Biblioteca de idei / Să fim oameni cu Duhul Luminii!

Vremurile sunt în continuare de mare cumpănă. Din acest motiv exerciţiile noastre cotidiene trebuie să cuprindă mereu acte de cum­pănire. Tatăl meu a fost dăruit de la Dumnezeu cu acest dar axiologic şi avea întotdeauna replici înţelepte şi scurte când punea lucrurile în balanţă. Ca el erau încă mulţi pe vremea aceea şi din ce în ce mai puţini astăzi. Spre exemplu, cu privire la un preot dintr-un sat oarecare, pe care unii îl apreciau, iar alţii ceruseră să fie mutat disciplinar, tata a spus că lucrurile sunt foarte simple. Să ne punem întrebarea cum ni se pare fiecăruia „popa”! Pare a fi Omul lui Dumnezeu sau este un „om de lume”?! Mai târziu, prin medii universitare, când tatăl meu spiritual, Profesorul Gheorghe Pop m-a chestionat cu privire la o persoană pe care voia să o promoveze, am încercat şi eu hortativul (n. n. – îndemnul metodic) „înapoi la părinţi” şi am rostit categoric² „E profesionist şi e vocal. Dar îi lipseşte vocaţia!”. În faţa unor vorbe atât de cumpănite, Magistrul Ghiţă Pop a procedat ca un om cu Duhul Luminii.

Da, sunt situaţii în viaţă când suntem cuprinşi de reverberaţii ale unor cugetări autentice şi trăiri adâncite în sensuri vectoriale. Recursul la comparaţii exemplare şi la zestrea de meditaţie a marilor curente de gândire sau a marilor cugetători trebuie să devină un gest reflex, mai ales la cei ce
şi-au dorit mereu aşezarea destinelor lor sub umbrela ocrotitoare a lui homo doctus.
Viaţa este un poem al experienţelor personale. Fiecare beneficiază de suficientă „greutate specifică” pentru a putea elabora „analize şi sinteze”. Important este să „coborâm” din sferele noastre de în­chipuire şi autopreţuire, pe axe de gând, spre cauzele esenţiale ale lucrurilor cer­cetate şi astfel vom putea obţine bune traduceri ale efectelor. Fiinţele umane sunt însetate de autentic, dar destul de rar capabile de identificarea acestuia. Căci dorinţa de „a fi” este sufocată de dominanta sau dominantele lui „a avea”.
Iar când ajungi pe acest tărâm, începe „febra”. Febra aurului, febra banului, febra averilor, febra plăcerilor, febra puterii…
Aceste câteva meditaţii nocturne au fost foarte influenţate de George Bernard Shaw. De ce? Pentru că în faţa mostrelor de gând ale marelui scriitor, rămase în memoriale de lectură, fiinţa meditativă, bombardată de imundul cotidian, nu era în stare să desluşească suficient de exact razele de lumină. În întunericul din jur se discută despre alegeri şi variante de prim-ministru, iar G. B. Shaw scrie luminos²
1. Lumea este formată din leneşi care doresc să fie bogaţi fără să lucreze şi proşti care sunt gata să lucreze fără să se îmbogăţească.
2. Cel ce poate, face. Cel ce nu poate, îl învaţă pe altul.
3. Democraţia este ca un balon care atârnă deasupra voastră şi vă determină să priviţi în sus, în timp ce alţii vă scotocesc prin buzunare.
4. Natura nu suportă pustietatea. Acolo unde oamenii nu ştiu adevărul, ei umplu golurile cu presupuneri.
5. Unica lecţie ce o putem extrage din istorie constă în faptul că oamenii nu învaţă din istorie nimic.

… Rostirile acestea scurte se însoţesc de multe ecouri interioare… Norocul meu şi norocul nostru este, însă, că acelaşi gânditor ne-a lăsat moştenire şi aprecierea următoare² „Dacă noi doi avem câte un măr şi facem schimb de mere, atunci ambii vom avea în continuare câte un măr! Iar dacă eu am o idee, tu ai o idee, cu care facem schimb între noi, atunci fiecare va avea câte două idei”.
Parcă începe să se zorească de ziuă!