Biblioteca de idei / Postfață la un panegiric de excepție

Scriu aici despre o carte de „Memorii” într-un alt veșmânt, cu podoabe de probațiune sentimentală. Autorul este fiul lui Titus Livius, deci nepotul „personajului principal” – Ioan Ardeleanu Senior. Nu cred că trebuie să explic de ce îl cheamă Inocențiu, din moment ce tatăl său s-a născut la Blaj la vremea în care bunicul său era adus de destin în acest oraș care pentru Eminescu reprezenta „Mica Romă”.
Prefața, semnată de academicianul sălăjean Lazăr-Octavian Cosma seamănă cu fireturile unei uniforme militare de gală. Marele muzicolog, născut în 15 februarie 1933, ajuns orfan la șapte ani de ambii părinți, după Masacrul de la Treznea este identificat și ajutat de Magistrul I.A. Senior la Blaj, în refugiu. Peste ani și ani, în mai multe ocazii, inclusiv în acest text prefațator, Academicianul evocă acele vremi, cu recunoștință și prețuire. Un text superb, însoțit de corespondența din epocă a dascălului sălăjean cu autoritățile ecleziastice și administrative citisem anterior în revista „Caiete Silvane” (noiembrie 2015) în care L. O. Cosma realizează o exegeză la lucrările cele mai importante ale Seniorului. Iar mărturisirile unui apostol atât de înalt în statură intelectuală sunt lipsite de orice redundanță când e vorba de o recuperare de „memorie” atât de importantă pentru istorie.
Sunt un mare iubitor al textelor cu tentă paremică și panegirică. Mai ales atunci când sentimentul intim de apreciere se însoțește de regrete. Regretul cel mare se leagă de faptul că acest bărbat de frunte, binemeritat al Nea­mului Românesc, în ciuda magistralei „profesiuni adjudecate prin studii”, este cuprins în uriașele șarje de lovituri istorice. Dictatul, opresiunea comunistă, miliția și securitatea, arestările, închisoarea… Apoi nerecunoștința celor de la putere care la vremuri de mare cumpănă marginalizează un dascăl prin fibră și vocație. Profesorul de excepție, istoricul, inspectorul… nu se lasă strivit de acest sistem totalitar, chiar dacă este silit să slujească în calitate de contabil la o mină de cărbuni. Cunoșteam situația lui Ioan Ardeleanu Senior încă din pruncie. Tatăl meu l-a căutat la Supur spre a cerceta originile familiei noastre, aduse de destin în Moigrad! Când eram ziarist la „Năzuința” în Zalău am descoperit că profesioniștii locali adevărați ai condeiului îi apreciau contribuțiile, găz­duindu-i chiar și unele materiale documentare. Printre colegi plutea și un aer de legendă cu privire la cine, cât și când o să aibă ocazia fericită să-l poată „cerceta” pe cel mai renumit istoric al Sălajului din perioada interbelică. Și-au încercat „pașii” și Nicolae Vereș, și Valer Hossu, și Ion Onuc Nemeș, dar cel ce ne-a putut prezenta documente din „prețiosul altar de la Supur” a fost Valentin Dărăban. Într-o noapte luminoasă mi-a povestit despre scrisoarea lui Corneliu Coposu adresată lui I. Ardeleanu Senior cu privire la dezvoltarea noului județ Sălaj (trimisă la 15 mai 1968).

Pe scurt, o carte despre un mare sălăjean, în contact cu alți mari oameni ai acestui minunat ținut în care m-am născut și eu, exact în anul în care Lazăr-Octavian Cosma absolvea Școala Normală din Blaj (1951). E o carte mică în dimensiuni, dar mare în fapte! Coexistă într-însa elementele de cronos, cu cele de logos, topos, ethos și etnos. O carte în care prin subiect și printr-o multitudine de predicate se stabilesc și restabilesc peste ani și ani relații de fraternitate militantă în vecto­rialități unghiulare necurmate de timpurile neprielnice. Grigoriu Maior, Simion Bărnuțiu, George Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Coriolan Suciu, Alimpiu Barbo­loviciu, Corneliu Coposu, Vasile Vetișanu, Vasile Netea, Lazăr-Octavian Cosma, dr. Ioan Pușcas de Treznea și mulți alți sălăjeni sunt aduși la o acțiune de nouă memorie, acum în anul Centenarului Marii Uniri. Și toți se simt bine sub patronimele și toponimele din destinul istoric al Marelui Dascăl Sălăjean – Ioan Ardeleanu Senior.