Biblioteca de idei. „Tema pentru acasă”

Este titlul primului roman al poetului Nicolae Dabija, basara­bean, academician, mare suflet de român! Autorul s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Bișcotari, astăzi Codreni, raionul Cimișlia și a devenit, în timp, o veritabilă cutie de rezonanță pentru bunul simț omenesc și excelența conștiinței românești autentice. Cele 80 de volume de poezii ce au precedat această carte de proză îmi întăresc o veche convingere că „scriitorii nu scriu ce vor ei” ci că sunt apostoli ai cuvintelor și ne dau hrana potrivită la timpul „probabil” pe care-l trăim. Cele câteva ediții ce au urmat, primului „format editorial” de la Princeps Edit Iași (2009) dovedesc faptul important că oamenii mai au nevoie de „universuri paralele” în care să se caute și să-și regăsească fărâma de umanitate rămasă.
Autorul mărturisește într-un preambul intitulat „Cuvânt” o întâmplare personală de la Mănăstirea Țipova de lângă Nistru, însoțindu-ne de ideea că întreaga scriere i „s-a arătat… ca o amintire din viața altcuiva, ca o developare a unor evenimente ce au avut loc cu mult înainte de nașterea mea, ca o răzbunare, ca o îndeplinire a unor obligații. Scrierea cărții
le-o datorez acelor necunoscuți care m-au readus la viață. Ea este a lor. Eu n-am făcut decât să aștern pe file ceea ce mi-au arătat ei”.

Evident că s-ar cuveni să po­vestesc pe scurt acțiunea cărții. Dar n-o voi face tocmai pentru a respecta ideea sapiențială principală a romanului și a vă provoca pe dvs., cititorii acestui hebdomadar, cu „tema pentru acasă” în sensul citirii acestei creații excepționale, în care personajele nu ne sunt străine din universul de cunoaștere, dar au marcat cea mai mare „înstrăi­nare” ce s-a petrecut vreodată – GULAGURILE SOVIETICE.
Cartea „Tema pentru acasă” (tradusă deja în șapte limbi) este foarte căutată și mult citită de utilizatori. O știu din statisticile bibliotecii pe care o conduc, dar și din aprecierile care circulă pe internet. De altfel, ea face parte din bibliografia școlară reco­man­dată pentru adolescenți.
S-au format deja stereotipuri de „iluminare”… La școala din Poiana, profesorul de română e învinuit de noile autorități sovietice de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. Mihai Ulmu ajunge în gulag. Maria Răzeșu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl caută în Siberiile de gheață, îl ajută să evadeze… Se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste etc., etc. Peste toate relatările tronează ideea că marile iubiri nu pot fi închise nici măcar în temnițe!
Se estimează că sunt peste 80.000 de exemplare vândute și că ar fi peste 500.000 de împrumuturi în biblioteci. În Basarabia, în cadrul inițiativei „Chi­și­năul citește o carte” care s-a transformat în „Republica citește o carte”, s-au înregistrat din 2010 recorduri peste recorduri. „Tema pentru acasă” („A fi om e o artă sau un destin?”) a trezit milioane de alte întrebări și alte semne de mirare. Circulă și multe citate. S-au făcut și concursuri între elevi în acest sens…

Nu m-a mirat romanul acestui mare poet român care, din 1991 îmi este și mare prieten, înso­țindu-mă în multe din ini­ția­tivele mele basarabene, precum nu m-a intrigat nici răceala unor mari analiști literari. Acestora din urmă le-aș recomanda ca temă pentru acasă un citat special din carte: „Un om trebuie iubit pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ne-ar plăcea să credem că este”. Mi-a fost întâi foarte drag fratele Nicolae Dabija pentru „întâmplarea” cu revista „Literatura și arta” cu caractere latine și cu tirajul de 260.000 de exemplare, într-un Chișinău în care exista o singură mașină de scris cu aceste caractere considerate „fasciste”! Rânduri de sute de metri la chioșcuri. Cumpărau toți câte zece, câte douăzeci de exemplare! Ce întâmplare mirabilă! Oare dacă
n-am fi avut atunci, în Basarabia, oameni ca Dabija, ce TEMĂ li
s-ar da azi tinerilor ca să fie PENTRU într-o altfel de re­pu­blică românească ACASĂ la ea?