Biblioteca de idei / Purtători de făclii în nopţile istoriei!

Când ne aducem aminte de marii bărbaţi ai Neamului, e bine să o facem cu iubire şi recunoştinţă. Iar dacă gestul se însoţeşte şi cu lacrimi, înseamnă că la mijloc e ceva profund şi sentimental. Oamenii varsă lacrimi adevărate şi atunci când sunt răscoliţi de fiori veniţi dinspre Cerurile Patriei.

Un astfel de bărbat a fost Seniorul CORNELIU COPOSU, cel mai vertical român după 1989. Chinuit ca Martir, cu o viaţă de Calvar, dar blând ca Sufletele cele Alese…, Apogeu de moralitate, Sfinx în relieful realităţilor dure, Român neînduplecat nici de chinuri şi nici de promisiuni deşarte, Corneliu Coposu rămâne un reper fundamental al istoriei contemporane, remarcabil şi evocabil în orice împrejurări.

Mi l-am reamintit acum pe Marele Patriot Adevărat, pentru că prof. Horea Ardelean, coleg de vrednicie educativă, la fostul Liceu de Industrie Uşoară din Baia Mare, fiu al marelui istoric şi cărturar sălăjean Ioan Ardeleanu – Senior, mi-a adus spre lectură şi memorie cartea „Corneliu-Valeriu Coposu – Distinsul Fiu al satului şi Marele Bărbat al Neamului”, scrisă de Maria-Valeria Ciocean! Doar 90 de pagini, dar „pagini grele” pentru că se citesc şi cu bucurie, şi cu lacrimi.

Am lăcrimat găsind în paginile cărţii certificarea unui lucru ştiut. Lucram ca redactor la „Năzuinţa” Zalău, într-un colectiv minunat, de la care am învăţat mult şi pe care l-am modelat mai mult decât au făcut-o politrucii vremii. Ce amintiri am din vremea aceea nu încap între coperţile multor cărţi! Cu Valer Hossu, cu Ion Onuc Nemeş, cu Nicolae Vereş, cu Ioan Lupa Crişan, cu Aurel Păuşan, cu Eugen Teglaş, cu Ionel David şi alţii.

În cartea doamnei Ciocean l-am găsit pomenit, într-o scrisoare a lui Coposu, pe fostul coleg de facultate de la filosofia clujeană, Valentin Dărăban. Lucra la Cenzură (i se spunea Direcţia Presei şi Tipăriturilor) şi trebuia să pună în practică „optica partidului”. Dar, dincolo de atribuţiile de serviciu, era un mare cărturar, şi-a dat şi doctoratul foarte devreme, iar cel mai remarcabil lucru ţinea de preocuparea sa de a-l vizita pe Corneliu Coposu la Bucureşti, de câte ori avea ocazia. Îl informa despre „lucrurile bune” ce se întâmplau în Sălaj, cu privire la Bărnuţiu, Papiu Ilarian ş.a., dar, mai ales, îl savura în momentele sale „profund mărturisitoare”. Din postura de bun prieten şi coleg, Valentin Dărăban mi-a povestit scene „uimitoare” despre „adevăruri româneşti zdrobitoare”. Cu trimitere directă la Coposu, la PNŢ, la Iuliu Maniu, la Iuliu Coroianu, Bărnuţiu şi ceilalţi mari sălăjeni şi mari români.