Biblioteca de idei. Pământurile unde dorm oamenii vechi

Dacă e vorba ca noi românii să facem parte din „marile rute” (coridoare, culoare, trasee, drumuri…) e firesc să batem la ușa tuturor organizațiilor sau forumurilor ce au „puterea incluziunii”. Probabil că puțină lume știe că sub patronajul Comisiei Europene funcționează o Direcție a Rutelor Culturale Europe. În structura diversificată a acestei instituții birocratice are o viață foarte activă Asociația Cimitirelor Semnificative din Europa (ASCE). La Adunarea Generală ASCE din 16-18 septembrie 2010 de la Cagliari (Italia) delegației române i-a fost înmânat documentul oficial care atestă calitatea de membru pentru ASCE a Municipiului București. În anul următor orașul București a găzduit reuniunea executivă programată, reușind să definitiveze aspectele logistice legate de introducerea Capitalei în Ruta culturală europeană prin Cimitirul Bellu. Rută care generează anual peste cinci milioane de turiști.

ASCE a fost fondată în anul 2001 în orașul italian Bologna. Actul de constituire a fost semnat de 9 orașe: Barcelona, Ber­gen, Bologna, Copenhaga, Ge­­nova, Köln, Ljubljana, Stock­holm și Torino. În mai puțin de zece ani numărul membrilor a ajuns la 100, iar al țărilor la peste 20. Se înțelege că procesul a fost marcat atât de înscrieri cât și de „invitări”! Bucureștiul s-a luptat, dar Cimitirul Central (Házsongárd) din Cluj a fost „curtat”, datorită interesului mare pentru pietrele funerare din acest perimetru.

În doar câțiva ani ASCE a reușit să promoveze politici pro-active europene, valorificarea cimitirelor fiind dinamizată prin finanțări consistente. Nici nu e de mirare deoarece „marile” cimitire ale umanității constituie adevărate bunuri de patrimoniu, iar spațiile de îngropare a celor trecuți dincolo de această viață sunt „socio-culturale”, mai ales dacă privim istoria prin grila elitelor care au făcut-o.
Sunt primii pași și chiar dacă încă se mai configurează parti-pris-uri, chiar dacă cei ce s-au așezat la masă „se ospătează” prioritar, mișcarea Pro-Memoria prin ASCE este un câștig organizatoric.
Dacă v-ați pus întrebarea ce conexiune intimă m-a determinat să mă înclin spre această temă vă răspund schițat.

1. Pentru că prioritatea într-o atare organizație ar fi avut-o Cimitirul Vesel din Săpânța, care, chiar și înafara acestei liste și tot beneficiază de o atenție specială.

2. De acord cu Cimitirul Bellu și chiar cu cel „Central” din Cluj-Napoca pe lista europeană, dar aducerea în circuit cultural-turistic a spațiilor funerare din Iași, Chișinău, Cernăuți ș.a. ar rezolva dureri mai vechi și mai persistente. Cimitirul Sf. Lazăr („Doina”) din Chișinău ocupă peste 200 de hectare (cât un cartier bucureștean!), și are peste 300.000 de morminte (dintre care 600 de cavouri). Cimitirul din Cernăuți este un adevărat muzeu în aer liber al istoriei românilor, dar nu se știe cât timp va mai rezista în această formulă, din cauza ostilităților, agresiunilor funciare, vandalizărilor etc. Aici sunt cei mai mulți români iluștri înhumați într-un singur cimitir (din exteriorul granițelor actuale!).

3. Cimitirele sunt o arhivă fabuloasă, mai ales cele care azi nu beneficiază de „protecție” ca „patrimoniu național”. Cărți de identitate grăitoare! Sau, cum scria Vasile Pârvan: „Oamenii noi, înflorind în marea lumină a vieții, se pleacă cu reculegere spre pământul unde dorm oamenii vechi, din tăria cărora au crescut ei, oamenii noi, ca florile noi din pulberea florilor vechi. Omul singuratic e pieritor, însă legat prin memoria colectivă de marele lanț al celor din trecut, de față și viitori, el rămâne viu și parte a uma­nității…”.

P.S. Sub patronajul ideii „Maramureșul înainte de toate și întâi în toate” citesc cu drag prezentările cultural-turistice despre Cimitirul Bellu din București, unde este adăpostită parte din istoria românilor din ultimii 150 de ani: „Cimitirul Șerban Vodă („Bellu”) este, probabil, alături de Cimitirul Vesel de la Săpânța, cel mai cunoscut astfel de loc din România” (!!!).