Biblioteca de idei. Neagu Udroiu – un mentor inspirațional!

La ora potrivită de ceasurile cerurilor lăsăm tot nimicul acumulat într-o viață și luăm în brațe relieful veșniciei, unde numai sufletele au acces nețăr­murit. Nu știu de ce prietenul Neagu Udroiu s-a grăbit să plece în depărtările lipsite de apropieri și comuniuni, dar mă întăresc cu gândul că memoria și-a pietrificat-o cu multe și mari făptuiri.
Întâmplarea a făcut ca știrea să-mi parvină printr-un prieten co­mun, iar mai apoi să citesc un comunicat de suflet de la Uniu­nea Ziariștilor Profesioniști din România. Uniune la care Neagu Udroiu a fost membru încă din începuturile sale gazetărești, după ce a depășit stagiul ingineriei metalurgice pentru care și-a împlinit școlarizările su­pe­rioare. Uniune la care am aderat și eu în iulie 1972, pe vremea în care președinția acestei organizații era deținută de Nestor Ignat, alt mare prieten comun. Uniune care a reînviat în urmă cu puțini ani, sub bagheta magică a lui Doru Dinu Glăvan, sfetnicit sapiențial de același magistral mentor inspirațional Neagu Udroiu.
Ne-am cunoscut cu adevărat cu ocazia unor vizite oficiale ale Președintelui Ion Iliescu în Lituania, China și Coreea de Sud, într-un turneu cu adevărat antologic, din care multe amintiri poartă pecetea felului excelent de a se mișca diplomatic a unor intelectuali veritabili, cum ar fi Teodor Meleșcanu, Traian Chebeleu, Nicolae Manolescu, au­reolați în oglinzile jurnalismului tocmai de Măria Sa Gazetarul Excepțional Neagu Udroiu, li­der permanent al condeierilor oficiali. Peste ani, ajuns el în­suși diplomat (Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Finlanda și Estonia), m-a căutat cu insistență și am devenit invitatul Excelenței Sale timp de o săptămână în Țara celor mai minunate biblioteci, de unde recunosc că m-am întors atât provocat de multe inițiative cu adevărat „monumentale”, cât și pacificat că
mi-am găsit validarea la unele idei personale, puse în operă la cea mai „finlandeză” bibliotecă românească. Din acest Timp lu­cru­rile au evoluat într-o de­pen­dență totală unul de celălalt, iar cele mai mari bucurii i le-am produs pe parcursul vizitelor sale în Maramureș (în trei rânduri) și în Sălajul meu natal, pe care nu doar că îl admira, dar îl cunoștea ca un excepțional arhivar de suflete ce era de obicei.
Ne-a lăsat, la 82 de ani, un imperiu de cărți cu greutate, la care cei ce șlefuim zilnic penița scrisului trebuie să apelăm, pentru că Neagu Udroiu a fost prin tot ce a scris magistru și model, bibliotecar antologator și comentator referențial, istoric înzidit în argumente și promotor îmbogățit cu sentimente. N-am avut nici un alt contemporan care să se miște atât de cumpănit și responsabil, atașat de axiologii perene și totuși modelabil ca Domnia Sa. De aceea scriu micul text de față aici la „Biblioteca de idei” rubrică pe care a citit-o constant, a apreciat-o și a evidențiat-o prin referiri mărinimoase, la fel cum saluta cu cordialitate întreaga performanță reportericească și culturală a „Gazetei de Mara­mureș”.

Fie-i memoria binecuvântată! Îl vom pomeni cât vom mai fi, căci întâlnirile noastre au beneficiat întotdeauna de o pregustare din „puterea cerească” a unor minunate fapte, izvorâte din unghiularități cardinale pe relația cu marile spirite ce ne-au luminat viețile. Iar cărțile sale fi-vor pe mai departe fire de lumină apte să ne călăuzească pe cărările întortocheate ale zilelor și nopților ce le mai avem de dus. Fiat lux!