Biblioteca de idei / Modelul Costache Negri

S-au împlinit anul acesta două sute de ani de la naşterea lui Costache Negri, pe care Mihai Eminescu îl considera „unul din cei mai mari, mai iubiţi fii ai poporului românesc”, iar Nicolae Iorga îl caracteriza drept „nemuritor exemplu în galeria luptătorilor ce s-au jertfit ca să creeze o patrie”.

Pe bună dreptate, Costache Negri a fost aşezat de istorie în rândul făuritorilor României moderne. Vasile Alecsandri a insistat mult pentru desemnarea lui Negri ca şi candidat la domnie, dar acesta a refuzat. Mai mult, C. Negri a fost cel care a obţinut recunoaşterea dublei alegeri a lui Al. I. Cuza la Constantinopol, pregătirea celor două vizite ale domnitorului în capitala Imperiului Otoman (1860, 1864), recunoaşterea internaţională a Unirii administrative şi legislative (1861), secularizarea averilor mănăstirilor închinate (1863) ş.a.Dar, când spunem „modelul Costache Negri”, integrăm în idee mai ales faptele sale de după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza! Se retrage la casa sa din Tiseşti (Tg. Ocna) şi, deşi este vizitat la domiciliu, chiar de Principele Carol I (12/24 august 1866), refuză pe rând mandatele de demnitar primite: senator de Piatra Neamţ, în 1866, deputat de Galaţi, în 1868, deputat de Bucureşti, în 1869 şi primar de Târgu Ocna, în 1868.Mi-au venit în minte aceste fapte, care reprezintă mostre istorice de demnitate autentică şi ataşament curat la cauze juste, acum când Ţara noastră este cucerită total de către valurile de opinii ce curg în legătură cu tot soiul de candidaturi la camerele Parlamentului.

Despre Costache Negri s-ar putea relata mii de alte lucruri frumoase făcute în favoarea Neamului! E însă suficient acest model de „consecvenţă”, pentru a putea pune în comparaţie fapte, la distanţă de peste un secol şi jumătate. Şi pentru a putea trage concluzii simple din pilde cu adevărat exemplare.