Biblioteca de idei / Nu e nimic mai important decât salvarea spiritualității unui popor

Ideea din titlu îi aparține vrednicului de pomenire Augustin Buzura. Dacă e să cităm cu exactitate, a fost formulată într-un interviu publicat la 31 mai 2001, în ediția tipărită a „Ziarului financiar”, sub semnătura Marcelei Gheorghiu. Ulterior, în forme aproximative, judecata aceasta de valoare a fost „cultivată” în foarte multe colecții de citate, dar și ca motto pentru proiecte tematice, lucrări de licență, eseuri ș.a. Foarte recent l-am regăsit ca „marcă de gândire” pe pliantul realizat de Școala Gimnazială din Copalnic-Mănăștur, Maramureș (prof. Emilia Lupșe).

Am fost bun prieten cu scriitorul Augustin Buzura încă de pe vremea când era redactor-șef la „Tribuna” din Cluj-Napoca. Deși vorbea puțin, replicile sale aveau substanță și se așezau în registrele personale de memorie cu ușurință. Ulterior, i-am admirat inițiativele de diplomație culturală și tenacitatea de a duce lucrurile până la finalurile dorite. Am salutat cu cea mai mare bucurie organizarea cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească la fostul său liceu – „Gheorghe Șincai” iar celebra noastră școală băimăreană a putut admira cursanți veniți din toată lumea. (Vezi cărțile de interviuri ale ziaristului Gheorghe Pârja!). Ca academician l-am avut aproape în zeci de ocazii și i-am făcut și surprize ce au depășit aria modestiei sale. Când l-am plimbat prin bibliotecă, am aranjat o întâlnire fulger cu colegii și i-am înmânat un Caiet bio-bibliografic aniversar, despre apariția căruia nu știa nimic și la vederea căruia și-a pierdut glasul. Era obișnuit să lupte pentru ideile sale și nici nu s-a gândit că undeva, în interiorul unei cetăți culturale, niște bibliotecari profesioniști l-au putut cuprinde atât de exact. A descoperit și articole de tip comentariu evidențiate în caiet despre care n-a știut nici că au apărut, cerându-ne să-i trimitem copii și alte detalii.
După aceste câteva precizări preliminare, trebuie să vă mărturisesc că, fiind prezent în acest an la Zilele comunei Copalnic-Mănăș­tur, am avut bucuria de a asculta mărturisiri frumoase la ceremonia așezării plăcilor patronatoare, din acest an școala din comuna sa natală purtându-i numele. La lansarea revistei „Vatra chioreană” am simțit că în cuvântul meu de salut trebuie să-mi permit un exercițiu de laudatio-admiratio-veneratio pentru unul dintre cei mai mari cărturari români, care au exercitat prin cărțile lor „rezistență la regim”, și pentru cel mai important exponent al diplomației culturale românești postdecembriste.

Dintr-un imbold interior cu vechime prin „biblioteca mea de idei”, am propus dascălilor de română să realizeze un pliant informativ spre a-l înmâna tuturor celor peste șase sute de elevi chiar de la deschiderea anului școlar. Spre a ști despre noul nume și despre îmbo­gățirea cărții de identitate a școlii cu portofoliul de elemente translatate din viața și activitatea „patronului spiritual”. Zis și făcut. Iar Biblioteca Județeană a tipărit acest ghid promotor ca un semn de dărnicie pentru o instituție colegială ce se va implica și mai mult în „salvarea spiritualității unui popor”. Nu sunt lozinci infertile, ci devize ce țin loc și rol de ținte pentru buna formare a tineretului școlilor de azi. Iar gândurile lui Buzura sunt cele mai bune pietre unghiulare pentru o acțiune atât de nobilă.