Biblioteca de idei. Spiritul Blajului …

O zi fericită din viața mea, mereu alimentată din seva istoriei, a fost cea de sâmbătă, 17 septembrie 2011, când, la Blaj, se marca Centenarul „Serbărilor” din 1911. Astriști din toate despărțămintele, academicieni (în frunte cu Eugen Simion, care a și conferențiat), universitari, oameni de bine. Organizarea impecabilă, datorată mai ales doamnei Silvia Pop, om cultural uriaș, de pioasă memorie, președinta celei mai active structuri a ASTREI. Și surpriza de a întâlni și reîntâlni prieteni dragi, cu care devine mult mai ușoară activitatea de țesere a memoriei vectoriale.
Prima surpriză mi-a oferit-o scrii­torul și diplomatul Ion Brad, care mi-a dăruit un exemplar „de aur”, cu autograful său: „Lui Teodor Ardelean, coleg și prieten drag, cu admirație și bune urări fraterne”. E vorba de cartea „Serbările de la Blaj, 1911, o pagină din istoria noastră culturală”, publicată de Despăr­­ță­mântul XI Blaj al „Asociațiunii”, 480 pagini, socotind și „Postfața” scrisă în 2011 de „vrednicul profesor universitar” Ion Buzași.

De ce îmi aduc aminte acum de acest episod și această operă referențială? Pentru că se po­trivește în „chip și asemănare” cu frământările zilelor noastre. Prinși structural și funcțional în mrejele întunericului programat de „stăpânitori” spre a ține în supunere Românimea, intelectualii vremii au găsit matricea de salvare în ASTRA, la 1861. Iar la Blaj, după 50 de ani ur­mașii Școlii Ardelene și ai Spiritului bărnuțian de la 1848 doreau să demonstreze ce pot, dar mai ales să sădească sentimentele de mândrie derivate din „se poate” sau „și noi putem” …
S-au adunat atunci la Blaj zeci de mii de români. Organizarea a fost aproape „nemțească”! Liturghia solemnă, în Catedrala Mitropolitană, unde la 2/ 14 mai 1848 Simion Bărnuțiu ținuse cel mai frumos discurs programatic din istoria Neamului, a fost celebrată de Excelența Sa mitropolitul Victor Mihalyi de Apșa. Presa prezentă (n.n. – și niciodată, la nicio altă manifestare românească n-au fost reprezentate atâtea ziare și reviste!) a consemnat că „nu s-a mai pomenit în Ardeal o slujbă mai grandioasă a bisericii româ­nești”.
Aceeași presă descrie luminos momentul imediat următor din Liturghie: „După cetirea Evangheliei apare pe amvon figura aristocratică a Mitropolitului Mihalyi și glasul său duios ros­tește predica zilei mari, întru preaslăvirea Maicei Preacurate și pentru mântuirea neamului românesc”.

După slujbă, în fața altarului s-a ținut Adunarea Generală jubiliară. În prezidiu: vicepreșe­din­tele Andrei Bârseanu, mi­tro­poliții Victor Mihalyi de Apșa și Ioan Mețianu, ceilalți arhierei, secretarii Octavian Goga și Octavian Tăslăuanu. La manifestare și la tot programul ce a urmat au fost prezenți (iar unii dintre ei au și cuvântat): George Coșbuc, Iosif Vulcan, Tiberiu Brediceanu, I. L. Caragiale, Jan Urban Jarník, Simion Mehedinți, Ion Bianu, Șt. O. Iosif, Victor Eftimiu, Valeriu Braniște, Ion Agârbiceanu, Iuliu Maniu, Miron Cristea, Corneliu Diaconovici, Alexandru și Ion Lapedatu, Francisc Hossu-Longin, Ioan Lupaș, Nicolae Ivan, George Munteanu, Sextil Pușcariu, Vasile Lucaciu, Ioan F. Negruțiu, Alexandru Ciura, Traian Gherman, Iacob Mure­șanu, frații Mocioni, dr. Vasile Hossu, Ioan Micu Moldovan, Demetriu Radu, Vasile Goldiș, Elie Dăianu, Ștefan Ciceo-Pop, George Pop de Băsești, Partenie Cosma, Aurel Lazăr, Zaharie Bârsan, Aurel Vlaicu ș.a. Mi-a fost greu să-i așez într-o ordine anume, pentru că fiecare purtător de nume a fost, prin destinul dobândit în istorie, purtător de drapel, exponent de vârf, performer științific sau cultural-teologic. Dintre figurile notorii prezente putem număra mai bine de douăzeci de membri ai Academiei Române, zece ierarhi ai celor două biserici „surori”. Nu cred să mai fi fost o mai mare densitate intelectuală la o altă întâlnire, undeva peste fața pământului românesc. Cred că cel mai bucuros dintre toți a fost I. L. Caragiale. Blajul era doar un popas pe drumul său de la Berlin la București. N-a mai dorit Bucureștiul, după trăirile de la Blaj. S-a întors la Berlin și în anul următor a plecat pe drumul eternității. Spiritul Blajului lucrează în multe feluri, uneori și ca balsam pe răni greu de cicatrizat. Balsam a fost pentru mine și momentul blăjean din 2011, dar, mai ales, cartea dăruită de Ion Brad, de loc din Pănade, satul lui Timotei Cipariu, alt întemeietor de spirit aici.