Biblioteca de idei. Spinist… de anvergură

Orice titlu e un crâmpei de gând ce își dorește „titularizarea” ca autoritate a ceva. „Spinist … de anvergură” vrea să definească un Om ce a inventat un Club, botezat adecvat în urmă cu douăzeci de ani – SPINUL. Este Clubul Epigramiștilor de la Biblioteca Județeană „Petre Dul­fu”, inițiat de Profesorul Ioan Șiman, cel care a reușit să adune condeiele băimărene „înclinate” în poziție înțepătoare și să construiască o adevărată școală a acestui gen de literatură. Au trecut de atunci exact douăzeci de ani iar roadele sunt atât de evidente încât e dificil și a le enumera. Dar, ca o instituție care se respectă, Biblioteca i-a acordat recent domnului Profesor de Epigramă I. Șiman o „Diplomă de onoare CEL MAI BUN PARTENER”, pentru rolurile sale de „Inițiator – Preșe­dinte – Președinte de onoare al Clubului Epigramiștilor SPINUL”, dar și „pentru contri­bu­țiile Domniei Sale la pro­movarea acestei specii literare, pentru rolul său de mentor în acest domeniu cultural și pentru perfor­manțele obținute de membrii clubului, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență a acestuia și a 9 decenii de viață fructuoasă”.
O altă bucurie a venit de la Geor­ge Corbu, Președintele Uniunii Epigramiștilor din Ro­­mâ­nia, care apreciază în cuvinte elogioase sonetistul, epigramistul, fabulistul, ronde­listul…, dar și „patronajul” instituțional. Îi mulțumesc și eu în acest fel, căci aserțiunile sale sunt de-a dreptul măgulitoare și mângâietoare, dar nu le voi reproduce ca să nu creadă cititorii rubricii de față că am urmărit „proslăvirea” sau „preaslăvirea”. Mai plăcută am simțit a fi sublinierea domnului Corbu că „Baia Mare este la ora actuală unul dintre piscurile de performanță ale epigramei”. Sau, mai spre finalul scrisorii personale trimise sărbătoritului, unde semnatarul men­ționează: „Aniversați nouă decenii de viață, iar clubul numai două! … Vă doresc să-i fiți, în continuare, mulți ani, mentor respectat, să vă bucurați ca și până acum de considerația, prețuirea și stima datorate ctitorului providențial. Nu am nicio îndoială că personalitatea dumneavoastră polivalentă va ac­ționa și în viitor ca un cata­lizator, inspirând noii veniți și legându-i pe toți și mai strâns în jurul Dumneavoastră și a puținilor dintre membri fondatori care au mai rămas. Tradiția umoristică băimăreană – și cea maramu­re­șeană firește – au devenit bu­curii de preț ale zestrei noastre…”.
Când mi-a adus scrisoarea primită de la George Corbu, Ioan Șiman era fericit, dar a mărturisit că vrea să fie păstrată în Bibliotecă. Și am înțeles de ce. Mai ales pentru că mi-a mai dăruit și volumul în format livre poche intitulat „Spini de conjunctură”, apărut în 2015, unde în Prefața „Bună ziua, voinice!” Lucian Perța își încheie prezentarea cu o „dedicație epigramatică”: „În actuala conjunctură,/ Ai dumitale spini, maestre,/ Împung ipocrizii și ură/ Și-n suflet ne deschid ferestre!”.
Așa este, adevărații epigramiști nu sunt tentați să adune nici „felicitări de conjunctură” și nici „povești despre succese”. Ei se simt bine doar în dueluri, în dialectici satirice și în atmosfere umoristice, unde spiritul este mereu vigilent, pe baricade, în atitudini clasice de aplicare. Nici nu știu cum să interpretez informația, dar se pare că această specie de spectacol cultural ce s-a luptat vânjos vreme de multe secole să-i fie recunoscută „existența literară” („chiar de-ar fi la… genurile mici”!), a cam dispărut din lumea creatorilor contemporani, limba română rămânând o „culme” în ultimii treizeci de ani. În loc de încheiere gazetărească prefer una din acest volum selectiv: „Când scăpa-voi de belele,/ Să vă amintiți senini,/ Că pe șleaul vieții mele/ Am avut sălaș din… spini”. Nota autorului tabletei: cele de mai sus n-au nicio legătură cu parabola biblică a aruncării semințelor între spini! Sau, dacă au, … e pur întâmplătoare!