Biblioteca de idei. O viață dedicată necunoscutelor istoriei

Cercetez de câteva zile diferite volume semnate sau editate de istoricul Valeriu Achim, infatigabil cercetător plecat spre eternități în urmă cu șapte ani. Nu sunt nici istoric de catedră și nici cercetător în domeniu, dar trăiesc episodic provocări inedite, care mă duc spre cărți ce astăzi se lecturează din ce în ce mai puțin. Nu este o ocazie comemorativă, nu mi-am propus un medalion, dar deoarece m-am culcat și m-am sculat în ultima perioadă cu volumele sale „Scrieri în timp”, în care ne-a lăsat moștenire o „Culegere de studii și articole publicate…”
m-a biruit gândul, cum ziceau cronicarii, să-i direcționez câteva elemente dintr-o „gramată colegială” mereu nescrisă!
Am dat la un moment dat peste o scrisoare primită de la academicianul Dinu C. Giurescu, expediată la 4 aprilie 2002 din București, în care marele istoric de nobilă factură genetică (fiul lui Constantin C. Giurescu - academician și nepotul lui Constantin Giurescu – academician) îi comunică părerile sale de expert în domeniu cu privire la cartea „Nord –Vestul Transilvaniei – Cultură națională – finalitate politică, 1848-1918”, care „vine să împlinească un capitol lipsă din istoria românilor”. Să formuleze o astfel de aserțiune un Membru titular al Academiei Române ar putea fi ori un compliment aruncat cu generozitate ori o recunoaștere a faptului că marile tratate istorice au și unele „lipsuri”. Dacă mă gândesc cine s-a aplecat să studieze documente de arhivă, consemnări din presă, relatări ale unor contemporani etc. cu vectorul țintit precis spre unul dintre cei mai importanți „actori” ai finalului de secol XIX și începutului de secol XX, îl numesc aici și acum cu accentul de rigoare pe dr. Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Șișești”, încep să cred că marii istorici români fie au fost legați prea strâns de scaunele lor din Academie sau din birouri diriguitoare de obște, fie s-au speriat de distanțele de la București la Baia Mare, Satu Mare, Apa, Șișești, Cleveland etc.
Iertați-mă, dragi cititori ai tabletei de față, dar dacă Nația noastră și-a găsit, prin jertfe și sânge, veghetorii și îndrumătorii de neam, călăuzitorii de drum, luptătorii din arenă etc. și ei s-au chemat, să zicem, George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Simion Bărnuțiu, Iuliu Maniu, Ioan Mihalyi de Apșa, Iuliu Coroian, toți expo­nenți ai Nord - Vestului românesc, de ce nu s-au aflat și cro­nicari pe măsură? Sigur că cei mai mari istorici ai perioadei interbelice aveau alte interese, de prea multe ori politice, și mai sigur că deservenții istorici din Academia RSR cântau în strună, din pix sau „din inimă Partidului”, dar chiar așa, niciunul? Rămân memorabile vizitele lui Iorga din 1905 și 1908 prin Nord - Vest și cărțile în care consemnează impresiile sale de cercetător ce s-a lăsat călătorit și prin spații istorice vitale, nu doar prin timp măsurat la clepsidra de laborator, și alte subțiri contribuții ale unor exponenți cu bună notorietate, dar mă aștep­tam, vă spun sincer, la altceva! Și de ce scriu aici, acum, cu năduf ceva, dacă nu am deasupra mea o „autoritate de serviciu”, care să îmi ofere „drept la opinie”? Pentru că acest mare off i l-am mărturisit în câteva ocazii istoricului Dinu C. Giurescu, cu care m-am întâlnit de câteva ori în București, l-am și „moderat” la unele lansări de cărți, l-am provocat la mai mult decât „bonomie eminamente funciară” și mi-a reușit. Nu pot să vă spun răspunsurile sale pentru că sunt de domeniul „legării de glie”, cum ar zice chiar Mihai Viteazul! Dacă n-ai istorici de talie națională acolo în Nord - Vestul țării, fă-ți! Căci cei de la București au alte altare de jertfă!
Iar Valeriu Achim, Vasile Căpâlnean, Aurel Socolan, Aurel Feștilă, Valentin Băințan, Gheorghe Pop și alții de talia lor au ridicat ștachete cât au putut. Cred că noi, contemporani cu alte provocări ce vor să facă praf toată istoria, ne putem salva doar înce­pând procesul axiologic actual cu relansarea lor, a expo­nen­ților unui veac foarte întunecat în care au avut curajul să joace atât rolul de făclii, cât și pe cel de luminători pentru viitor. Îți mulțu­mesc bătrâne Valeriu Achim și pentru provocarea aceasta. Îți mulțumesc pentru TOT!