Biblioteca de idei. … Oamenii de același format genetico - intelectual!

În anul 2008, când românii luminați de spirit național l-au sărbătorit pe Andrei Șaguna, la cei 200 de ani de la nașterea sa (în 20 decembrie 1808, la Miscolț în Imperiul Austriac) la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca își susținea licența, în specializarea istorie – limba de studiu germană, tâ­nă­rul Mircea-Gheorghe Abrudan. Teza sa, intitulată „Rela­­țiile mitropolitului Andrei Șa­­guna cu Biserica Evanghelică C.A. din Transilvania” – purta girul mentorial al cunoscuților și recunoscuților istorici Nicolae Bocșan și Rudolf Gräf.
Am aflat ulterior despre această „sincronie într-o armonioasă diacronie” și m-am bucurat din prea-plinul unei inimi cucerite de fenomenul astrist și dintr-o colegialitate transgenerațională, căci în acele zile a susținut și subsemnatul teza de doctorat cu titlul „Limba română și cultivarea ei în preocupările ASTREI”, unde contribuția lui Șa­guna era circumscrisă accentuat.
Timpul ne-a antrenat diferit în dinamica sa ireversibilă, fără să ne întâlnim ca persoane fizice, dar ochiul meu de gazetar, dublat de cel de bibliotecar, l-a avut mereu în câmpul prim al vederii, peste orizonturi care marcau incontestabil „înălțimile spirituale ale neamului românesc din Transilvania”. I-am urmărit evoluția în timpul masteratului, realizat în cotutelă la UBB, Karl-Franzens-Universität Graz (Austria) și Universitatea din Ljubljana (Slovenia) și complinită de dizertația „Ortodoxie și Luteranism în Transilvania: Mitropolitul Andrei Șa­guna și Biserica Evanghelică CA”, însoțit de mai multe așa-zise „mobilități universitare” Erasmus.

În 13 noiembrie 2013, tânărul cercetător clujean sus­ținea pu­blic teza de doctorat „Ortodoxie și Luteranism în Transilvania între anii 1848 și 1918 (evoluție istorică și relații confesionale)”, bonitată cu cele mai înalte calificative (Excelent / Summa Cum Laude). Și publicată în anul 2015 sub egida editurilor Andreiana-Sibiu și Presa Uni­ver­sitară Clujeană – Cluj-Napoca.
Cunoașterea perfectă a limbii germane și înclinația sa spre academismul confesional l-au îndreptat și spre o autovalorificare extinsă, în octombrie 2014 începându-și doctoratul în co­tutelă la UBB (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Școala doctorală „Isidor Todoran”) și Universitatea din București, Facultatea de Teologie Orto­doxă „Justinian Patriarhul”. Tema, extrem de apreciată, iz­vo­ra din aceleași surse pasio­nale și resurse documentare: „Clerul militar ortodox din Imperiul Habsburgic între Pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial” (coordonator: pr. prof. univ. dr. Ioan-Vasile Leb și pr. prof. univ. dr. Mihail-Si­meon Săsăujan).

(Paranteză I): Pacea de la Karlowitz (Carloviț, în românește, căci localitatea este în Voivo­dina „românească”), a fost sem­nată la 26 ianuarie 1699, la finalul războiului austriaco-otoman. În același oraș, la 2 februarie 1834, în biserica or­todoxă a fost înaintat diacon Andrei Șaguna, care și-a măr­turisit categoric vectorialitatea națională: „Pe românii transil­văneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”. O rostire de viitor episcop și mitropolit, ce a rămas încrustată atât pe destinul său personal-mentorial cât și pe toată evo­luția cre­din­cioșilor orto­docși ardeleni, pe care i-a păstorit în chip cardinal.

(Paranteză II): Cred că ceea ce îi unește pe oamenii de același format genetico-intelectual este tocmai înclinația către vârfurile neamului lor (… Șaguna = începătorul a toate!) și tendința de căutare a rădăcinilor care susțin edificiul credinței, limbii și culturii naționale. Numai așa îmi pot explica de ce l-am iubit dintru începuturi pe acest tânăr doct, de ce îl cercetez în tot ce face, ce zice și ce scrie și de ce mă bucur de laudele sale, adresate în anumite ocazii, ca de aserțiunile unor celebri academicieni la adresa eforturilor mele mici, din Marea Lucrare a Sufletului Românesc, mereu împrospătată de spiritele cele alese să o servească!