Biblioteca de idei / O lucrare de ficţiune sau o istorie adevărată?

„Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” constituie pentru Neamul Românesc o operă de căpătâi care, dincolo de caracterul său autobiografic, paternalist şi parenţial, constituie o dovadă vie că grijile cârmuirii unei ţări pot îmbrăca fericit o filozofie total cufundată în Dumnezeu.

Voievodul de la Argeş se mărturiseşte inspirat şi ferm din lucrarea minunată a rugăciunii, cea care poate duce la măsura sfinţeniei, fără de care orice act de conducere devine steril sau nelucrător. Cu toate că e vorba de două tipuri de lucrări distincte, atât chivernisirea celor dinafară, de regulă sub puterea facultăţilor raţionale, cât şi convorbirea neîncetată cu Dumnezeu, intră pe porţile noos-ului, din care nu poate fi exclus urcuşul duhovnicesc, lupta cu patimile şi încercarea de a le birui, dar în chip şi mai relevant „iluminarea” prin Har şi săvârşirea „celor” ce tind spre desăvârşire.

Mulţi au auzit de această carte minunată, dar puţini au citit-o. Însă şi mai puţini sunt cei ce ştiu că soţia vrednicului voievod Neagoe, Doamna Despina Miliţa „ne-a lăsat” alte minunate scrieri, care prin osârdia maicilor ortodoxe de la Mănăstirea Diaconeşti, de pe Valea Trotuşului îmbracă haina unei cărţi de tip „jurnal” - „Însemnările Monahiei Platonida”, apărută la Editura Bonifaciu în 2012. În fapt e vorba de o ficţiune, căci Doamna Despina n-a lăsat aceste însemnări, dar înfăţişarea cărţii descoperă „chipul unui domn român care a trăit în mod isihast”, respectând cu fidelitate informaţia istorică.

O carte de învăţătură despre „cum    s-ar cuveni să fie orânduită creştineşte o ţară”, dar şi o lucrare-document despre „cum se cade călăuzit sufleteşte un neam” care nu vrea să-şi piardă şansa nici la „menirea” sa şi nici la „mântuirea în vecii vecilor”!