marea putere interioară de a crea nu doar desfătare intelectuală, ci și eșafodaj teoretic pentru schimbarea în bine a vetrelor noastre românești. Și, așa cum preciza și mentorul interbelic al chestiunii de acțiune socială, avem în față o descriere excelentă a unui sat sălăjean de pe Valea Someșului scrisă chiar de un cărturar local, profesorul Aurel Medve fiind vestit mult dincolo de hotarele Sălajului pentru lucrările sale, cele mai multe de factură monografică. Un om de o calitate excepțio­nală ce și-a dedicat întreaga viață cercetării, documentării și conferirii de identitate pentru toate elementele tropice și antropice din raza sa de mișcare culturală. Strălucit elev al Școlii geografice ieșene, (șef de promoție în anul 1973!), Aurel Medve ar fi putut deveni un eminent geograf cu o excelentă bonitate universitară, un specialist adâncit în magistralitate și cutezanță științifică. Dar a ales să se întoarcă pe meleagurile natale, edificând nu numai temelii școlare răsunătoare, ci și o Catedră a Sa, de Geografie Sacră, Model pentru contemporani și Magistru pentru colegii acestei perspective social-culturale remarcabile.
Sunt puțini geografi care stăpânesc măiestrit și registrele de căutare și redare istorice, etnografice, lingvistice etc. Dacă nu v-ați întrebat niciodată câte roluri teoretice și practice trebuie să „joace” monografistul, aflați că se mai adaugă și alte domenii fără de care oglindirea sincronică și diacronică a unei astfel de întreprinderi temerare n-ar fi posibilă. Cunoștințe din topografie, cartografie, teologie și culturologie, educație și pros­pec­țiune socială, antropologie, biologie și psihologie colectivă, muzicologie și hermeneutică, demografie și axiologie, gastronomie și estetică urbană etc. Iar lucrarea de față este încă o dovadă cum crește o operă din celelalte deja însuflețite prin con­sum cultural și cum specialistul validat de faptele sale anterioare devine capabil să abor­deze excelent și esențial din enormitatea elementelor ce compun acest univers de viață pe acelea ce pot da definire și tonus de signaletică publică, fie că e vorba de instituțiile funcționale, fie adunând în bagajul de cunoaștere al comunității particularitățile esen­țiale. În acest fel „casetele de valori” ale locului și timpurilor, trecute și petrecute, prioritizează vectorial ca toate destinele să-și regăsească intervalurile esen­țiale integratoare, Satul fiind atât Colțul de Rai cât și Matricea denominativă.
O monografie, chiar dacă ar îmbrăca haine consecutive editorial, rămâne o carte unică, un Registru al Locului și o mostră de Spiritus loci, o Tablă de materii obiectualizate care produc rezonanțe în sufletele pereche prin geneză și constantă periegheză herodotiană sau blagiană. Se spune în anumite povestioare, reținute de antropologii importanți ai lumii, că la Darea-de-Seamă-de-Apoi, în fața Stăpânului Lumii va trebui să jus­ti­ficăm nu doar cum ne-am orânduit viața, ci și cum ne-am orientat credințele, trăirile, spe­ranțele, indiferent de sinusurile evoluțiilor din jur, dar dependent mereu de ceilalți cu care împărtășim aria și veacul.
Emancipații noștri strămoși latini, au păstrat despre acest mare dar lăsat de Dumnezeu vorba celebră „Habent sua fata libelli” („Cărțile au destinul lor!”). Soarta monografiilor armonios alcătuite și minunat acceptate la incidența cu summu­mul de memorii particulare ale trăitorilor unei comunități este cel mai fericit element de comparație. Ele au chiar „destinul” de a certifica drept „destinații” reperele noastre esențiale derivate din cărțile noastre de identitate, loc în care se petrec nu doar unele „reîntoarceri”, ci chiar permanentele veniri și reveniri, acolo unde Sinele se simte acasă. Așa am fost creați, să avem și geotropisme, nu doar heliotropisme, antropotropisme sau stereotropisme, iar atracția rădăcinilor merită tot respectul, inclusiv al celor ce, prin evoluții personale cutezătoare au crezut că s-au dezrădăcinat!
Drum bun spre inimile cititorilor unei cărți docte, documentate și pline de dragostea pe care aristocrații spiritului o pot pune în operele lor harice!