Biblioteca de idei / Marea bătălie a picturii cu timpul

O carte monumentală despre un mare artist. Autorul, Dumitru Păcurar de la Satu Mare, scriitor, jurnalist și sprijinitor al culturii, se însoțește în această lucrare (Aurel Popp – Între două culturi) de do­cumentarea Mariei Adriana Zaharia și con­cepția grafică a Oanei Mirabela Păcu­rar. Postfață: Pavel Șușară. Editura RAO.
Părinții pictorului Aurel Popp, Samuil și Maria, erau a patra generație de preoți și au fost cununați religios de Părintele dr. Vasile Lucaciu la Craidorolț. Considerat „trezorierul spiritual al familiei”, artistul va părăsi aria vocațională a strămoșilor, ziditori de biserici și școli în zonă, și se va dedica în totalitate picturii și sculpturii. Ca un tribut datorat acestei „tradiții”, în Cimitirul Greco-Catolic din Satu Mare s-a ridicat de către frații Ioan și Aurel, în 1936, o capelă impunătoare, unde își dorm somnul de veci toți membrii familiei, aduși de la Căuaș.
Pe traseul sinuos al vieții sale tumultoase (1879-1960), regăsim cu bucurie „provincială” elemente interesante. La Carei este coleg cu Ady Endre, iar în perioada 1899-1903 studiază compoziție și portret la Școala Superioară de Desen de la Budapesta. Își petrece vacanțele de vară în Maramureș la fratele Ioan, profesor la Ciarda, aproape de Teceu, unde Simion Hollósy (Korbulian) își mutase colonia după ce a părăsit Baia Mare în 1902. În 1911, în timp ce studia la Academia Julian din Paris, face un popas de două luni la Slatina și Coștiui cu scopul de a desena mineri. În timpul Primului Război Mondial își defini­ti­vează cartea de vizită prin „picturi de război”. În 1920 vizitează Colonia de Pictură de la Baia Mare și iese „în peisaj” la Baia-Sprie, unde realizează zeci de tablouri. La 23 februarie 1921 expune 32 de lucrări la expoziția artiștilor ardeleni COLLEGIUM ARTIFICUM TRANSILVANICORUM de la Cluj, fiind și organizator al acesteia. Este elogiat de Emil Isac, Kós Károly, G. Oprescu și alții. În același an îl cunoaște pe Octavian Goga, care-i devine protector și pune pe picioare o afacere în domeniul artei, fiind director general al Fabricii de Ceramică de Lux DAC. Peste doi ani, la Cluj, produsele sale din por­țelan sunt apreciate de Regele Ferdinand și Regina Maria. În 1926, prin lucrările sale, este considerat cel mai important pictor din Ardeal. Tabloul „Păcat… Păcat” este achiziționat de Regina Maria. În 1929 participă la o licitație pentru Monumentul Unirii de la Sibiu, însă, datorită constrângerilor din caietul de sar­cini, Aurel Popp și Constantin Brân­cuși se retrag.
În 1932 vinde tot ce are la Carei și se mută în Baia-Sprie. Realizează într-un ritm de invidiat proiecte de arhitectură și alte lucrări de artă. În 1936 Andrei Litteczky, în revista „Luceafărul” de la Timișoara îl consideră „unul dintre cei mai geniali gânditori ai artei românești”. În zilele de 14-15 iunie ale aceluiași an se desfășoară la Baia Mare primul Congres al Artiștilor Plastici din Ardeal și Banat, în organizarea lui Aurel Popp și Ioan Thorma. La 4 august 1938, Adunarea generală anuală a Asociației Pictorilor din Baia Mare „îl roagă” pe Aurel Popp să preia condu­cerea. În Uniunea Artiștilor Plastici este primit abia în 1955, la intervenția lui Gheza Vida și după participarea sa la trei expoziții, inclusiv la cea „regională” de la Baia Mare.
Puncte de contact între luminile unei opere excepționale și conurile de umbră ce persistă în timp prin manifestări de rezistență în fața uriașelor combustii ale artei autentice. Pe harta destinului acestui mare artist, Baia Mare, Baia-Sprie și alte repere maramureșene constituie solide punți de „exprimare stilistică”.

P.S. Splendidă Postfața „Aurel Popp, între Nord și Sud” realizată de Pavel Șușară, prin sublinierea relațiilor dialectice dintre „arta nordică” (Baia Mare) și cea „sudică” , de la Balcic. Iar „locul legitim între Nord și Sud” este ocupat de Aurel Popp.