Biblioteca de idei. Mircea Cantor și Maramureșul

Unul dintre cei mai mari „ambasadori” ai Maramureșului în lume este artistul Mircea Cantor. L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani „buni” la Botiza, prin mijlocirea Părintelui Isidor Berbecaru. „Popa Nost”, cum ar trebui botezat preotul ce a ridicat cea mai falnică biserică în vremurile când aceste lăcașuri de cult erau stopate printr-un alt „cult”, era cucerit total de condiția sa de „promotor”. Dar oare ce suntem noi toți mai abi­tir decât promotorii altora? Isi­dor Berbecaru se zbătea într-o dialectică fină de viață ca dar și viață ca dăruire, promovându-și preoteasa până dincolo de li­mitele unui altruism conjugal. Nu era nimic exagerat, căci profesoara Victoria Berbecaru își construise deja o platformă culturală, artistică, civică dem­nă de „circuite interna­ționale”. Iar Mircea Cantor a fost un alt promoter de excepție!

Atunci l-am înțeles destul de puțin, poate și pentru că e de-o vârstă cu fiul meu. Dar, conform obiceiului bun de a aprofunda „viziunea vizuinii” după ce ai cunoscut un om bine ascuns prin esențele sale, am continuat a-l urmări pe tânărul mare artist român stabilit la Paris. Și l-am regăsit într-o succesiune de „acte artistice” extrem de angajante. Da, bihoreanul școlit artistic la Cluj și centrat la km 0 al artelor lumii este un mare admirator al Maramureșului. „An­gajează” în misiuni artistice obiecte gata făcute într-o diversitate uimitoare: artă video,
ani­ma­ție, sculptură, desen, ar­hi­tec­tură, pictură, instalare ș.a.m.d.
Am început a repertoria acti­vitățile în care Mircea Cantor a servit aceste importante etalări maramureșene:
- 19 februarie 2009 – „Nevoia de incertitudine” Londra. Covor cu motive reprezentând îngeri și aeroplane, lucrat de țesătoarele din Botiza și o poartă de lemn monu­mentală din Maramureș, acoperită cu foiță din aur!
- 24 martie 2011 – Co­voarele tradiționale ale Vic­toriei Berbecaru și „Covorul zburător” al lui Mircea Cantor la New York.
- 12 mai 2012 – „Prag resemnat” la Gent” (casa din Maramureș care-l face pe vizitator să „intre la idei”).
Cu toate aceste exemple „răsu­nătoare” nu am ajuns să-l pot citi în cheie hermeneutică exactă pe Mircea Cantor decât după ce l-am cercetat pe cel des­pre care spune El sau spun alții că i-a fost „model”: Marcel Duchamp. E adevărat că, mai ales pentru un nespecialist ca mine, evoluțiile revoluționare în artele plastice sunt greu de decelat și descris. Marcel Du­champ face parte din așa-zisa triadă mentorială, alături de Pablo Picasso și Henri Matisse. Arta conceptuală și conceptualizarea întregii arte! Arta a servit mereu ochiul, a venit vremea să servească și mintea!
Deci, Mircea Cantor mi s-a părut accesibil doar după ce
l-am asumat și asimilat pe Marcel Duchamp. Dar și M. D. a fost influențat, la rându-i, de filo­sofiile lui Max Stirner, care încă de prin 1844 formula teorii despre „Eul și proprietatea lui”, „Unicul și proprietatea Sa”. Des­coperirea de sine a artei se folosea de descoperirea de sine a minții! Asupra lui Stirner au avut influență scrierile lui Henri Poincaré, iar asupra lui Du­champ a avut cea mai mare importanță nu climatul paternal artistic al fa­miliei ci faptul că din 1913 a lucrat într-o bibliotecă!
Mă opresc aici cu explicațiile traseelor docte ale oamenilor care își simt proximitățile consolidate în magiștrii lor. Dar îi mărturisesc lui Mircea Cantor cu modestie și sinceritate că doar după ce am citit suficient despre Hegel, Feuerbach, „Școala firului” lui Poincaré și „opririle etalon” am început a pricepe rolul și rostul obiectelor „magice” din ale Domniei Sale experimente care provoacă lu­mea contemporană la folosi­rea minții! Da, casa maramureșeană comandată în Breb și executată după ideile lui Mircea Cantor, nu e un obiect artistic etnografic, ci un nou etalon de interpretare a provocărilor actuale!

Te aștept în Maramureș, Mir­cea, și-ți vom savura toate po­veștile pe care nu le spui ci le faci. Căci Maramureșul este pentru noi doi, un bihorean (Tu) și un sălăjean (eu) „cea mai frumoasă poveste”!