Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Biblioteca de idei / Pornind de la … cactuşi!
După reportajul semnat în „Gazeta…” în numărul trecut, de către Nicolae Teremtuş („Vida Gheza, sculptorul şi cactuşii), desfăşurarea vernisajului la expoziţia de fotografii documentare din serele Parcului Central din Baia Mare a fost ca o piesă de teatru cu un scenariu excelent. Iar regia academicianului Marius Porumb a urcat rezonanţa manifestării spre registre înalte de vibraţie.
Mi-am pus mereu întrebarea de ce unii oameni, din paleta atât de diversă de plante ce ne „poftesc” la ocrotire, aleg cactuşii. Iar în momentul dialogului dintre academician şi episcop (P.S.S. Iustin Sigheteanul), purtat cu privire la cunoscutul şi iubitorul de natura Gheza Vida, m-a luminat din nou un gând tainic ce-şi făcuse vechime prin interioarele mele.
Mi-am amintit de Pilda smochinului şi de modul în care Învăţătorul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a blestemat planta aceasta minunată spre a servi încă încă o parabolă demnă de un exerciţiu paradigmatic. Căci smochinul acela din calea lui Iisus avea multe frunze, deci frunzificase bogat şi nu avea fructe, deşi era la vremea fructificării. Cei ce au citit mai multe despre acest subiect şi cei ce cultivă această plantă, ce se adaptează tot mai mult şi prin părţile noastre, ştiu şi văd că smochinul dă în acelaşi timp peţiolul de fruct şi peţiolul de frunză. În acelaşi timp, dar fructul e vizibil înaintea frunzei!
Parabola Marelui Învăţător avea în vedere o „trimitere” expresă la oamenii vremii aceleia, în special la aşa-zişii farisei, o „partidă” de „învăţaţi” care obişnuiau să se afişeze în public mult mai des decât era cazul, mult mai ostentativ decât trebuia, mult mai vizibil decât meritau! Dar parabola îi vizează şi pe cei din timpurile ulterioare, inclusiv pe cei de azi, oricine ar fi aceştia, din categoria oamenilor care, deşi n-au fructificat social şi individual cu nimic, „frunzifică” exagerat, aşezându-se în frunte, la manifestări publice, la televiziuni de consum, în pieţe şi târguri, oriunde se iveşte ocazia, doar-doar vor prinde o „fereastră” spre „electorat”!
Marele artist Gheza Vida a fost un om înţelept, aşezat bine în filosofia sa de viaţă, scurt la vorbă şi elocvent în mânuirea daltei şi ciocanului. Nu i-au plăcut niciodată gălăgioşii şi flecarii, adică cei cu multe „frunze” şi la care „fructul” nu se prea vedea. Poate de aceea Vida a iubit şi cactuşii, care, în „exprimarea” lor biologică, şi-au redus frunzele până la dimensiunea unor ace foarte mici, rezolvând fenomenul fotosintezei în chip „magic”, direct prin „trunchiurile” verzi ale plantei.
A fost o vreme când şi Regina Maria, la Balcic, a dorit mai mult tovărăşia cactuşilor decât a altor forme de frumuseţi florale. Cei care au cercetat viaţa acestei mari personalităţi a Istoriei Românilor au decelat şi resorturile intime ale acestor gesturi. Îmi pare că la mijloc e vorba de empatii supreme şi cred că oamenii care iubesc aceste „flori” sunt mult mai încărcaţi de greutate specifică interioară decât putem noi decripta din felul lor de a fi şi a se exprima. Numai arta ne arată toate aceste profunzimi, care sunt şi ontologice, şi gnoseologice, dar şi axiologice, deopotrivă!