Biblioteca de idei / Trăind cu adevărat sentimentul românesc al ființei

De la momentul în care l-am savurat pe D. D. Roșca, am prins a înțelege că filosofia este domeniul ce mi se potrivește cel mai bine ca structură cognitivă personală și am urmat acest drum al fascinației conceptelor. Nu știu dacă m-am orientat bine sau nu, micul filosof din mine neputându-se impune tranșant față de provocările vieții ce m-au împins spre multe pragmatisme culturale, dar am rămas cu „dorul de filosofie”, pe care l-am simțit lucrând în mine mereu.
Adevărul este că în vremurile de până în ’89, cel mai mare atac s-a dat la filosofie. Asta îi durea cel mai tare pe cei care ­pre­luaseră puterea prin instrumente marxist-leniniste, călcând în picioare tot ce era „domeniu de înțelepciune”. Un fost deținut politic, ce fusese condamnat pentru „credință”, s-a întors din penitenciare cu o uriașă dragoste pentru colegul său de detenție Nicolae Mărgineanu și cu o înclinație definitivă spre filosofie. El spunea despre comuniști că nu suportă filosofia nu pentru că ar avea mințile prea mici, ci pentru că aceasta „îi ceartă”!
Cu un astfel de bagaj social am dat eu admitere la filosofia clujeană. Și dacă am câștigat ceva prin această „profilare” cred că a fost… iubirea de filosofie. Căci dacă „filosofie” înseamnă „iubirea înțelep­ciu­nii”, de ce n-ar exista și o iubire a iubirii?

În aceste momente de viață, în care adevăratele sisteme filosofice erau ținute la index, mi-a fost de folos descoperirea logicii și sociologiei, iar pe drumul spre logică, întâlnirea cu operele lui Anton Dumitriu, Petre Botezatu și, mai ales cu cele ale lui Alexandru Surdu. Prin cărțile și articolele domnului Surdu m-am putut întâlni cu filosofia lui Socrate, Platon și Aristotel, Kant, Hegel și Heidegger, cu logica lui Titu Maiorescu, cu teoriile lui Dimitrie Cantemir, Lazăr Șăineanu și Ștefan Odobleja, cu viziunea despre rostirea românească a lui Noica și modul de a filosofa prin artă al lui Brâncuși, cu ma­nierele sublime de îmbinare dintre poezie și filosofie la Mihai Eminescu ș.a.m.d.

În zilele acestea, mai precis în 24 februa­rie, acad. Alexandru Surdu va împlini 80 de ani. Iar noi vom sărbători cum se cu­vine un om monumental prin toate expresiile sale de viață intelectuală. Funcțiile academice i se potrivesc perfect. Căci, prin tot ceea ce face, Al. Surdu transcende spațiul cultural actual spre un intelectua­lism autentic și un academism rasat și nobil, specific marilor spirite despre care citim doar din cărți.
   
P.S. De la prietenul meu „academicianul”, creator de sistem filosofic și mentor redutabil, învăț cu plăcere și lecții practice de patriotism cultural. Pentru un om de cultură provenit din Brașovul lui George Barițiu, pentru un filosof de marcă ce a absolvit liceul cu cei mai mulți academicieni (Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov – 50 de „nemuritori”!), pentru un astrist pursânge și pentru iubirile sale pentru Maramureș nețărmurite de piedici și neobosite … întreaga noastră prețuire și considerație!