Biblioteca de idei / Sub semnul lui... „vrednic este”!

Mănăstirea prahoveană Crasna se înscrie în şiragul locurilor sfinte de mare evlavie şi mare căutare, atât pentru frumuseţile peisagistice, cât şi pentru „forţa” duhovnicească pe care o emană. Mănăstire de călugări, cu viaţă de obşte şi 33 de monahi la ora actuală, Crasna a fost în decursul timpului supusă unor evenimente fluctuante care au coborât-o sau ridicat-o „vertiginos”. În 1838 avea 56 de vieţuitori, în 1902 doar 2 călugări, în 1955, sub comunism, 16 călugări, în 1960 nici unul. Au fost şi incendii, confiscări de clopote (în 1917), jefuiri din partea unor ocnaşi evadaţi de la Slănic, cutremure (1940 şi 1977). Dar şi reparaţii şi resfinţiri.

A fost când mănăstire, când schit, dar şi „biserică izolată monument istoric”, sau metoc al Mănăstirii Cheia. Primăvara anului 1967 este şi primăvara Crasnei, când flacăra vieţii monahale este reaprinsă, prin stăruinţa Patriarhului Justinian.

De altfel, dovada vieţii monahale deosebite de la Crasna stă în faptul că dintre cei închinoviaţi aici un număr de şase călugări au ajuns în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române (IPS Teofan, IPS Teodosie, PS Galaction, PS Sebastian, PS Ciprian şi PS Ambrozie).Datele acestea le avem din lucrarea „Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mănăstirii Crasna din judeţul Prahova”, scrisă şi publicată de Florin Şinca.

Marea surpriză este faptul că autorul este ... comisar şef de poliţie şi că lucrează în sectorul operativ al Inspectoratul General al Poliţiei Române! Mare surpriză, dar şi mare bucurie că se găsesc totuşi cărturari şi-n acele „locuri”! Nu ştiu, în schimb, cum să „cataloghez” cealaltă surpriză!

Din şase ierarhi chiar niciunul nu s-a învrednicit să scrie sau să poruncească a se scrie o monografie pentru o mănăstire atât de încercată de timp?! Şi când te gândeşti ce frumos sună la ceremonii publice religioase rostirea interogativă a sintagmei „Vrednic este?”!